În anul ce a trecut, preţurile s-au stabilizat, iar numărul tranzacţiilor a crescut. O evoluţie similară este aşteptată şi pentru 2012.
În perioada de vârf a pieţei imobiliare autohtone, aproape că nici nu te puteai gândi la achiziţia unei locuinţe de vacanţă la munte fără a avea la dispoziţie un buget de cel puţin 80.000-100.000 de euro. Perioada de recesiune a făcut însă ca produsele de tip „second home” să fie mult mai accesibile. Aşa se face că, la mai bine de trei ani de la apogeul pieţei, românii care vor o casă de vacanţă o pot cumpăra şi la un preţ mai mic de 50.000 de euro.
De menţionat ar fi că în acest buget se încadrează, de regulă, apartamentele şi nu casele sau vilele. Apartamentele nou-construite, cu una, două, dar şi trei camere sunt, de altfel, cele mai căutate produse imobiliare în staţiunile din Valea Prahovei, potrivit lui Ciprian Kore, agent în cadrul firmei locale Colex Consulting.
www.imobiliare.ro îţi prezintă mai jos o listă cu câteva astfel de oferte în trei dintre cele mai populare staţiuni prahovene.
1. Azuga:
Cea mai ieftină garsonieră listată pe portal în acest oraş costă 20.604 euro, are puţin peste 24 de metri pătraţi şi este situată la mansarda unui imobil cu două etaje, construit anul trecut.
La 25.500 de euro este scoasă la vânzare o locuinţă de 28 de metri pătraţi, situată la etajul întâi al unui imobil cu patru etaje.
Pe de altă parte, un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă de circa 60 de metri pătraţi, are un preţ cerut de 55.000 de euro.
Aici găseşti mai multe oferte de locuinţe în oraş.
2. Buşteni:
Un apartament cu o cameră, cu o suprafaţă utilă de 60 de metri pătraţi, are un preţ cerut de 30.000 de euro. Acesta face parte dintr-un imobil cu patru etaje construit anul trecut, este complet finisat şi este situat la mansardă.
Tot în Buşteni, o locuinţă cu două camere, de 48 de metri pătraţi, costă 27.000 de euro. Deşi imobilul este complet finisat la exterior, locuinţa se vinde însă la roşu, având toate utilităţile branşate (apă, gaz, electricitate, canalizare). De asemenea, un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 47 de metri pătraţi, complet finisat, are un preţ cerut de 46.500 de euro. Imobilul face parte dintr-o vilă cu două etaje ce a fost construită în anul 2009.
Click aici pentru mai multe oferte similare.
3. Sinaia:
Cea mai ieftină garsonieră scoasă la vânzare pe portal costă 44.000 de euro. Proprietatea are o suprafaţă utilă de 40 de metri pătraţi, a fost construită în anul 2008 şi este complet mobilată şi utilată.
Un apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, situat la parterul unui bloc construit în anul 2008, este scos la vânzare cu 47.000 de euro.
O proprietate similară, dar de 47 de metri pătraţi, situată la parterul unei vile construite în anul 2005, are un preţ cerut de 49.000 de euro.
Mai multe anunţuri din această staţiune găseşti aici.
2011 a adus un plus în volumul de tranzacţii
Potrivit lui Ciprian Kore, anul trecut pe piaţa imobiliară din Valea Prahovei a avut loc o stabilizare a preţurilor. „Numărul tranzacţiilor a fost mai mare decât în 2010 şi cred că în 2012 va fi şi mai mare”, notează el. Potrivit reprezentantului Colex Consulting, aproximativ 90% dintre clienţii interesaţi de cumpărarea unei locuinţe sunt din Bucureşti, iar restul provin din alte oraşe ale ţării. Rar se întâmplă ca un localnic să facă o achiziţie pentru o reşedinţă permanentă. Ţinând cont de această structură a cererii, construcţia de noi proiecte orientate spre clienţii de second home continuă. Cele mai multe prevăd construcţia de apartamente, cu una, două sau trei camere, acestea fiind cele mai solicitate.