Materiale, texturi şi forme aparent eterogene pot fi combinate cu succes într-o simbioză pe deplin funcţională.
La modul ideal, o casă este mult mai mult decât un spaţiu de locuit pur funcţional. Un fapt adesea neglijat este că ea ar trebui să reflecte personalitatea proprietarului. Atunci când această cerinţă este respectată în procesul de (re)amenajare a locuinţei, rezultatele sunt, nu de puţine ori, de-a dreptul extraordinare. Un astfel de exemplu este prezentat pe Freshome.com:
Interioarele din imagini aparţin unei locuinţe unifamiliale cu două etaje din Ploieşti. Proiectul de amenajare a fost realizat de Mario Stoica, de la biroul Ezzo Design din Timişoara. „Când întâlneşti o familie tânără, activă, cu pasiuni frumoase, care exclude ideea de «uniform» şi îmbrăţişează ideea de simplu cu accente vintage, tragi bucuros aer în piept şi te înarmezi cu ingrediente şi îndrăzneală pentru a crea o atmosferă, nu doar o casă”, mărturiseşte autorul acestui concept. Elementul caracteristic al locuinţei este amestecul inedit dintre modern şi vechi, simbioză vizibilă atât din punctul de vedere al materialelor folosite, cât şi din cel al designului pieselor de mobilier. „Pornind de la un mix de vintage şi contemporan, am creat nu doar un interior pe măsura personalităţilor, ci şi piese de mobilier sau corpuri de iluminat care se înţeleg de minune, într-un scenariu aerisit”, subliniază Mario Stoica.
Potrivit designerului, o provocare în amenajarea casei a constat în armonizarea tuturor încăperilor cu cadrul exterior. De aceea, pe lângă ferestrele largi, ce invită înăuntru, un material folosit din abundenţă în toate camerele casei este unul natural. „Ingredientul de bază este lemnul; astfel, texturile brute, formele şi luminile surprinzătoare conlucrează spre a genera un spaţiu aparte, cu elemente ce capătă o nouă funcţionalitate (în speţă ţevile din cupru care acum, prin îmbinare, formează o bibliotecă)”, notează reprezentantul Ezzo Design. În living, spre exemplu, elementul central este masa masivă din lemn, ce pare să se înalţe firesc din podeaua placată cu acelaşi material. Aerul distinctiv de „vechi” al acestei piese de mobilier este contrabalansat de scaunele aşezate în jurul mesei, realizate din materiale contemporane, precum metalul şi plasticul. O „metamorfoză” interesantă propusă de designer este lampadarul suspendat deasupra zonei de dining, alcătuit din… borcane din sticlă.
„Dominaţia” lemnului este cât se poate de vizibilă şi în restul încăperilor casei: de la bucătărie (podeaua, blatul de lucru, dulapul, spaţii de depozitare etc.), la dormitorul matrimonial (patul, noptierele, comoda, tâmplăria ferestrelor, combinaţia cromatică de bej şi maro), la cel al copiilor (ce îmbină nuanţe de verde intens şi maro închis) şi până la baie (unde accesorii precum măsuţa pentru lavoar sau cadrul oglinzii sunt completate de plăci ceramice ce imită textura lemnului). „Casa reflectă un spaţiu intim, nu doar prin suprafeţele din lemn, ferestrele mari care amplifică lumina naturală, cât şi prin piesele personalizate, ce punctează ferm, minimalist, fiecare spaţiu”, conchide autorul proiectului.
Sursă foto: Freshome.com
Citeşte şi alte articole din secţiunea Home & Deco
Talip
Culori mult prea închise pentru o casa de locuit, practic niciun colț nu este odihnitor fiind sufocat de culorile închise si multitudinea de geometrii. Mult prea încărcat…Observați livingul: tavan cu forme reliefate mari, pereti in mai multe culori si texturi, multe detalii ale mobilei. O casa de locuit trebuie sa păstreze un echilibru: cand se încarcă o anumită parte, alta parte rămâne simpla. Practic pe un om stresat l-ar durea încontinuu capul…
jurca melania
sunt foarte faine si parca esti acasa, dar eu deja traiesc intre lucruri vechi si nu prea stiu cum sa le asortez ca sa ma bucur cu adsevarat de ela
Colceag Mirela Florentina
felicitari celui care a amenajat:) imi place!