Noi obligații privind eficiența energetică pentru clădirile rezidențiale și nerezidențiale

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 7 August 2020, Ultima actualizare: 07 August 2024

Cumpărătorii de locuințe noi vor avea de câștigat de pe urma prevederilor incluse într-un nou act legislativ.

Domeniul construcțiilor va fi supus, în anii ce urmează, unor noi reglementări, menite să asigure atât eficiența energetică a clădirilor, cât și confortul sporit al utilizatorilor acestora, arată reprezentanții proiectului România Eficientă. Astfel, dacă au peste zece locuri de parcare, va trebui ca imobilele rezidențiale și nerezidențiale noi (sau care vor fi supuse unor lucrări de renovare majoră) să dispună de infrastructura necesară pentru instalarea unor stații de încărcare pentru vehicule electrice. Echiparea cu dispozitive automate pentru reglarea distinctă a temperaturii și calității aerului interior devine de asemenea obligatorie, potrivit prevederilor Legii 101/2020, publicată în Monitorul Oficial în luna iulie.

„România își aliniază legislația internă cu directivele europene în domeniul eficienței energetice și face astfel pași importanți înainte pentru a avea clădiri tot mai sănătoase și sustenabile. Pandemia nu a oprit eforturile Comisiei Europene în direcția neutralității climatice. Dimpotrivă, eficiența energetică rămâne pilonul principal al Pactului Ecologic european.”

Radu Dudău, președinte al Energy Policy Group (EPG) și coordonator al proiectului România Eficientă

 

Citește și:
Standardele de dezvoltare sustenabilă câștigă teren și pe piața rezidențială. Câte locuințe „verzi” certificate are România

Iată, pe scurt, principalele reglementări care au intrat în vigoare prin Legea 101/2020, care modifică prevederile Legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor:

1. Puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice

În cazul clădirilor rezidențiale noi (sau renovate major) care au mai mult de 10 locuri de parcare investitorii sau proprietarii acestora, după caz, sunt obligați să asigure instalarea tubulaturii încastrate pentru cabluri electrice pentru fiecare loc de parcare, pentru a permite instalarea într-o etapă ulterioară a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice.

În cazul clădirilor nerezidențiale noi – sau supuse unor lucrări de renovare majoră – care au mai mult de zece locuri de parcare investitorii sau proprietarii, după caz, sunt obligați să instaleze cel puțin un punct de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru cel puțin 20% din locurile de parcare prevăzute.

Acestea trebuie să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice. Regula se aplică atunci când parcarea se situează în interiorul clădirii sau este adiacentă acesteia, ori dacă măsurile de renovare includ parcarea sau infrastructura electrică a clădirii/parcării.

În cazul clădirilor nerezidențiale existente, cu peste 20 de locuri de parcare, proprietarii au obligația de a instala până la data de 1 ianuarie 2025 un număr de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice cel puțin egal cu 10% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice. Excepție de la aceste obligații fac clădirile deținute și ocupate de întreprinderi mici și mijlocii.

Prevederile de mai sus nu se aplică clădirilor rezidențiale și nerezidențiale noi sau supuse unor renovări majore pentru care au fost depuse cereri de autorizație de construire înainte de 10 martie 2021. De asemenea, ele nu se aplică nici clădirilor existente rezidențiale și nerezidențiale supuse unor renovări majore pentru care costul estimativ al instalațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice și de încastrare, prevăzut în devizul general și specificat în memoriul pe specialități, depășește 7% din costul total al renovării majore a clădirii.

2. Controlul automat al temperaturii

Legea 101/2020 prevede și că pentru clădirile noi al căror certificat de urbanism este emis după data de 15 septembrie 2020, investitorii sunt obligați să asigure echiparea cu dispozitive de autoreglare pentru reglarea distinctă a temperaturii și calității aerului interior, în fiecare încăpere încălzită/răcită, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și economic.
Pentru clădirile existente, proprietarii/administratorii sunt obligați să instaleze, tot în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, dispozitive de autoreglare a temperaturii la înlocuirea generatoarelor de căldură/frig.

Pentru clădirile existente conectate la sisteme de încălzire centralizată, dacă la înlocuirea generatoarelor de căldură din sistemul de termoficare echiparea cu dispozitive de autoreglare nu este fezabilă din punct de vedere economic sau poate conduce la încălcări ale dreptului de proprietate, proprietarii/administratorii sunt obligați să instaleze dispozitive de autoreglare atunci când sunt înlocuite schimbătoarele de căldură din clădiri.

Citește și:
Cum să previi răspândirea COVID-19 la locul de muncă. 5 sfaturi practice

3. Strategia națională de renovare pe termen lung

Pentru sprijinirea renovării parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, publice și private, și transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și fără emisii de carbon până în anul 2050, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) lucrează în momentul de față la o strategie de renovare pe termen lung, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Strategia se actualizează o dată la zece ani și se transmite Comisiei Europene ca parte a Planului Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice, elaborat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Pentru a sprijini mobilizarea investițiilor în renovări, Legea 101/2020 mai prevede facilitarea accesului la instrumente de consiliere accesibile și transparente, cum ar fi ghișeele unice pentru consumatori și serviciile de consultanță în domeniul energetic, în ceea ce privește renovările care vizează eficiența energetică și instrumentele financiare relevante.

Legea 101/2020 transpune prevederile Directivei 2018/844/UE privind performanța energetică a clădirilor și ale Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică.

Despre România Eficientă:
România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat cu OMV Petrom, ce se desfășoară până în 2022. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național multianual de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru anul 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare aprofundată în școli publice din diferite regiuni ale țării.
Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și