MDRT: Certificatul energetic pentru cladiri ar putea redeveni obligatoriu din martie 2010

scris de Bloombiz in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 4 Februarie 2010, Ultima actualizare: 04 Februarie 2010

Certificatul energetic pentru cladiri ar putea redeveni obligatoriu din luna martie 2010, daca Guvernul aproba Ordonanta de Urgenta referitoare la reintroducerea acestuia, propusa de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), informeaza NewsIn.

Guvernul a decis, la sfarsitul lunii decembrie 2009, sa amane cu un an, pana la 1 ianuarie 2011, aplicarea legii care impune introducerea certificatului energetic la vanzarea sau inchirierea de locuinte.

Anul trecut, Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a cerut amanarea termenului de aplicare a legii, spunand ca masura ar ridica pretul locuintelor vechi cu cel putin 5-10% si ar bloca piata.

De asemenea, UNNPR argumenta amanarea si prin capacitatea redusa a corpului auditorilor energetici de a raspunde solicitarilor, lista acestora fiind extrem de redusa.

Daca in Bucuresti sunt 176 de auditori, in Giurgiu sunt doar 3, in Ilfov, Calarasi si Ialomita cate unul, iar in Teleorman niciunul.

MDRT a comunicat joi ca reprezentantii sai s-au intalnit miercuri cu cei ai Uniunii Nationale a Notarilor Publici, Asociatiei Nationale a Agentiilor Imobiliare, Asociatiei Auditorilor Energetici, Ligii Asociatiilor de Proprietari HABITAT, Asociatiei Inginerilor de Instalatii din Romania si profesori ai Facultatii de Instalatii din Bucuresti, pe tema introducerii certificatelor energetice pentru cladiri.

“Cu acest prilej s-a discutat despre reintroducerea obligativitatii existentei certificatului energetic in tranzactiile imobiliare, in contextul introducerii pe agenda Guvernului a Ordonantei de urgenta de amendare a prevederilor referitoare la acest aspect, din OUG 114/2009 (art. XV). Cei prezenti au subliniat faptul ca este nevoie de actiuni coordonate, astfel incat punerea in aplicare a Legii 372/2005 sa se desfasoare in conditii optime”, se arata in comunicatul trimis joi de institutie.

Potrivit MDRT, in perioada urmatoare se va accelera procesul de atestare tehnico-profesionala a auditorilor energetici si vor fi omologate cateva programe de calcul utile auditorilor energetici.

De asemenea, centrele universitare care organizeaza cursuri pentru viitorii auditori vor organiza si cursuri de initiere in folosirea acestor programe.

Uniunea Notarilor Publici va face o serie de propuneri pentru normele de aplicare a legii, astfel incat sa fie eliminate orice neajunsuri in momentul tranzactionarii cladirilor.

“Toti participantii au convenit pentru instituirea unui parteneriat, astfel incat publicul larg si structurile profesionale sa fie cat mai bine informate asupra procedurilor de obtinere a certificatului si asupra importantei acestuia”, spun reprezentantii MDRT.

Prin certificatul energetic, potentialul cumparator sau chirias este informat asupra performantei energetice a apartamentului, exprimata, in principal, prin: consumul total anual specific de energie, exprimat in kWh/mp arie utila, respectiv prin consumul de caldura anual specific pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat; eficienta energetica a apartamentului, prin incadrarea acestuia intr-o clasa energetica (de la clasa A-eficienta energetica ridicata, la clasa G-eficienta energetica scazuta), functie de consumul total anual specific de energie.

Majoritatea cladirilor vechi din Romania sunt incadrate in clasele energetice C si D, avand consumuri specifice anuale pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat peste 200 kWh/m2an.

Tinta consumului anual specific de energie pentru incalzire este de sub 100 kWh/m2an si a fost stabilita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2009.

Certificatul este valabil zece ani de la data emiterii si se elaboreaza de catre auditori energetici pentru cladiri, persoane fizice atestate. 

 

Articol preluat de pe bloombiz.ro

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe