Începe construcția ansamblului rezidențial H Pipera Lake: 1.350 de locuințe noi în București FOTO

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 8 August 2019, Ultima actualizare: 12 August 2019
Incepe constructia ansamblului rezidential H Pipera Lake 1.350 de apartamente in Bucuresti 0
Format din 17 clădiri, ansamblul va fi amplasat pe un teren de 57.000 de metri pătrați

Prima fază a proiectului H Pipera Lake va aduce 390 de apartamente noi în nordul Bucureștiului.

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe, parte a Hagag Group din Israel, a anunțat începerea lucrărilor de construcție la cel mai mare ansamblu rezidențial local al său: H Pipera Lake. BTD Construct a fost desemnat antreprenor general al proiectului.

Cu o investiție totală estimată la 90 de milioane de euro, ansamblul va fi amplasat pe un teren de 57.000 de metri pătrați de pe malul lacului Pipera din Capitală și va cuprinde 1.350 de apartamente. Cele 17 clădiri ale proiectului urmează a fi dezvoltate în trei etape. Cea dintâi fază de construcție, ce urmează a fi finalizată la finalul anului 2020, va cuprinde cinci clădiri a câte 78 de apartamente fiecare.

„H Pipera Lake este un proiect de mari dimensiuni, iar demararea lucrărilor de construcție marchează un moment important în extinderea companiei pe piața locală. Amplasat într-o zonă în continuă dezvoltare și care găzduiește astăzi mai mult de 1.200.000 de metri pătrați de spații de birouri, H Pipera Lake își propune să devină căminul ideal pentru toți cei care își desfășoară activitățile zilnice în cardul polului de birouri din vecinătate, dar și pentru persoanele care sunt în căutarea unei locuințe ferite de agitația orașului și totuși aproape de punctele de interes ale unui trai modern: supermaketuri, centre comerciale, restaurante, etc.”

Ana – Maria Pop, Chief Operating Officer în cadrul Hagag Development Europe

 

Incepe constructia ansamblului rezidential H Pipera Lake 1.350 de apartamente in Bucuresti
Primele cinci clădiri vor avea câte 78 de apartamente fiecare

45% din unitățile din prima fază, vândute

Potrivit reprezentanților companiei, din totalul de 390 de apartamente ce urmează a fi livrate în prima fază de dezvoltare, 45% au fost deja vândute. Cumpărătorii pot alege între studiouri duble și apartamente cu două sau trei camere. Locuințele vor avea suprafețe construite cuprinse între 55 şi 97 de metri pătrați.

Incepe constructia ansamblului rezidential H Pipera Lake 1.350 de apartamente in Bucuresti
Cumpărătorii pot alege între studiouri duble și apartamente cu două sau trei camere

Cele 1.350 de apartamente din cadrul H Pipera Lake vor fi deservite de peste 1.600 de locuri de parcare, spații verzi generoase, locuri de joacă, zonă de promenadă amenajată pe malul lacului, minimarket și farmacie amplasate în incinta ansamblului, dar și grădini proprii pentru apartamentele de la parter.

„Am decis să investim în România deoarece am simțit potențialul enorm al pieței și suntem convinși că H Pipera Lake va aduce un plus de valoare zonei de nord a Capitalei. Ne bucurăm să începem construcția primei faze cu un grad de ocupare de 45%. Acest procentaj este expresia clară a interesului pe care oamenii îl manifestă vizavi de proiect, dar și o confirmare a faptului că piața este, în continuare, dinamică. România rămâne pentru noi o alegere strategică și plănuim să adăugăm noi proprietăți în portofoliul local al companiei, dar și să lansăm noi proiecte.”

Yitzhak Hagag, Chairman and board controller al Hagag Group

 

Incepe constructia ansamblului rezidential H Pipera Lake 1.350 de apartamente in Bucuresti
Locuințele din prima fază vor avea suprafețe cuprinse între 55 și 97 de metri pătrați

Despre Hagag
Înființat în 2003, Hagag Group activează ca investitor internaţional specializat în dezvoltarea, managementul și marketingul proiectelor imobiliare. În ultimii ani, grupul a primit o serie de premii și dinstincții, fiind aleasă drept una dintre cele patru companii de top din domeniul imobiliar. Portofoliul său include peste 50 de proiecte de succes în zona metropolitană Tel Aviv, cu mii de unități rezidențiale de lux vândute.

Hagag Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidențiale și comerciale în România. Compania este implicată în achiziționarea, dezvoltarea și renovarea unor imobile și proiecte care implică investiții de peste 150 de milioane de euro în București.

Incepe constructia ansamblului rezidential H Pipera Lake 1.350 de apartamente in Bucuresti
Una dintre facilitățile ansamblului H Pipera Lake este reprezentată de apartamentele de la parter cu grădină

Click pentru a vedea mai multe fotografii!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Încep lucrările pentru un nou ansamblu în Sectorul 1. Ai zonă de promenadă pe malul lacului și spațiu dedicat pentru yoga și pilates

În luna august încep lucrările pentru ansamblul rezidențial Corallis, localizat în zona Petrom City din nordul Bucureștiului. KÉSZ România urmează să investească peste 51 de milioane de euro în...

citește mai departe
Gică Popescu, Dan Petrescu și Cristina Neagu au investit în acest proiect. Dezvoltatorul construiește 250 de apartamente noi

Dezvoltatorul imobiliar My Place Residence North a lansat a doua fază a proiectului MyPlace North care va include 250 de apartamente. Din totalul acestora, 55% au fost vândute deja,...

citește mai departe
Apartamente cu GRĂDINĂ, inclusiv cu TVA REDUS, de vânzare în EnVogue Residence – Iuliu Maniu, zona Militari! (P)

Având două sau trei camere, unitățile locative de acest tip sunt disponibile pentru mutare imediată, iar unele se încadrează atât în plafonul de preț prevăzut pentru achitarea unei cote...

citește mai departe
Cum se văd vânzările de apartamente de la etajul 19? (P)

Sfârșitul anului aduce în lumina reflectoarelor unul dintre proiectele cele mai impunătoare din București, ansamblul Global Residence Monolitului aflat lângă stația de metrou Mihai Bravu, un complex cu regim...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe