Bancherii contesta legitimitatea noii Ordonante a creditarii, intrucat ea ar excede normele Directivei Europene pe baza careia a fost creata, insa presedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, a declarat luni, pentru NewsIn, ca textul acesteia fost aprobat informal de Comisia Europeana.
Romania a fost obligata sa transpuna pana la data de 11 iunie 2010 in legislatia nationala textul Directivei Europene 48/2008 privind creditarea.
Bancherii sustin, insa, ca transpunerea a fost realizata abuziv, fara consultarea comunitatii bancare si fara a respecta spiritul Directivei adoptate de Parlamentul European.
Autoritatea initiatoare a proiectului, ANPC, ii contrazice.
“Am discutat si cu Comisia Europeana, care ne-a dat dreptate sa aplicam ordonanta si creditelor in derulare, chiar daca bancherii nu doreau acest lucru”, a declarat luni, pentru NewsIn, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC), Constantin Cerbulescu.
El spune ca inainte de adoptarea Ordonantei privind creditarea de catre Guvern, oficialii ANPC au purtat discutii cu reprezentanti ai ministerelor interesate – Ministerul Justitiei, Ministerul Economiei, Ministerul de Finantelor, Departamentului pentru Afaceri Europene si Consiliul Concurentei.
“Daca textul nu era bun, aceste autoritati nu l-ar fi aprobat”, a mai spus, luni, Cerbulescu.
Bancherii nu sunt de acord cu prevederile retroactive ale noii ordonante intrucat se vad nevoiti sa modifice, cu acordul scris al clientilor, aproape opt milioane de contracte de credit.
Astfel, bancile vor avea la dispozitie 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei Ordonante, 20 iunie, pentru a notifica aproape toti clientii in legatura cu necesitatea incheierii unor acte aditionale la contractele de credit pentru a include, de pilda, reducerea comisionului de rambursare anticipata la maximum 1%, fata de media pietei, estimata de specialisti la 4-5%.
Bancherii au cerut ca noile prevederi sa nu fie aplicate creditelor in derulare si nici imprumuturilor ipotecare sau cu garantii imobiliare, intrucat Directiva Europeana pe baza careia a fost creata Ordonanta nu acopera aceste domenii.
“ARB a solicitat aplicarea Directivei Europene 48/2008 in forma aprobata de Parlamentul European. Comunitatea bancara a cerut, in mai multe randuri, sa aiba loc intalniri cu ANPC, pentru a argumenta solicitarile bancilor, in contextul in care proiectul ANPC cuprinde prevederi ce le exced pe cele ale Directivei. Nu am avut, insa, nici o reactie din partea ANPC”, a declarat anterior, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Gabriela Folcut.
“Problema noastra nu consta in reducerea comisioanelor de rambursare anticipata. De altfel, banca noastra ofera unele credite cu comisioane de rambursare nule. Marea problema consta in notificarea a sute de mii de clienti, precum si administrarea birocratica a modificarilor contractuale…sunt foarte multe modificari si automat apar costuri mari asociate lor”, a declarat pentru NewsIn directorul de Retail al unei banci.
“Completarea a aproximativ opt milioane de contracte cu anexele semnate de clienti va induce costuri de cateva milioane de euro pentru sistemul bancar”, spune Folcut.
Actul normativ in forma curenta urmeaza sa se aplice contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipoteca sau cu o alta garantie pentru proprietatea imobiliara sau garantate printr-un drept privind proprietatea imobiliara, precum si contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea sau pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei cladiri existente sau proiectate, indiferent de valoarea totala a creditului, precum si contractelor de leasing.
Legea va fi aplicata, partial, si imprumuturilor de tip “desoperit de cont”.
In acelasi timp, noua lege privind creditarea nu va fi aplicata programului de imprumut ipotecar garantat de guvern Prima Casa, si nici imprumuturilor acordate de bancile pentru locuinte (BpL), intrucat acestea sunt reglementate prin legi speciale, a mai spus Constantin Cerbulescu.
Ulterior, Ordonanta va trebui sa fie adoptata de Parlament, pentru a putea deveni lege. Astfel, ea ar putea suferi unele modificari.
Articol preluat de pe bloombiz.ro