Fondurile atrase de prima etapă a ansamblului, ce include cel mai mare SPA de pe litoralul românesc, se cifrează la aproximativ 90 de milioane de euro.
Nordis Group, companie imobiliară specializată în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux, a achiziționat noi terenuri, în suprafață de peste 23.000 de metri pătrați, în continuarea complexului Nordis Mamaia 5*****. Extinzându-se astfel, ansamblul va deveni cea mai mare dezvoltare hotelieră și rezidențială de pe litoralul românesc, urmând a atrage o investiție totală estimată la peste 200 de milioane de euro.
Construcția la o nouă fază a proiectului, ce se va întinde pe o suprafață de aproape 20.000 de metri pătrați de teren, va începe spre sfârșitul acestui an, după lansarea hotelului Nordis Mamaia 5*****, ce va include un total de peste 1.400 de noi apartamente premium și peste 10.000 metri pătrați de spații comerciale. Totodată, pe un alt teren recent achiziționat, în suprafață de peste 3.000 de metri pătrați, va fi construită o parcare modernă cu 11 etaje, ce va cuprinde peste 1.200 de locuri de parcare.
Apartamente, camere de hotel și facilități suplimentare
Printre facilitățile aferente noii faze a ansamblului se numără o plajă proprie, restaurante și cafenele, spațiu de promenadă, loc de joacă pentru copii, patinoar, târg de Crăciun, toate acestea adăugându-se facilităților existente din prima etapă a proiectului – și anume SPA, piscine, cinematograf, săli de conferință, restaurante și cafenele, galerie comercială, plajă de peste 20.000 de metri pătrați. Per ansamblu, complexul Nordis Mamaia 5***** va cuprinde peste 3.000 de camere de hotel și apartamente, dar și peste 20.000 de metri pătrați de spații de retail.
„Ne-am propus să aducem în România produse imobiliare excepționale, care depășesc cele mai înalte standarde de calitate. Cererea pentru prima etapă a proiectului a depășit așteptările noastre cele mai optimiste, clienții noștri au apreciat atenția deosebită la detalii, arhitectură, designul interior și, mai ales, materialele de calitate pe care le folosim și, deși ne-am confruntat cu diverse piedici în această perioadă incertă, suntem astăzi foarte aproape de deschiderea unui ansamblu exclusivist de excepție pe litoralul românesc. De aceea, am cumpărat noile suprafețe de teren, astfel încât prin extinderea Nordis Mamaia să venim în întâmpinarea clienților noștri cu apartamente de lux, care propun un stil de viață premium, cu toate facilitățile și serviciile unui hotel de 5 stele. Facem acest lucru pentru că românii își doresc locuințe la un standard înalt cu facilități excelente. La fel de important este faptul că Nordis Group oferă o nouă șansă turismului românesc, punând România pe harta destinațiilor de lux, lucru de care suntem siguri că românii se simt mândri.”
Emanuel Poștoacă, Fondator Nordis Group
Ansamblul Nordis Mamaia 5***** va fi deschis tot timpul anului și va include și o galerie comercială premium cu boutique-uri ale unor branduri de lux, cazino, o clinică de servicii medicale și de kinetoterapie, un muzeu de artă contemporană, dar și o grandioasă sală de evenimente pentru concerte sau evenimente sportive.
Investiția într-o cameră de hotel, oportunitate inedită
În momentul de față, prima etapă a ansamblului rezidențial și hotelier Nordis Mamaia 5***** are un grad de ocupare de peste 80%. Construcția cuprinde 747 camere și apartamente de hotel și 613 apartamente rezidențiale și dispune de cel mai mare SPA de pe litoralul românesc, cu o suprafață de peste 3.200 de metri pătrați. Investiția în prima etapă a complexului s-a ridicat la aproximativ 90 de milioane de euro.
Prin intermediul acestui proiect, dezvoltatorul și-a propus să aducă un concept nou pe piața din România: investiția într-o cameră de hotel care generează venituri pentru proprietari, aceasta putând fi folosită și pentru propria vacanță de 5*****, timp de o săptămână, în fiecare an (facilitate inclusă în pachetul oferit de Nordis). Astfel, investitorii pot achiziționa camere de hotel, care vor fi ulterior închiriate de către dezvoltator, iar proprietarul va primi lunar o chirie fixă, fără să mai aibă în grijă sarcinile conexe – întreținerea spațiului achiziționat, închirierea către turiști sau perioadele fără flux de clienți. „Investitorii care aleg să profite de acest concept inovator pentru piața din România beneficiază de un randament garantat de 7%, camerele urmând să fie subînchiriate în regim hotelier turiștilor”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare.
Citește și:
Nordis Group: achizițiile de locuințe sunt mai rentabile – și mai sigure – decât alte metode de investiție