Producătorii autohtoni lansează noi colecţii de plăci ceramice, pentru a fi în ton cu tendinţele vestice, atât din punctul de vedere al cromaticii, cât şi ca dimensiuni.
În procesul de (re)amenajare a locuinţei, gresia şi faianţa ocupă un loc deosebit în rândul finisajelor alese, fiind primele care pot contura personalitatea casei tale. Înainte de a lua o decizie concretă în acest sens, e bine să ştii care sunt tendinţele specifice acestui an.
Potrivit Lasselsberger România, companie ce a lansat opt noi colecţii de plăci ceramice în 2012 (foto), la ora actuală sunt „în vogă” motivele florale şi detaliile geometrice, alături de cele picturale. De asemenea, decorurile moderne, sofisticate, sunt şi ele la mare căutare, alături de texturile fine, ce imită pielea, lemnul sau pietrele. Din punct de vedere cromatic, nuanţele de bej, maro şi ocru, caracteristice stilului clasic-elegant, predomină în 2012 în materie de design interior. Pentru cei care doresc un interior inedit, gresia şi faianţa în culori precum portocaliu, roşu, verde sau albastru, împreună cu brâurile şi decorurile special create, sunt opţiuni demne de luat în seamă. Nonculorile sau tonurile de gri sunt ideale pentru un ambient sobru, mai ales în combinaţie cu decoraţiuni glamour.
Formate noi pentru piaţa românească
Şi ca dimensiuni pe piaţa locală există modele inedite de plăci ceramice. Astfel, Lasselsberger a anunţat lansarea unui nou format de faianţă, cu dimensiunile 20×40 de centimetri, ce poate fi montat atât pe orizontală, cât şi pe verticală. „Am luat decizia de a lansa un nou format de plăci ceramice deoarece dorim să aducem pe piaţa din România tendinţele de peste hotare şi să oferim clienţilor cele mai bune soluţii în amenajarea locuinţei. Cum în ţările vestice gresia şi faianţa au formate din ce în ce mai diferite, am considerat că şi românii ar trebui să aibă acces la o gamă cât mai largă de astfel de produse”, notează Toni Teau, noul director general al Lasselsberger România. Alături de noul format în portofoliul Lasselsberger, se regăsesc şi alte dimensiuni de plăci ceramice, printre care cele de 20×30 de centimetri şi 25×40 de centimetri pentru faianţă sau 30×30 de centimetri şi 33×33 de centimetri pentru gresie.
Lasselsberger România este filiala locală a grupului austriac Lasselsberger, care a cumpărat, în 2004, producătorul autohton de plăci ceramice Cesarom. În prezent, plăcile ceramice, ce păstrează brandul Cesarom, sunt produse la fabrica Sanex din Cluj.
Citeşte şi alte articole din categoria Home & Deco