În condițiile în care termenul de implementare a normelor europene 20-20-20 se apropie, și în România apar inițiative notabile de dezvoltare a unor ansambluri de locuințe „verzi”.
În perioada de recesiune, cel mai important criteriu de achiziție luat în calcul de către potențialii cumpărători de locuințe a fost prețul. Deși acest factor continuă să cântărească mult pentru unii, în ultimii ani se poate observa o deschidere mai mare către proiectele care oferă „ceva în plus”. Una dintre concluziile desprinse în cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), eveniment organizat recent de Imobiliare.ro, a fost că, deși piața locală are mare nevoie de locuințe noi, contează foarte mult la ce nivel de calitate se vor situa acestea.
Consum energetic (aproape) 0 pentru orice construcție după 2020
Una dintre formele de manifestare a atenției la calitate este și construcția de ansambluri rezidențiale „verzi” – proiecte care până acum nu s-au bucurat de o prea mare popularitate pe piața locală. „Locuințele verzi ar trebui să ocupe un loc mult mai important”, spune Simona Chirică, Partener în cadrul casei de avocatură Schoenherr, reamintind faptul că termenul de implementare a normelor europene 20-20-20 se apropie cu pași repezi. Astfel, orice construcție autorizată după data de 31 decembrie 2020 va trebui să aibă un consum energetic aproape de zero.
AFI Europe „pariază” pe verde!
Una dintre cele mai recente inițiative pe acest segment de piață vine din partea AFI Europe România, care a început demersurile pentru a obține, din partea Romanian Green Building Council (ROGBC), certificarea „Green Homes” pentru primul său proiect rezidențial de pe piața locală. Este vorba despre AFI City (foto), ansamblu situat în zona Bucureștii Noi, a cărui primă fază de construcție va aduce 190 de apartamente și 228 de locuri de parcare supraterane.
„Tranziția către sustenabilitate reprezintă viitorul, iar prin pre-certificarea obținută de AFI City, oferim cumpărătorilor noștri o construcție bine proiectată și sustenabilă, a cărei valoare și apreciere va crește datorită finanțării pe care băncile o oferă prin intermediul programului de creditare «Ipoteca Verde». Un proiect pe care potențialii cumpărători trebuie să îl ia în calcul, având în vedere valoarea adăugată de apreciere – deoarece locuințele verzi vor avea cea mai mare valoare de revânzare de pe piața imobiliară rezidențială. Suntem cu un pas mai aproape în a deveni cea mai bună alegere de pe piață pentru viitorii rezidenți ai AFI City.”
Tal Roma, Business Development Manager, AFI Europe Romania
Locuințele verzi: avantaje pentru mediu și pentru cumpărători
Reprezentanții companiei precizează că procesul de certificare pentru case „verzi” măsoară opt aspecte distincte: leadership pentru mediu, performanță continuă, teren și amplasament sustenabil, eficiența consumului de apă, materiale și resurse, sănătatea și bunăstarea ocupanților, inovația, precum și performanța energetică. Intrarea în faza de pre-certificare pentru distincția „Green Homes” oferă potențialilor cumpărători posibilitatea de a se înrola în programul Ipoteca Verde, program ce acordă o serie de beneficii prin intermediul anumitor bănci (precum Alpha Bank România sau Raiffeisen).
„Pentru a obține certificarea din partea ROGBC, dezvoltatorul unui proiect rezidențial trebuie să îndeplinească anumite cerințe obligatorii și să obțină un număr minim de puncte în urma evaluării de clădire verde. Proiectele se pot califica pentru pre-certificare odată ce dezvoltatorul în cauză a încorporat cerințele ROGBC în proiectarea construcției și a transmis organizației noastre documentele relevante. Certificarea finală a ROGBC se acordă de îndată ce proiectul este finalizat.”
Elena Rastei, Certification Coordinator ROGBC
Citește și:
Inovația și construcțiile rezidențiale: cum arată locuințele de azi… și de mâine
Proiecte rezidențiale importante apar pe harta Capitalei!
Un dezvoltator autohton investește într-un ansamblu rezidențial ECO în București: Vulturilor Residence – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert
[…] Citește și: Locuințele „verzi”, viitorul pentru orice membru UE – inclusiv România! […]
Ofertă de decembrie: apartamente pasive cu ZERO costuri la utilități în primii doi ani! – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert
[…] Citește și: Locuințele „verzi”, viitorul pentru orice membru UE – inclusiv România! […]