Îți dorești o casă? O alternativă la finanțarea bancară: avantaje și dezavantaje

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 5 Septembrie 2016, Ultima actualizare: 05 Septembrie 2016

Pentru cumpărătorii care nu vor – sau nu pot – să contracteze un credit.

În contextul înăspririi condițiilor de creditare de anul acesta, obținerea finanțării necesare pentru achiziția unei locuințe reprezintă o problemă pentru destui români. O soluție interesantă pusă la dispoziție de către unii dezvoltatori de locuințe este cea a achitării în rate a proprietății dorite. Condițiile oferite pot fi diferite de la caz la caz, însă avantajele și dezavantajele acestei metode sunt, în esență, aceleași.

bani pt casa

Săptămâna trecută, dezvoltatorul imobiliar Tagor a anunțat introducerea acestei modalități de finanțare (și) pentru ansamblul rezidențial Adora Forest, din Timișoara. Sistemul presupune plata unui avans de 30% din valoarea apartamentului, restul sumei urmând a fi achitate în rate egale pe o perioadă de până la șase ani.

Asta înseamnă că, pentru un apartament cu trei camere şi o suprafaţă construită de 90 de metri pătrați, cu un preț de vânzare de 70.400 de euro (plus TVA), un cumpărător ar trebui să achite un avans de 21.120 de euro (plus TVA), apoi rate lunare egale, în valoare de 886 de euro (plus TVA), timp de șase ani. Suma totală plătită la finalul acestei perioade va ajunge astfel la aproape 84.912 de euro, diferența reprezentând dobânda percepută de către dezvoltator pentru această perioadă.

O soluție, dar nu pentru oricine
Pe lângă criteriile de eligibilitate mult mai flexibile, sistemul ratelor la dezvoltator oferă avantajul de a scăpa de plata ratei mult mai repede comparativ cu majoritatea celor care apelează la un credit. În plus, suma totală rambursată este cu doar 20% mai mare decât prețul locuinței – în condițiile în care, în cazul unui împrumut ipotecar, ajungi să plătești de două ori (sau chiar mai mult) casa.

Dezavantajul major al acestei soluții este, și el, evident: valoarea ridicată a ratei lunare, pe care nu oricine și-o poate permite. „Aceasta este o opţiune pentru segmentul de clienţi cu o situaţie financiară peste medie şi care nu doresc să piardă timpul cu procedurile standard ale băncilor, având în vedere şi faptul că băncile au înăsprit condiţiile de creditare încă din primăvară”, explică Andreea Hamza, director de marketing şi vânzări pentru proiectele rezidenţiale dezvoltate de Tagor.

4 proiecte, 3.500 de unități locative
Prima fază a proiectului Adora Forest a fost finalizată în urmă cu un an, aducând pe piaţă 107 de apartamente şi garsoniere într-un bloc de 11 etaje, dintre care peste 70% au fost deja contractate. „Vânzările merg foarte bine, Timişoara este un centru economic preferat de foarte mulţi investitori, care creează noi locuri de muncă bine plătite. Suntem convinşi că noua opţiune de achiziţie, prin rate la dezvoltator, va da un nou impuls vânzărilor”, este de părere Mihaela Matei, reprezentant de vânzări în cadrul Hitch & Mosher, agenţia exclusivă a proiectului Adora Forest.

În toamna anului trecut, reprezentanții Tagor evidențiau popularitatea sistemului de rate la dezvoltator, acesta fiind preferat de peste 50% dintre cumpărătorii ansamblului Adora Urban Village, amplasat în apropierea Bucureștiului (în orașul Bragadiru). O situație extrem de interesantă, mai ales în contextul unei piețe dominate (pe atunci) de tranzacțiile prin Prima Casă.

Citește și: Cum să achiți o casă în 6 ani – fără rate la bancă!

Proiectele Adora reprezintă rezultatul unei colaborări între fondul britanic Patron Capital și dezvoltatorul imobiliar şi administratorul de proprietăţi Tagor. Cei doi jucători au în prezent în derulare patru ansambluri rezidențiale – două în București, unul în Arad și unul în Timișoara. Acestea sunt proiectate să cuprindă, la finalizare, circa 3.500 de unități locative, în urma unor investiții de circa 250 de milioane de euro.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Daniel

    M-ar interesa un credit pt. imobiliare dar cu salariul din strainatate.

  • nedelcu

    Ok, un lucru bun, dar nu si pentru omul de rind. Ma intereseaza un apartament cu 3 sau 4 camere in Timisoara. As dori unele informatii…

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe