Se poate spune ca fericirea este un obiectiv. Dar ipoteza trebuie formulata adecvat pentru a gasi usor calea de a o implini. Daca obiectivele trebuie sa fie SMART atunci si modelele de urmat trebuie sa fie la fel. Jack Welch – fostul CEO al GE – este un maestru al optimizarii organizationale a raportului Cistig-Risc.
Acest model corporatist pentru lideri si manageri este insa discutabil intr-o societate careia ii lipsesc statistic notiuni fundamentale si atitudini antreprenoriale cum este cea romaneasca. Desigur tentatia de a sari etape este atractiva, dar nu poti vorbi despre strategii si tactici de genul celor sugerate de Welch intr-o economie incompleta si dezechilibrata in care consumatorii nu participa la piata de capital sau la alte mecanisme fundamentale care sunt specifice pricipiului fundamental al capitalismului : CISTIGUL ESTE PROPORTIONAL CU RISCUL.
Romanilor le este frica de capitalism deoarece au o aversiune exagerata fata de a pierde. Mai degraba vor sa pastreze ce au decit sa riste o schimbare pentru un cistig mai mare. Iar acest fapt este legat de neincrederea in propriile competente si abilitati, culmea, deteriorate dupa 20 de ani. Capitalistii din anii ’90 erau mai activi si antreprenoriali deoarece isi asumau mai usor riscuri – explicabil, deoarece aveau ingenuitatea noului venit in sistem. Actuala temere este legata de educatia si trainingul prea putin axate pe pragmatism si solutii antreprenoriale. Este legata de perceptia ff. ostila a mediului economic si birocratic care este mai degraba o frina antreprenoriala… iar daca la acestea adaugam si un discurs public de condamnare a ideii de profit sau de suspectare ca afacerile private sunt asociate cu afacerile “murdare” incepi sa intelegi de ce initiativa antreprenoriala este in declin.
De aceea numarul companiilor autohtone puternice este din ce in ce mai mic, iar numarul succeselor autohtone atit de redus. Paradoxal (ca in istoria Tarilor Romane cind am preferat in defavoarea domnilor autohtoni Cantemir, Brincoveanu sau Cuza, domni straini fanarioti sau germani), mentalul colectiv huleste antreprenorul roman dar se inchina celui strain. De acum 300 de ani am inceput sa ne indoim de capacitatile noastre administrative si am incetat sa respectam liderii deoarece acestia erau vazuti doar ca spoliatori atit ai poporului cit si ai celor cit-de-cit avuti.
Pot incheia spunind ca un CEO din Romania are in fata de zeci de ori mai multe frine, oprelisti, amenintari si pericole si mult mai putine optiuni de optimizare, protectie sau exit decit cele ale unui CEO activ pe o piata educata occidentala. Este ca diferenta dintre a inota catre o insula tinta inconjurata de o mare din … gelatina cleioasa fata de una inconjurata de o mare din … glicerina parfumata.
