Nordis Group: achizițiile de locuințe sunt mai rentabile – și mai sigure – decât alte metode de investiție

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 17 Noiembrie 2020, Ultima actualizare: 07 August 2024
Sursă foto: Pixabay.com

Reprezentanții companiei au observat, pe parcursul acestui an, o tendință de creștere a bugetului pe care investitorii din imobiliare sunt dispuși să-l aloce.

În ultimii cinci ani, proprietățile imobiliare – și, mai precis, cele rezidențiale – au oferit un randament superior comparativ cu alte metode de investiție, relevă o analiză realizată de analistul financiar Florin Stanciu pentru Nordis Group. Astfel, în perioada 2015-2020 a fost înregistrată, raportat la nivelul trimestrului trei al treilea al fiecărui an, o creștere agregată de aproximativ 46% a prețurilor locuințelor (pe metru pătrat). „Aceasta se traduce într-o creștere medie de 7,9% pe an. Dacă ar fi să luăm în calcul și închirierea acestora pe o perioadă de cinci ani, acest lucru ar duce la un randament net superior al investițiilor imobiliare față de celelalte metode de investiție analizate, respectiv titluri de stat și bursă”, notează reprezentanții companiei.

Spre comparație, o clasă de active mai riscantă, precum piața de capital, ar fi oferit un randament de 33% în aceeași perioadă (creștere indice BET). Pe de altă parte, titlurile de stat emise de statul român la cinci ani oferă randamente de 3,65% p.a., respectiv 4,15% p.a. la zece ani.

Citește și:
Nordis Group: „Este un moment propice pentru a investi într-o proprietate”. În ultimele luni, 90% dintre clienți au făcut achiziții din fonduri proprii

Soluții de investiții și randamentele lor: acțiunile la bursă, proprietățile rezidențiale, aurul și depozitele bancare

Cum s-au schimbat preferințele cumpărătorilor în 2020

În acest context, Nordis Group a remarcat, pe parcursul lui 2020, o creștere a interesului românilor pentru locuințe mai spațioase, deservite de facilități și servicii în măsură să contribuie la îmbunătățirea stilului de viață al locatarilor. În cadrul proiectelor dezvoltate de companie, comparativ cu anul precedent, valoarea medie a apartamentelor achiziționate a crescut considerabil, iar preferințele și nevoile clienților s-au îndreptat încă de la începutul anului către spații generoase.

Doar anul acesta, în cadrul proiectului Nordis Mamaia 5*****, ce va fi finalizat în anul 2021, au fost tranzacționate, până în acest moment, peste 600 de imobile, iar valoarea medie investită de către clienți s-a cifrat la aproximativ 90.000 de euro. Un proiect mixt amplasat pe litoral, acesta e compus din 670 de apartamente rezidențiale și 730 de camere de hotel.

„Sectorul imobiliar este considerat de majoritatea investitorilor o măsură de protecție la inflație și aceste cifre ne arată că investiția în imobiliare are un randament atractiv. Ce ne-am propus noi prin proiectele pe care le avem în derulare, în special prin Nordis Mamaia 5*****, a fost să oferim o experiență deosebită fiecărui client și să poată investi în cel mai bun produs. Ce am remarcat a fost că românii au investit mai mult în proprietățile Nordis, fie pentru a avea un venit sigur lunar, fie pentru a avea o casă de vacanță sau o nouă locuință în cele mai exclusiviste zone. Ne bucurăm să vedem, mai ales în 2020, că oamenii prețuiesc tot mai mult serviciile și facilitățile care le pot asigura și susține un anumit stil de viață.”

Alexandru Mihai, Managing Partner, Nordis Group

 

Citește și:
Munte versus mare: un dezvoltator autohton oferă oportunități de achiziție pentru ambele categorii de cumpărători – cu randament garantat

Interes și bugete mai mari pentru locuințele de vacanță de pe litoral. Tot mai mulți români își doresc confort și servicii de calitate!

Siguranța, foarte importantă pentru investitori

Pentru ultimele luni din 2020, reprezentanții companiei dezvoltatoare estimează o creștere a vânzărilor, inclusiv în cazul ansamblului Nordis Sinaia 5*****. Aceștia estimează că, pe fondul măsurilor care există în acest moment pe plan național, în decembrie dorința cumpărătorilor de a investi va fi mai mare, comportamentul de cumpărare al clienților va continua să se bazeze pe siguranță, iar locuințele în zone exclusiviste vor continua să fie căutate. În acest context, compania plănuiește să dezvolte proiecte similare în alte mari orașe ale ale țării, primele pe această listă fiind Brașov și București.

„Cumpărătorii care decid să investească în domeniul imobiliar au tipologii diferite, însă împart același scop: de a avea un venit suplimentar. Este cunoscut și demonstrat că investițiile în proprietăți sunt cele mai sigure și profitabile. Comparativ cu alte bunuri, proprietățile își cresc valoarea în timp și au avantaje pe termen lung. Majoritatea cumpărătorilor sunt oameni informați, realiști, care aleg acest domeniu facil de gestionat.”

Alexandru Mihai, Managing Partner, Nordis Group

Citește și:
„Recalibrarea” nevoii de locuire: confort sporit, suprafețe mai mari, spațiu exterior și facilități în proximitate

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Trei lucruri pe care trebuie să le iei în calcul când vrei să investești în imobiliare. Strategia de care ai nevoie pentru un randament excepțional

Să faci investiții care te pot ajuta să-ți câștigi pe termen lung independența financiară și să te bucuri de prosperitate ar trebui să fie un obicei pe care să-l...

citește mai departe
Cum investești inteligent în imobiliare? Sfaturi pentru profit maxim și riscuri minime în webinarul “Întreabă Expertul” din această săptămână

Vrei să faci o investiție în imobiliare, dar nu ești încă 100% sigur care este cea mai bună opțiune pentru tine? Participă gratuit la următorul webinar organizat de Imobiliare.ro...

citește mai departe
Tendințe imobiliare și zone fierbinți pe piața rezidențială din Timișoara

Zona Take Ionescu, Medicinei și cea situată în imediata apropiere a proiectului Iulius Town sunt unele dintre cele mai bine cotate din Timișoara. Prețurile la nivelul orașului diferă destul...

citește mai departe
Afaceri profitabile la malul mării. 5 proprietăți imobiliare cu potențial de investiție

Litoralul atrage nu doar turiști dornici de aventură și relaxare, ci și investitori avizați în căutarea celor mai bune oportunități pentru a-și multiplica capitalul. Pentru că, de ce nu,...

citește mai departe
Investițiile de tip shared ownership – noul mod de business din imobiliarele de lux. Care sunt avantajele?

În ultimii ani, termenul cunoscut din afara țării – shared ownership –  a câștigat popularitate pe piața investițiilor în imobiliarele de lux. Noul mod de business a apărut atât...

citește mai departe