Pentru amenajare au fost folosite preponderent produse personalizate, realizate pe comandă.
Prezentat în cadrul ediției de anul acesta a concursului Elle Decoration Romanian Design Awards, apartamentul din imagini a câștigat titlul de „Cea mai bună amenajare a unei locuințe private”. La această secțiune au fost supuse voturilor din partea publicului un număr de 35 de proiecte.
Apartamentul dispune de o suprafață de 120 de metri pătrați și este amplasat într-un bloc nou-construit din Timișoara. Realizat de biroul local Ezzo Design, conceptul de design se impune prin originalitate și se încadrează într-un stil eclectic, cu aer retro.
Potrivit autorilor proiectului, cea mai mare parte a pieselor de mobilier poartă semnătura Ezzo Design – ba, mai mult decât atât, sunt „made in Timișoara”. Astfel, cuierul și scaunele de la intrare, canapeaua, măsuțele de cafea, lampadarul vintage, din MDF vopsit în negru, consola dinspre hol, aplicele cu becuri Edison sunt toate exemple de piese realizate la comandă, după desenele designerilor. Mobilierul de bucătărie, pe de altă parte, a fost comandat de la Ikea, dar a fost revopsit într-o combinație interesantă de culori. O poveste interesantă o are lavoarul de cupru din baie, lucrat de o familie de romi din Galați, care pe timpul verii vin în Banat ca să lucreze cazane. Posterele filmelor celebre conferă ambientului aerul unui decor cinematografic.
„Majoritatea pieselor, chiar dacă au un corespondent pe piaţă, au fost modificate din punct de vedere al finisajelor sau chiar al proporţiilor. Am să fiu sincer: ne plac atelierele. Iubim mediul de lucru «murdar». Poate pare nepractic şi timp pierdut, dar am senzaţia că efortul meu, cât de mic, va ajuta să se dezvolte şi piaţa noastră. Dacă ar fi după mine, nu aş cumpăra nimic de afară, aş executa totul aici la noi, cu români, dar sunt des prins în imposibilitatea de a face anumite elemente şi explicaţia e simplă: lipsa tehnologiei, meşteşugul pierdut, tradiţia întreruptă de revoluţia industrială.”
Ștefan Lazăr, creative director Ezzo Design
Citește și: Stilul de viață new-yorkez, adaptat pentru români: amenajarea unui apartament de 50 de metri pătrați
Anca Apolozan
Pentru idei simple
cristiana
frumoasa amenajare, culori calme, pamantesti. in sfarsit un exemplu de amenajare <> si nu stilul romanesc cu gips carton si spoturi in tavan si oriunde gasesc ocazia, cu faiante in baie si bucatarie pana in tavan parca ar fi abator. cristiana, interior designer
simona
Imi place
marius
super tare,as dori sa stiu cat timp dureaza o astfel de amenajare si cat costa
Tibulica Maria
Asa ar fi frumos pentru amenajarea unei case .
ed
In zone unde sunt cutremure este mai bine sa nu fie instalate rafturi cu obiecte deasupra patului.