Marii jucători din piață adoptă o viziune pe termen lung în materie de construcții rezidențiale.
În perioada de recesiune, mulți dintre dezvoltatorii activi pe piața rezidențială autohtonă (în special cei mici) s-au concentrat pe investiții precaute, pe termen scurt – adesea blocuri de sine stătătoare, cu câteva zeci de unități locative. Pe măsură ce încrederea în piață revine însă, jucătorii mai mari (străini, dar și locali) arată o viziune pe termen lung: aceștia mizează pe dezvoltări mai ample, chiar mixte, cu o serie de facilități și servicii suplimentare integrate pentru confortul locatarilor.
Silviu Grigorescu, directorul general pe România al grupului lituanian Hanner, spune că, după finalizarea lucrărilor la cea de-a treia clădire din cadrul ansamblului rezidențial The Park Apartments din Capitală, în mai-iunie 2017 va fi livrată și cea de-a patra. Totalizând alte 130 de unități locative, aceasta se afla, la finele anului trecut, în ultimele etape în ceea ce privește realizarea structurii.
Proiect mixt în locul Fabricii de Bere Grivița
Planurile companiei pentru anul acesta nu se opresc însă aici, ci se îndreaptă și spre un nou teren achiziționat anul trecut. Este vorba despre un lot în suprafață de 11.000 de metri pătrați, parte din platforma aferentă fostei Fabrici de Bere Grivița, situat în apropierea stațiilor de metrou Grozăvești și Basarab. „Credem, de asemenea, în viitorul proiectelor mixte, motiv pentru care am ales această abordare pentru terenul achiziționat în zona Grivița. În 2017 ne dorim să demarăm lucrările pe acest lot și să venim cu un concept nou, atât pentru piața locală de birouri, cât și pentru cea rezidențială”, explică Silviu Grigorescu. Pe lângă terenul propriu-zis, Hanner a achiziționat, într-o tranzacție de cinci milioane de euro, și trei dependințe cu valoare istorică ale fostei fabrici. „Clădirile-monument au reprezentat mare interes pentru dezvoltator, care a apreciat istoria locului și oportunitatea de a realiza un proiect mixt care să includă conversii, restaurări, dar și clădiri noi de birouri și rezidențial”, au declarat reprezentanții companiei.
„Ne dorim cât mai multe proiecte rezidențiale construite la cele mai înalte standarde de calitate. Ca dezvoltatori, avem datoria de a convinge și de a câștiga încrederea consumatorilor pe termen lung. Nu este normal ca apartamente situate la o distanță de o sută de metri să coste la fel indiferent de anul de construcție a proiectelor. Nu poți cumpăra o mașină de zece ani la același preț cu una nouă, asta pentru că, cea din urmă îți va oferi o serie largă de beneficii suplimentare.”
Silviu Grigorescu, director general Hanner România
ISHO: birouri de 1.200 de apartamente în Timișoara
Un alt proiect mixt a cărui construcție este programată să înceapă anul acesta este ansamblul ISHO, dezvoltat de antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor. Acesta va fi construit pe un fost teren industrial din zona centrală a orașului de pe Bega, ce se întinde pe mai mult de cinci hectare. Complexul va cuprinde atât o componentă rezidențială, cât și una de birouri, alături de o serie de facilități complementare. Întregul proiect urmează a fi livrat în anul 2020, moment în care va cuprinde 1.200 de apartamente, o clădire de biruri de peste 50.000 de metri pătrați, 2.000 de locuri de parcare, un hectar de parcuri și spații verzi, precum și restaurante, terase, after-school, propriul debarcarder și stație de vaporetto, facilități sportive și diverse funcții comerciale. „Un accent deosebit este pus pe caracterul integral al ansamblului, gândit să cuprindă, în afara locuințelor și birourilor, spații publice de calitate, precum și servicii și facilități”, explică reprezentanții Mullberry, compania dezvoltatoare.
Continuă dezvoltarea „mini-orașului” Cosmopolis
Ansamblul rezidențial Cosmopolis, din nordul Bucureștiului, este unul dintre puținele proiecte demarate în perioada de boom a cărui dezvoltare a continuat pe timp de criză, păstrând ideea de proiect integrat, cu facilități menite să satisfacă nevoile locatarilor. Pentru 2017, Opus Land Development, compania dezvoltatoare, are ca obiectiv livrarea a circa 500 de unități locative, la fel ca anul trecut, precum și continuarea dezvoltării generale a infrastructurii din cadrul complexului rezidențial. La capitolul vânzări, reprezentanții companiei se așteaptă la o ușoară îmbunătățire față de 2016. „Obiectivul nostru pentru 2017 este să menținem vânzările anului trecut, cu o ușoară creștere și să ajungem la 540 de locuințe vândute. Anul trecut am vândut 470 de unități cu o valoare totală de 30 de milioane de euro și am înregistrat o creștere în vânzări de 10% raportat la anul 2015. Anul acesta, continuăm să investim atât în infrastructură, cât și în dezvoltarea generală a Cosmopolis”, a declarat Ahmet Buyukhanli, spune CEO Opus Land Development.
În cadrul complexului rezidențial a fost construit anul trecut și un strip mall (mall în aer liber), în urma unei investiții de 2,2 milioane de euro. Acesta are deja deschise o farmacie, o curățătorie, un pet-shop, magazine de îmbrăcăminte, un supermarket, o cofetărie, un magazin de amenajări interioare, unul de produse bio, un beauty salon etc. Alte magazine vor fi deschide în 2017. Pe lângă noul centru de cumpărături, locuitorii Cosmopolis beneficiază de o serie de alte facilități, precum: o grădiniță, o școală primară, un parc, o plajă privată pe malul lacului din apropierea ansamblului, șapte piscine exterioare, terenuri exterioare de baschet, fotbal și tenis, restaurant și mai multe terenuri de joacă pentru copii.