La cât ajunge chiria pentru un apartament cu două camere în marile orașe – dar și în celelalte reședințe de județ

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 19 Februarie 2020, Ultima actualizare: 24 Februarie 2020

Piața închirierilor de apartamente a fost, în ultimul trimestru din 2019, una destul de dinamică pentru final de an.

Potrivit celui mai recent raport de piață publicat de Analize Imobiliare și Imobiliare.ro, prețurile medii solicitate de către proprietari au înregistrat variații în mai multe centre regionale, dar și în alte reședințe de județ. În București, spre exemplu, chiria medie solicitată pentru un apartament cu două camere se situează acum la 420 de euro pe lună, în creștere de la 410 euro pe lună în al treilea trimestru al anului. Același tip de locuință (bicamerală, confort 1, din perioada 1980-2000, cu o suprafață utilă de 50-60 de metri pătrați) poate fi închiriată, în Cluj-Napoca, tot cu 420 de euro pe lună, la fel ca în cele trei luni anterioare.

Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai mari chirii solicitate pe segmentul apartamentelor cu două camere se situează orașele Timișoara și Brașov, unde proprietarii solicită, în medie, 350 de euro pe lună (la fel ca trimestrul trecut). Iașiul, pe de altă parte, a consemnat o scădere în acest răstimp, de la un nivel de 350 de euro pe lună, la 330 de euro pe lună. Aceeași chirie medie, anume 330 de euro pe lună, este practicată și în Tulcea, în vreme ce, în Târgu Mureș, pretențiile proprietarilor ajung la 320 de euro pe lună. Interesant este că în Constanța, pe de altă parte, un apartament cu două camere poate fi închiriat cu 300 de euro pe lună (la fel ca trimestrul trecut), orașul de la malul mării situându-se la același nivel de preț cu Ploieștiul.

Citește și: Prețurile locuințelor din România, între cerere și ofertă. Plus: revenirea activității de tranzacționare în a doua jumătate din 2019

Reșița, excepția de la regulă

Creșteri ale sumelor medii lunare solicitate pentru două camere au fost consemnate și în orașele cu cele mai ieftine apartamente de închiriat. Excepția de la regulă este reprezentată de Reșița, unde proprietarii cer tot 180 de euro pe lună, la fel ca în cele două trimestre anterioare. Capitala Caraș-Severinului a rămas, astfel, singura reședință de județ unde un apartament cu două camere poate fi închiriat cu mai puțin de 200 de euro pe lună. Pe de altă parte, aceasta este suma medie solicitată într-o serie de reședințe de județ, precum: Târgoviște, Satu Mare, Drobeta Turnu-Severin, Piatra Neamț, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Slatina. Un nivel de preț apropiat, anume 210 euro pe lună, este valabil în Târgu-Jiu.

Chiria medie solicitată pentru un apartament cu două camere confort I, construit între anii 1980 și 2000

50% din cererea pe marile orașe, în București

În ultimele trei luni din 2019, aproximativ 62.300 de potențiali chiriași au încercat să închirieze o locuință prin intermediul Imobiliare.ro. Bucureștiul a atras, în mod firesc, mai bine de jumătate din aceste căutări, anume 37.800. Pe poziția a doua în clasament a trecut Timișoara (6.100), orașul de pe Bega fiind urmat de Constanța (5.300 de căutări), Cluj-Napoca (cu 4.900 de căutări), Brașov (4.400) și Iași (3.800).

Comparativ cu perioada similară din 2018, nivelul cererii pe închirieri din aceste șase mari orașe a fost, per ansamblu, cu 7% mai ridicat. Cu excepția orașului Cluj-Napoca, unde acest indicator a stagnat, creșteri au avut loc în toate celelalte centre regionale: +22% în Iași, +17% în Timișoara, +15% în Brașov, +6% în Constanța și, respectiv, +5% în București.

Interesant este că, față de perioada similară a anului 2015, interesul pentru închirieri a fost, trimestrul trecut, cu 54% mai ridicat în marile centre regionale analizate, o tendință ascendentă putând fi observată în fiecare dintre acestea. Cea mai semnificativă creștere, de peste 170%, a avut loc în Iași, capitala Moldovei fiind urmată de Cluj-Napoca, cu un avans de 145% în ultimii cinci ani. Pe următoarele locuri se situează Constanța, unde numărul căutărilor pe acest segment de piață s-a majorat cu 83%, apoi Brașov (+71%), Timișoara (+45%) și, în cele din urmă, București (+38%).

Oferta, avans de 8,5% la 12 luni

În cel de-al patrulea trimestru din 2019, numărul ofertelor de apartamente și case disponibile spre închiriere în cele șase mari orașe ale țării (proprietăți finalizate înainte de anul 2000) s-a cifrat la 17.030 – ceea ce marchează o scădere sensibilă, de aproximativ 26%, față de trimestrul anterior (când pe piață existau peste 23.000 de asemenea anunțuri). Acest recul este cât se poate de firesc, având în vedere că începutul toamnei reprezintă un apogeu al activității pe piața închirierilor din marile centre universitare, după care lucrurile revin la normal.

Orașul cu cele mai multe locuințe de închiriat rămâne, bineînțeles, Bucureștiul, la o distanță rezonabilă față de toate celelalte centre regionale: în capitala țării, potențialii chiriași au avut la dispoziție, trimestrul trecut, 8.210 asemenea anunțuri. În toate celelalte mari orașe ale țării, volumul ofertelor de închirieri se situează la mai puțin de 3.000 și, în unele cazuri, chiar la mai puțin de 2.000. Astfel, numărul ofertelor ajunge la 2.770 în Cluj-Napoca, la 2.420 în Timișoara, la 1.300 în Constanța, la 1.210 în Iași și, respectiv, la 1.110 în Brașov.

Față de perioada similară a anului trecut, oferta de închirieri a fost, la nivelul celor șase mari centre regionale, cu 8,5% mai mare, tendința general ascendentă fiind resimțită în majoritatea orașelor analizate, în frunte cu Brașovul (+32,8%) și continuând cu Cluj-Napoca (+17,9%), Iași (+11,1%), Constanța (+8,9%) și București (+8,1%). Excepția de la regulă o constituie Timișoara, unde oferta pe închirieri este cu 7,5% mai mică decât în urmă cu un an.

În ceea ce privește anunțurile de închiriere nou-introduse pe piață trimestrul trecut, datele Analize Imobiliare relevă un avans mai ușor, respectiv +3,6%, față de perioada similară din 2018. În acest caz, creșteri au avut loc doar în patru din șase centre regionale, respectiv în Constanța (+27,2%), Cluj-Napoca (+12,1%), Iași (+9,7%) și București (+4,3%). Timișoara reprezintă, la acest capitol, cea mai importantă excepție de la regulă, aici fiind înregistrat un declin de 14,1% la 12 luni, în timp ce, în Brașov, a avut loc un recul de 2,8%.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Piața închirierilor, rezilientă în fața pandemiei -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: La cât ajunge chiria pentru un apartament cu două camere în marile orașe – dar și în celelal… […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
1 din 3 chiriași renunță la contract pentru un preț mai bun. Câți bani vor românii să dea pe chirie? – SONDAJE+GRAFICE

Imobiliare.ro a derulat pe parcursul lunii august două sondaje de opinie pentru a afla ce cred cu adevărat românii despre procesul de închiriere. Primul dintre acestea a fost dedicat...

citește mai departe
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe