Noua Casa, solutia gasita de stat pentru a iesi din „ecuatia imobiliara”? Ce se va intampla cu preturile?

scris de Blitz Imobiliare in categoria Prima Casă
Publicat pe: 20 Februarie 2013, Ultima actualizare: 11 Martie 2013

Intr-un articol-interviu realizat de catre Efin.ro pentru portalul Ziare.com, colegul nostru Leonard Munteanu  a facut o analiza comparata a programelor Prima Casa si Noua Casa. Va prezentam mai jos articolul pe larg:

Proiectul “Prima Casa” va fi transformat in “Noua Casa”, destinat doar pentru achizitia de locuinte noi, potrivit programului de guvernare 2013-2016 al Cabinetului Ponta II.

Problema care apare in acest moment este aceea ca reprezentantii guvernamentali nu au definit inca ceea ce insemna locuinta noua: locuinta care urmeaza sa fie construita, locuinta care nu a fost vanduta niciodata de dezvoltator etc. Potrivit reprezentantilor agentiei imobiliare Blitz Imobiliare, cu cat anul luat drept referinta pentru nou va fi mai apropiat de zilele noastre, cu atat oferta imobiliara accesibila clientilor Noua Casa va fi mai restransa.

Jucatorii din piata imobiliara sustin ca aceasta decizie de modificare a programului Prima Casa ii nemultumeste pe cumparatori, care nu vor mai avea posibilitatea de a alege intre o locuinta noua si una veche.

“Transformarea Prima Casa in Noua Casa va inlatura posibilitatea achizitiei de locuinte vechi si, macar matematic vorbind, piata imobiliara va cadea cu 70%, avand in vedere faptul ca aceasta era ponderea achizitiilor de locuinte vechi din totalul creditelor Prima Casa acordate. Evident ca Statul nu putea sa sprijine cumpararea de locuinte la nesfarsit si, de aceea, noi consideram ca aceasta transformare Prima Casa-Noua Casa nu este decat un pas spre iesirea Statului din ecuatia imobiliara. Locuinte noi se cumparau si prin Prima Casa, programul oferind cumparatorilor posibilitatea de a alege: vrei o locuinta intr-o zona nou-dezvoltata (in general la marginea marilor orase) sau o locuinta veche dar mai bine pozitionata?”, au declarat pentru Efin.ro reprezentantii Blitz Imobiliare.

Potrivit acestora, exista temeri potrivit carora unii dezvoltatori imobiliari vor profita de pozitia dominanta pe piata si vor creste artificial preturile locuintelor din portofoliu. De asemenea, si cumparatorii vor fi cuprinsi de un sentiment de panica, fiind dispusi sa cumpere orice, oriunde, numai sa cumpere.

Ce a insemnat programul Prima Casa pentru sectorul imobiliar

Prima Casa a reprezentat cel mai de succes program economic guvernamental anti-criza. Sa nu uitam faptul ca Prima Casa a aparut atunci cand piata imobiliara era in plina criza imobiliara, iar preturile locuintelor suferisera deja scaderi majore. Desi a fost gandit ca un program de sprijinire a achizitiei de locuinte noi, Prima Casa si-a dovedit imperfectiunile ceea ce nu l-a facut inoperant ci, din contra, un program adaptat la realitatile pietei imobiliare. Ori, de aici si-a tras si succesul. Atunci cand romanii si-au dorit locuinte vechi, au fost lasati sa achizitioneze locuinte vechi ceea ce a mentinut piata imobiliara functionala, la cota de avarie. Privind in urma, putem afirma astazi ca Prima Casa a reprezentat colacul de salvare a imobiliarelor romanesti, sustin reprezentantii Blitz Imobiliare.

Prin programul Prima Casa s-au acordat pana in prezent cca 84.000 de garantii pentru finantari accesate in valoare de circa 3,273 miliarde euro. 28% din valoarea garantiilor acordate a fost destinata achizitiei de imobile construite intre anii 2008-2013, potrivit datelor Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Pentru anul in curs, bancile participante la program beneficiaza de un plafon total de garantare in valoare de circa 793 de milioane de euro.

Solicitantii de credite prin Programul Prima Casa au, in proportie de 69%, varsta intre 26 si 35 de ani, 16% intre 18 si 25 de ani, respectiv 15% peste 35 de ani, au precizat pentru Efin.ro reprezentantii FNGCIMM.

Sursa: www.ziare.com

Echipa Blitz Imobiliare

Părerile cititorilor
4 păreri
  • gogu

    “Preturile de pe piata imobiliara nu mai scad”. De prin 2009 nu mai scad, asa-i… ? Si in fiecare an ating “minimul istoric”…
    Stim ca din diverse motive astia asemeni tie va doriti in continuare preturi aberante de 1000E/mp , dar o sa fiti dezamagiti mai devreme sau mai tarziu.
    Tu, bogatule, ai pus deoparte 10.000 de euro din salariu, sa vezi cat de dificil sau simplu este ?
    Pe cei ca tine nu-i intereseaza ca pretul/mp e dublu acum si interesele de la nivel inalt,interventionismul statului prin programe gen prima casa in favoarea bancilor,dezvoltatorilor, speculantilor, mentin aceste cote ridicate.
    Macar dati-va cu parerea la colt de strada si nu ne insultati inteligenta.

  • jimmy

    Preturile de pe piata imobiliara nu mai scad . Cei care comenteaza aiurea probabil sunt cei care au strans si ei 10.000 de euro si acum asteapta sa cumpere o garsoniera buna prin Bucuresti , dar numai ca lucrul acesta nu se va intampla prea curand .

  • kla

    OPRITI-VA CU “ANALISTII IMOBILIARI”-CE AU INTRAT IN PIATA DE DOI ANI, VA ROG INSISTENT! NU PREZENTATI INFORMATII AIURITE!

    Ne surprinde faptul ca s-au dublat nr. de oferte, din dec 2012 pana in prezent, si ca preturile continua sa scada?
    Nu cred intr-o strategie de vanzari,a agentilor imobiliari, cand arunca in presa un -70%. lucram inca cu mentalitati sovietice, oameni buni.Casa, catelul, masina, plasma tv-sunt luxul, simtul proprietatii REDOBANDIT,si identificarea sociala a romanilor.
    Din analizele prezentate in acest articol, cele cu ghilimele, sustinute de”analistii imobiliari”, reise ca piata rezidentiala-sector imobile vechi-, va scadea cu 70%, si asta intrucat NOUA CASA se adreseaza, cu voia guvernului, nu stim inca, doar constructiilor noi. Intr-un alt articol din presa de nisa imobiliara, Radu zilisteanu, spune pentru imopedia.ro,urmatoarele:”Programul Prima Casă a ocupat până acum o pondere foarte mică din piaţă, respectiv câteva procente. Ca să fim concreţi, în aceşti ani de criză, numărul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare prin Prima Casă a fost de aproximativ 350.000 euro anual. Programul Prima Casă a generat, în medie, circa 18.000 de tranzacţii în fiecare an, ceea ce înseamnă circa 5% din piaţă.”
    Deci…despre ce vorbim…?

    Un program Noua CASA, asa cum este anuntat, “pe surse” dedicat in “reprezentare” favorurilor, nepotismelor sau cumetriilor, tot”pe surse”, va rezulta probabil,ca negocierile pt terenuri se vor innaspri, un lucru bun in opinia mea, insa , locatiile alese de Ceausescu, inca raman dominante, si “ravnite”.
    Tineti cont ca “dezvoltatorii imobiliari”, fara experienta antreprenoriala, au detinut capital compliciatar bancar. Asadar, doua maini murdare au “spurcat” cota de incredere a bancherilor vestici. De aici reiese, si unul dintre punctele care au dus la innasprirea conditiilor de acordare.

    Intrucat-“Nici in zece ani nu veti putea vopsi cat a construit tata”, dar sa mai si construiti…am semne de intrebare.

    In concluzie, ceea ce stim este ca exista intentia finantarii constructiilor noi.Mai departe… Nu mai aruncati in piata zvonuri sustinute de cifre ametitoare “-70%.”

  • gogu

    Mda…Prima Casa a reprezentat colacul de salvare a imobiliarelor in avantajul vanzatorilor,dezvoltatorilor,bancilor…si piatra pusa de gatul multor naivi care au vazut in acest program o mareata oportunitate de a-si achizitiona un apartament platind sume aberante, pentru ca, nu-i asa, rata la banca e cat chiria sau chiar mai mica iar preturile si dobanzile mult mai mici fata de 2007-2008.
    Ramane si micul procent al celor care chiar au strans niste zeci de mii de E si au apelat la program imprumutand sume mici la dobanzi atractive fata de celelalte existente in piata si pentru care programul a fost avantajos, chiar daca a mentinut preturile ridicate.
    Cum numarul celor care mai aplica pt Prima Casa se micsoreaza, e normal ca guvernul sa incerce sa vina cu alta schema, bineinteles, tot “sociala”, pentru a-i ajuta pe cei ca Negoita sa-si vanda sutele de apartamentele noi la preturi la fel de mari sau de ce nu, si mai mari, prin marirea plafonului. Prima Casa nu i-a avantajat prea tare, pt ca majoritatea a cumparat apartamente vechi iar cei ca Negoita au ramas cu multe sute de apartamente nevandute.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
5 sfaturi pentru a-ti vinde locuinta in timpul sarbatorilor de iarna!

In aceste zile, in preajma sarbatorilor, unii se gandesc deja la vacanta, altii la mancarurile traditionale, iar tu la faptul ca nu vei gasi cumparator pentru proprietatea ta. Nimic...

citește mai departe
3 motive pentru a locui in Manastur- Imobiliare la minut

Urmeaza: “Imobiliare la minut”- rubrica oferita in parteneriat cu Napoca FM. Tema emisiunii de astazi: 3 motive pentru a locui in Manastur. Manasturul este cel mai mare cartier al...

citește mai departe
Riscul supra-aprecierii unei proprietati (Imobiliare la minut 35)

“Imobiliare la minut”- rubrica oferita in parteneriat cu Napoca FM. Tema emisiunii de astazi: Riscul supra-aprecierii unei proprietati. Vrei sa-ti vinzi proprietatea. Fie ca este vorba de un apartament,...

citește mai departe
Ce documente trebuie sa prezint atunci cand imi vand apartamentul?

La vanzarea unui apartament proprietarul trebuie sa prezinte urmatoarele documente: -actul de proprietate asupra apartamentului, care poate fi dupa caz: contract de vanzare-cumparare, certificate de mostenitor, contract de donatie,...

citește mai departe
Ce inseamna o locatie proasta pentru locuinta ta?

Am vorbit de-a lungul timpului aici pe blog despre cat de importanta este zona si cum sa o alegi pe cea mai potrivita. N-am analizat insa si cealalta parte...

citește mai departe