Sezonul estival ce tocmai s-a încheiat s-a dovedit a fi de bun augur pentru turismul autohton.
Perioada de recesiune a făcut anul acesta ca mai mulţi dintre români să se orienteze spre staţiunile autohtone atunci când a venit vorba de organizarea unei vacanţe. Astfel, conform rapoartelor oficiale ale Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Constanţa, pe litoralul românesc s-au cazat anul acesta cu 5% mai mulţi turişti faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Având în vedere faptul că evaziunea fiscală în turism este estimată în jurul valorii de 40% din volumul activităţii derulate în acest domeniu, orice estimări ale operatorilor din turism cu referire la circulaţia turistică sunt nerelevante”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Potrivit reprezentanţilor oficiali ai MDRT, ministerul urmează să implementeze în perioada următoare un soft care să colecteze în timp real date exacte legate de circulaţia turistică din unităţile de cazare din ţară.