Aprobarea financiară se obține independent de imobilul ales, căutarea acestuia putând avea loc ulterior, în termen de 90 de zile.
Din martie 2021, cei interesați de achiziția unei locuințe printr-un credit Noua Casă au posibilitatea de a accesa un asemenea împrumut de la ING Bank România. De la începutul programului, ING a primit peste 1.200 de cereri de finanțare, de peste două ori mai multe față de anul anterior, au anunțat reprezentanții instituției financiare. „În cei șase ani de când ne-am alăturat programului Prima Casă, acum în noua sa formă Noua Casă, am ajutat peste 15.000 de persoane să își cumpere o locuință. Mai mult, în acest timp, am avut cea mai performantă utilizare a fondurilor primite și ne-am crescut constant limita primită de la FNGCIMM. Îi așteptăm pe clienți cu consultanță personalizată și cu mai multe opțiuni, adaptate nevoilor și preferințelor lor”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending, în cadrul ING Bank România.
Citește și:
ING Bank: 7 idei preconcepute despre creditele ipotecare – inclusiv Noua Casă!
Birocrația implicată de procesul de finanțare, printre temerile românilor
În cadrul unui studiu derulat recent cu scopul de a identifica temerile românilor în ceea ce privește cumpărarea unei locuințe, unul dintre aspectele cel mai des menționate a fost necunoașterea procesului de aplicare și aprobare a creditului. În acest context, reprezentanții ING Bank România, au întocmit o listă a principalilor pași ce trebuie parcurși pentru contractarea unui credit Noua Casă. Iată care sunt aceștia:
1. Clienții pot găsi pe site-ul băncii (ing.ro) pagina dedicată programului Noua Casă cu formularul de contact unde își pot lăsa datele pentru a fi sunați în vederea programării vizitei în sucursala aleasă.
2. În ziua vizitei, clientul trebuie să se prezinte cu buletinul și apoi va primi aprobarea financiară – dacă are veniturile înregistrate la ANAF, pe loc (în cazul ING). „Aprobarea financiară este independentă de imobilul ales și are o valabilitate de 90 de zile. Dacă se încadrează la creditul dorit și nu are cont curent la bancă, clientului i se deschide pe loc unul. Simulările de credit nu afectează capacitatea de creditare a clientului, ele nefiind înregistrate la Biroul de Credit”, explică oficialii băncii.
Documentele referitoare la imobil pot fi aduse atât la prima vizită, cât și ulterior. Acestea sunt:
i. Antecontractul de vânzare-cumpărare;
ii. Actele de proprietate ale imobilului ce va fi achiziționat: act de proprietate, cadastru, extras de carte funciară, intabulare (în copie, originalul fiind prezentat la notar). ING acceptă și extrasul de carte funciară pentru informare eliberat online, de pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară: epay.ancpi.ro;
iii. declarație Noua Casă (), certificat energetic, opinie notar
iv. Actul/Actele de identitate al/ale proprietarului/proprietarilor imobilului ce va fi achiziționat (în copie, originalul fiind necesar la notar).
3. Consultantul plasează comanda pentru evaluator. Dacă clientul nu a găsit imobilul, acest lucru se va face ulterior. „În cazul ING, serviciile evaluatorului costă între 490-690 lei (în funcție de imobil) și sunt achitate de client în momentul în care se plasează comanda în office. Evaluatorul sună clientul și stabilesc o zi și o oră pentru efectuarea inspecției. Nu este obligatorie prezența clientului în momentul evaluării, ea se poate efectua doar în prezența vânzătorului/ a agentului imobiliar sau a unui reprezentant din partea dezvoltatorului”, detaliază oficialii ING.
4. Banca primește raportul de evaluare și îl analizează împreună cu documentele prezentate de client. În momentul în care dosarul a fost aprobat de bancă, se trimite electronic și către FNGCIMM, pentru validare.
5. Consultantul face o programare la notar în ziua și data aprobate de toate părțile implicate și înmânează clientului contractul de credit și contractul de garantare pentru a fi parcurs și a i se răspunde la toate întrebările. Se încheie asigurarea obligatorie a locuinței (la sediul băncii), se plătește comisionul de gestiune FNGCIMM pentru primul an, se constituie depozitul colateral în valoarea a trei rate lunare și se semnează contractul de credit.
6. La notar se semnează contractul de garantare și contractul de vânzare-cumpărare, iar banii sunt transferați vânzătorului în contul indicat de acesta.
Există și alte opțiuni în afară de Noua Casă
Având în vedere că impune anumite restricții, un credit ipotecar cogarantat de către stat nu reprezintă singura opțiune pentru cei care au nevoie de finanțare bancară în vederea achiziționării unei locuințe. „Românii care se află la a doua locuință sau nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot apela la creditul ipotecar standard. Cei care au posibilitatea de a achita un avans de minimum 25% din valoarea locuinței beneficiază de o dobândă apropiată de cea a creditelor Noua Casă și anume 3,83% pentru rata integral variabilă, respectiv 4,19% fixă în primii șapte ani și 3,93% variabilă din anul opt pentru cei care preferă ratele fixe”, subliniază reprezentanții ING Bank România.
ING oferă anumite avantaje clienților care aplică pentru un credit ipotecar, precum un curs de schimb preferențial pentru transformarea sumei obținute ca finanțare în euro (în momentul efectuării plății) sau aplicarea celei mai bune oferte la momentul semnării dacă între timp banca a implementat noi dobânzi. Totodată, indiferent de tipul de credit pe care îl aleg (pentru o locuință), clienții pot beneficia de aprobare instant (dacă veniturile lor sunt raportate la ANAF) și aflarea pe loc a sumei pe care o pot primi dacă li se aprobă creditul; valabilitate de 90 de zile a aprobării financiare, independentă de locuința pe care doresc să o cumpere; rambursare anticipată direct din Home’Bank, fără niciun cost; 0 comisioane lunare de administrare a creditului după primirea lui.