Lipsa locurilor de parcare

capcane imobiliare lipsa locurilor de parcare

Lipsa locurilor de parcare este una dintre „capcanele” imobiliare ce pot provoca frustrări pe termen lung, știrbind astfel satisfacția deținerii unei locuințe.

În marile orașe ale țării, acolo unde densitatea demografică și nivelul de trai sunt mai ridicate, lipsa locurilor de parcare devine o problemă tot mai acută. Aceasta este valabilă atât în arealul central, chiar în zonele istorice ale respectivelor centre regionale, cât și la periferie, acolo unde în ultimii ani au avut loc dezvoltări rezidențiale de amploare. Existența unor opțiuni la acest capitol este, așadar, unul dintre aspectele importante pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când te gândești la achiziția unui apartament – fie el în bloc vechi sau nou. Deși tentația ar fi să te gândești că, odată mutat într-un cartier, vei găsi și o soluție pentru parcarea mașinii (sau mașinilor!) familiei, de preferat ar fi să ai acces la un astfel de spațiu „cu acte în regulă”.

Iată recomandările experților Imobiliare.ro pentru a evita problemele ulterioare:

1. Interesează-te despre închirierea unui loc de parcare de la Primărie

Cu toate că mulți preferă să se descurce „pe cont propriu”, locatarii blocurilor vechi au, în general, posibilitatea de a închiria un loc de parcare de la Primărie. Aceasta este, așadar, o opțiune foarte bună dacă locuința pe care dorești să o achiziționezi este amplasată într-un asemenea imobil. Primul pas ar fi să vorbești chiar cu vânzătorul apartamentului, în eventualitatea în care a avut el însuși un astfel de contract de închiriere, pe care tu l-ai putea prelungi.

2. Achiziționează un loc de parcare

În cazul în care ești atras, mai degrabă, de un apartament nou, achiziția unui loc de parcare (sau chiar a două, dacă este cazul) în interiorul respectivului complex rezidențial este, cu siguranță, cea mai bună soluție. Cei mai mulți dezvoltatori pun, în general, la dispoziția cumpărătorilor câteva locuri de parcare, însă numărul acestora poate fi destul de limitat – așa că nu sta prea mult pe gânduri când vine vorba de luarea unei decizii. Chiar dacă familia ta nu are încă mașină, dar te gândești la această posibilitate pe viitor, poți cumpăra din timp un asemenea spațiu. Nu te baza pe faptul că vei putea parca mașina în apropierea casei, întrucât zonele rezidențiale noi se dezvoltă destul de repede și, de cele mai multe ori, fără a lăsa prea mult spațiu nevalorificat.

3. Vezi dacă în apropierea casei există parcări publice

În ultimii ani, în marile orașe au existat câteva inițiative de dezvoltare a unor parcări supraetajate. Deși astfel de facilități nu foarte numeroase, ele reprezintă un real avantaj pentru posesorii de autovehicule din respectivele cartiere, putând suplini lipsa locurilor de parcare (de închiriat sau de vânzare) din preajma blocurilor. Interesează-te, așadar, dacă în apropierea proprietății pe care vrei să o achiziționezi există asemenea opțiuni – sau chiar proiecte anunțate de autorități.

4. Încearcă să găsești un loc de parcare în cartier seara

A lăsa găsirea unui spațiu pentru parcarea mașinii pe seama întâmplării și a „bunei înțelegeri” între vecini ar trebui să fie cam ultima opțiune pentru un cumpărător de locuință – acceptabilă doar dacă nu există opțiunea de închiriere sau achiziție. Nu miza pe această variantă înainte de a-ți face o imagine realistă despre situația de la fața locului. Pentru aceasta, ar trebui să faci una sau mai multe plimbări prin cartier seara și să încerci, la modul serios, să găsești un loc de parcare. Chiar dacă vei reuși, ține totuși cont de faptul că numărul mașinilor crește de la an la an, iar lucrurile vor deveni, probabil, mai complicate în următorii ani.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Vești bune pentru chiriașii din Iași! Mai multe locuințe noi scoase în piață și chirii în scădere

Interesul pentru locuințele de închiriat din Iași a scăzut la începutul acestui an, dacă ne raportăm la situația înregistrată pe plan local în trimestrul IV din 2024. O reducere...

citește mai departe
Chiriile în vizorul românilor. Cât plătești pentru un apartament în cele mai mari orașe din țară? – Raport Imobiliare.ro

Locuințele de închiriat au reintrat în atenția românilor la începutul acestui an. Preferințele chiriașilor din marile orașe au fost cât se poate de clare – chiar dacă au considerat...

citește mai departe
Chiriile în vizorul românilor. Cât plătești pentru un apartament în cele mai mari orașe din țară? – Raport Imobiliare.ro

Locuințele de închiriat au reintrat în atenția românilor la începutul acestui an. Preferințele chiriașilor din marile orașe au fost cât se poate de clare – chiar dacă au considerat...

citește mai departe
Vești bune pentru chiriașii din Iași! Mai multe locuințe noi scoase în piață și chirii în scădere

Interesul pentru locuințele de închiriat din Iași a scăzut la începutul acestui an, dacă ne raportăm la situația înregistrată pe plan local în trimestrul IV din 2024. O reducere...

citește mai departe
Cât plătești chirie în Constanța? Proprietarii au ieftinit prețurile la începutul anului

Interesul pentru locuințele de închiriat a crescut cu 14% în primele trei luni ale acestui an în comparație cu nivelul înregistrat la începutul anului trecut. Pentru fiecare proprietate nouă...

citește mai departe
Trei potențiali chiriași pentru fiecare locuință nouă din Timișoara. Cele ai accesibile chirii se găsesc în sudul orașului

Dacă în alte centre urbane majore ale țării românii par tot mai interesați de locuințele disponibile pe piața închirierilor, în Timișoara putem observa o ușoară scădere a cererii în...

citește mai departe
Cea mai scumpă zonă din Brașov bate la prețuri Clujul! Trei chiriași “se bat” pe fiecare locuință nouă

Cererea pentru locuințele de închiriat a crescut în primele luni ale acestui an și în Brașov, atât față de situația întâlnită pe plan local în iarna lui 2024, cât...

citește mai departe
Chirii cu aproape 30% mai mari în cel mai scump cartier clujean. Unde găsești locuințe ieftine de închiriat?

Interesul clujenilor pentru locuințele disponibile la închiriere a crescut considerabil în primul trimestru, dacă ne raportăm la situația înregistrată în același interval al anului trecut. Cererea s-a intensificat atât...

citește mai departe
Bucureștiul are cele mai scumpe cartiere din țară pentru chiriași. Zona unde plătești doar 400 euro/lună pentru un apartament

Începutul anului 2025 a adus cu sine o creștere puternică a interesului pentru locuințele de închiriat din Capitală, dacă ne raportăm la situația înregistrată în perioada similară din 2024....

citește mai departe
Brokerii Imobiliare.ro Finance te așteaptă la sfârșitul săptămânii la Târgul Național Imobiliar. Hai să-ți găsești creditul potrivit!

Vrei să cumperi o locuință și ai nevoie de finanțare? Brokerii Imobiliare.ro Finance te așteaptă la sfârșitul acestei săptămâni la Târgul Național Imobiliar (TNI) – ZEB EXPO. Vizitează standul...

citește mai departe
Piața imobiliară din România a încetinit în luna aprilie. Timișul intră în top 3 județe cu cele mai multe tranzacții – GRAFICE

Piața imobiliară a înregistrat o scădere în luna aprilie 2025, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). În total, la nivelul întregii țări au...

citește mai departe
Așa arată cea mai ieftină locuință din cartierul bogaților din România. Te-ai muta aici? – FOTO

Primăverii domină topul celor mai scumpe zone rezidențiale din București, dar și din țară. Recunoscut pentru exclusivismul său, apropierea de parcuri și instituții ale statului, precum și pentru liniștea...

citește mai departe
Vrei să cumperi o locuință sau ai un credit ipotecar? Specialiștii îți explică efectele cursului în creștere și impactul fluctuațiilor ROBOR – GRAFICE

Volatilitatea cursului leu/euro și fluctuațiile înregistrate de ROBOR pot avea implicații directe atât asupra românilor care au deja credite ipotecare, cât și asupra celor care mizează pe un împrumut...

citește mai departe
Metrou spre Otopeni: Cine cumpără locuințele de pe traseul noii magistrale și cu cât au crescut deja prețurile? – VIDEO

Lucrările pentru magistrala 6 de metrou care urmează să unească Bucureștiul de orașul Otopeni avansează rapid, fiind lansat zilele trecute primul TMB cu ajutorul căruia s-au săpat deja circa...

citește mai departe
Unde merită să investești în Capitală? Află ce randament poți obține în diverse cartiere, dacă închiriezi locuința pe termen lung – VIDEO

Dacă te gândești să cumperi o garsonieră cu scopul de a o închiria ulterior pe termen lung, atunci este important să-ți faci temele încă din momentul în care începi...

citește mai departe