O singură tranzacţie a reprezentat 90% din volumul total din primele trei luni ale anului.
Primul trimestru al acestui an a adus o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte achiziţia de proprietăţi comerciale. Potrivit datelor companiei de consultanţă DTZ Echinox, în perioada ianuarie-martie 2011 în România au avut loc investiţii cu o valoare cumulată de 200 de milioane de euro, cu 86% mai mult decât în ultimul trimestru al anului trecut. Acest volum reprezintă două treimi din totalul înregistrat pe parcursul anului trecut, respectiv aproape 293 de milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor DTZ, acest avans considerabil se datorează unei singure tranzacţii: preluarea de către CA Immo a portofoliului de proprietăţi imobiliare deţinute de Europolis. Acest deal a reprezentat 90% din totalul investiţiilor din primul trimestru.
Pentru anul 2011, consultanţii DTZ au preconizat anterior că volumul investiţiilor va ajunge la circa 400-500 milioane de euro, sectorul de retail urmând a fi în continuare preferat la capitolul achiziţii. „De asemenea, ne aşteptăm ca proprietăţile care vor face obiectul tranzacţiilor să fie acelea care implică un risc limitat şi au venituri asigurate pe termen lung”, adaugă reprezentanţii companiei.
Pieţele mature pălesc, cele emergente cresc în atractivitate
La nivel european, investiţiile în proprietăţi imobiliare s-au ridicat la un total de 20,5 miliarde de euro în primul trimestru al anului. Acest nivel indică o creştere de 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi o scădere de 45% faţă de ultimul trimestru din 2010. Această din urmă tendinţă descendentă s-a resimţit din plin în câteva pieţe vest-europene majore, precum Franţa sau Marea Britanie. Faţă de trimestrul anterior, acestea au cunoscut un declin al volumului de investiţii de 60%, respectiv 52%. La polul opus, Germania a înregistrat cea mai uşoară scădere din regiune, de 10%. Pe de altă parte, investiţiile din Europa Centrală şi de Est s-au situat pe un trend ascendent, ajungând la un total de 1,4 miliarde de euro.
Pe segmente, cele mai multe tranzacţii au avut loc în sectorul de retail. Acesta a atras în primele trei luni ale anului investiţii de 8,3 miliarde de euro. Spre comparaţie, piaţa clădirilor de birouri a cumulat doar 7,7 miliarde de euro.