O altfel de „viață de cămin”: cum arată primul campus privat din România și cât costă să stai aici

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 8 Mai 2014, Ultima actualizare: 12 Iunie 2018

Ca răspuns la cererea din partea studenților, campusul privat West Gate Studios, primul de acest fel din România, a trecut prin două extinderi și numără în prezent peste 900 de unități locative.

În toamna anului 2009, în plină criză economică, omul de afaceri Liviu Tudor lua o decizie îndrăzneață: aceea de a inaugura primul campus privat din România, în vestul Bucureștiului (în apropiere de stația de metrou Preciziei). De unde o asemenea idee, mai ales într-o perioadă nu foarte „roz” din punct de vedere economic? „Am plecat de la faptul ca Bucureștiul atrage anual cel mai mare număr de studenți din întreaga țară și mulți dintre ei decid să rămână în Capitală cel puțin pentru începutul carierei. În București, spațiile de cazare pentru studenți sunt insuficiente și condițiile oferite nu sunt la standarde foarte ridicate, așa încât am considerat că dezvoltarea unui campus privat, care oferă atât unități de locuit, cât și opțiuni pentru petrecerea timpului liber, este o alternativă foarte bună pentru tinerii care doresc o locuință proprie, însă nu vor să renunțe la atmosfera unui campus studențesc”, explică Liviu Tudor.

WGS exterior 1
WGS exterior 2
WGS exterior 3
WGS exterior 4

1.800 de tineri de diferite naționalități

Ceea ce părea un pariu riscant la început s-a dovedit a fi un real succes – și asta în ciuda recesiunii economice. Potrivit lui Tudor, cererea pentru locurile de cazare din cadrul campusului a crescut continuu în ultimii ani, motiv pentru care, între timp, au fost efectuate două extinderi ale acestuia. „West Gate Studios cuprinde 925 de garsoniere și apartamente destinate închirierii. Am ajuns la acest volum după două extinderi, în anii 2011 și 2012, crescând de la 375 la 925 de unități de locuit. Gradul de ocupare este de 100% și l-am atins încă din luna septembrie 2013”, spune Dana Chiticariu, business manager pentru complex. Aceasta precizează că foarte mulți dintre rezidenții West Gate Studios – studenți în proporție de 95% – își prelungesc contractele de cazare cu încă un an, rata de retenție fiind de aproximativ 80%. „În cei cinci ani de funcționare, am dezvoltat în campus o comunitate închegată și multiculturală. În prezent, în West Gate Studios locuiesc aproximativ 1.800 de tineri de diferite naționalități: germani, canadieni, moldoveni, turci, israelieni, sirieni etc. Faptul că anul trecut am atins un grad de ocupare de 100% și am «deschis» o listă de așteptare confirmă interesul acordat campusului”, completează proprietarul complexului.

„Nu luăm în calcul extinderea West Gate Studios, ci ne concentrăm în prezent pe investițiile în spațiile comune de socializare, o suprafață de 600 de metri pătrați urmând să fie amenajată în acest an pentru rezidenți. Am ajuns la o masă critică, având 1.800 de studenți și tineri care locuiesc în campus, astfel încât ne concentrăm pe consolidarea businessului. Nu cred că piața actuală suportă mai mult decât un mare campus privat. Apropiindu-se de pragul de 1.000 de unități de locuit, West Gate Studios este deja mai mare decât multe alte campusuri din Europa.”

Liviu Tudor, președintele Genesis Development și proprietarul West Gate Studios

Camere cu baie și bucătărie și internet gratuit

Pentru un student obișnuit cu viața din căminele studențești din România, complexul din vestul Bucureștiului oferă condiții ce pot părea desprinse din filme. Pe lângă faptul că fiecare unitate locativă este mobilată și utilată modern, dispune de baie și bucătărie proprie și beneficiază de internet și televiziune prin cablu (incluse în preț), campusul oferă o serie de facilități precum: săli de studiu cu Wi-Fi gratuit, sală de evenimente unde sunt organizate constant diferite workshop-uri și seminarii, teren de tenis, sală de fitness, restaurant, supermarket, cafenea și club, terasă cu grătare, parcare interioară și exterioară și spațiu pentru depozitarea bicicletelor. „Trebuie menționat că toate locuințele sunt periodic inspectate și, în caz de necesitate, recondiționate. De asemenea, administrația West Gate Studios pune un accent deosebit pe păstrarea curățeniei, atât în spațiile comune, cât și în camerele rezidenților”, spune Liviu Tudor.

WGS interior 1
WGS interior 2
WGS interior 6
WGS interior 3
WGS interior 4
WGS interior 5

Tarife de la 80 de euro/persoană/lună

Cât costă să locuiești într-un asemenea campus? În condițiile în care plata se face doar anticipat, pe o perioadă de șase sau 12 luni, costurile depind de varianta aleasă. Astfel, pentru o garsonieră de 25 de metri pătrați utili, taxa pentru o persoană este de 100 de euro pe lună (în cazul în care valoarea chiriei se achită pe o perioadă de șase luni) sau de 80 de euro pe lună (pentru un an întreg). Pentru o garsonieră mai spațioasă, de 35 de metri pătrați utili, un loc de cazare costă 135 de euro pe lună sau 105 euro pe lună. Pe de altă parte, chiria totală pentru un apartament cu două camere se ridică la 448 de euro pe lună sau la 350 de euro pe lună, în funcție de perioada aleasă pentru efectuarea plății. La valoarea efectivă a chiriei se mai adaugă o taxă de 25 de euro pe lună pentru cheltuielile comune, în vreme ce utilitățile sunt contorizate separat pentru fiecare unitate locativă în parte.

La modul teoretic, atât garsonierele, cât și apartamentele au o capacitate de cazare de două persoane. Dana Chiticariu spune însă că există și rezidenți care decid încă din prima zi să locuiască singuri sau, după o perioadă în care au împărțit camera cu un coleg, doresc să aibă mai multă intimitate, fapt pentru care închiriază întreaga locuință, achitând ambele locuri.

WGS sala de studiu 1
WGS sala de studiu 2
WGS cafenea
WGS sala fitness

Citește și: Chiria la comun, cea mai ieftină soluție pentru studenții fără cămin: costuri de sub 100 de euro pe lună în marile orașe

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Vali

    sunt pareri care spun ca campusurileARCCA au conditii mai bune

  • anghel elena

    Este frumos tot ce aratati si m-ar interesa un loc pentru fiica mea ,studenta la Carol Davila -medicina .CCum pot rezolva aceasta dorinta ?Astept raspuns !

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe