Lasselsberger: Mai puţin de 15% dintre locuinţele placate cu gresie şi faianţă în 2011 vor fi nou-construite

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştiri imobiliare, Construcţii
Publicat pe: 7 Martie 2011, Ultima actualizare: 07 Martie 2011

Cea mai mare cerere pentru plăci ceramice vine din partea proprietarilor de apartamente vechi.

În 2011, locuinţele noi vor deţine, ca număr, o cotă redusă (aproximativ 13,7%) din piaţa plăcilor ceramice, reiese din estimările sucursalei locale a grupului austriac Lasselsberger (fosta Cesarom). Astfel, dacă în 2011 ar urma să fie placate la nivel naţional circa 385.000 de locuinţe, doar 53.000 dintre acestea vor fi unităţi locative noi aflate în stadiul de finisare. Conform previziunilor companiei, 95.000 de unităţi locative se vor afla anul acesta la prima placare (din care 42.000 de locuinţe vechi), iar celelalte 290.000 vor beneficia de o reamenajare. Potrivit lui Eduard Măcărescu (foto), directorul de operaţiuni al Lasselsberger pe România, valoarea plăcilor ceramice achiziţionate pentru o primă placare va ajunge în 2011 la 20 de milioane de euro, în vreme ce segmentul reamenajărilor se va ridica la un nivel de aproximativ 61 milioane de euro.

Românii schimbă plăcile ceramice odată la 20 de ani
Ca volum, lucrările de reamenajare de locuinţe vor genera cele mai multe vânzări pe piaţa de profil în acest an. “Estimăm că 76% din cantitatea de plăci ceramice achiziţionată în acest an pentru placări rezidenţiale va fi folosită pentru reamenajarea locuinţelor. Menţionez că acest procent a rămas neschimbat comparativ cu anul trecut şi 2009 însă, comparativ cu 2008, a crescut uşor, cu doar 5%”, spune Eduard Măcărescu. În condiţiile în care, potrivit studiilor companiei, românii schimbă gresia şi faianţa odată la 20 de ani, înlocuirea plăcilor ceramice se va face preponderent în locuinţele finisate înainte de 1990. În momentul de faţă, Muntenia şi Transilvania sunt regiunile care atrag cele mai mari achiziţii pentru amenajarea unităţilor locative noi, în vreme ce, în Moldova, majoritatea placărilor se fac în locuinţe vechi care nu au fost dotate până în acest moment cu gresie şi faianţă.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cât costă apartamentele noi din marile orașe la final de an? leșenii au acces la cele mai ieftine locuințe – HARTĂ

Cumpărătorii care vor să se mute în casă nouă în decembrie trebuie să se aștepte să achite, în medie, 3.114 de euro/mp util pe apartamentele din Cluj-Napoca finalizate începând...

citește mai departe
Noua Capitală: Harta locuințelor preferate de bucureșteni și evoluția noilor cartiere rezidențiale dezvoltate în ultimii 4 ani

În ultimii patru ani, locuințele HILS Development din zona Theodor Pallady au înregistrat o creștere substanțială a valorii, depășind media zonei și alte proiecte similare din București, conform analizei...

citește mai departe
Orașul unde plătești cu 75% mai mult decât prețul pe țară pentru un apartament nou – GRAFICE

Românii plătesc tot mai mult pentru a deveni proprietari. Apartamentele s-au scumpit într-un an la nivel național cu 13%. Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori a ajuns la...

citește mai departe
Berceni, cartierul campion la apartamente noi din București. Cât plătesc cumpărătorii? – GRAFICE

Cele mai multe apartamente noi din București pot fi găsite în Berceni. Peste 3.000 de locuințe aflate în clădiri finalizate în ultimii cinci ani sunt disponibile cumpărătorilor la unele...

citește mai departe
Capitala prețurilor în creștere. Cartierele cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente noi din București – GRAFICE

Nu există în București nicio zonă în care prețurile solicitate pentru apartamentele noi scoase la vânzare să fie în scădere comparativ cu cele înregistrate în prima jumătate a anului...

citește mai departe