Targetul de vânzări pentru 2014 prevede o creștere de circa 20% față de anul trecut.
Complexul rezidențial Ibiza Sol, situat în zona de nord a Capitalei, lângă Școala Americană, a avut în 2013 încasări totale de 4.897.923 de euro. Agenția Premier Estate Management, agentul exclusiv de vânzări al administratorului judiciar Euro Insol, a încheiat în anul 2013 un număr de 89 de contracte, dintre care 46 au fost de vânzare-cumpărare.
Numărul contractelor de achiziție este de aproape trei ori mai mare decât cel atins în 2008, anul de vârf al pieței imobiliare, când s-au înregistrat 18 astfel de contracte. Pe lângă acestea, anul trecut au fost încheiate și 43 de contracte de închiriere, care generează încasări de 27.000 de euro pe lună.
„Prin parteneriatul cu băncile finanțatoare Alpha Bank și Raiffeisen Bank, am putut să oferim clienților noștri condiții accesibile și dobânzi atractive, ceea ce a stimulat procesul de vânzare. Facilitățile complexului, structura locuințelor, dar și prețurile de vânzare competitive au condus spre rezultatul-record de anul trecut. Ritmul foarte bun de contractare ne face să privim cu optimism spre anul în curs, pentru care ne-am planificat o valoare a vânzărilor de minimum șase milioane de euro.”
Andreea Comșa, manager Premier Estate Management
Considerat unul dintre cele mai exclusiviste proiecte rezidențiale din nordul Capitalei, complexul Ibiza Sol Residence a fost finalizat în anul 2008, după un concept arhitectural mediteranean. Ansamblul este format din 14 clădiri S+P+3E, o grădină de 12.000 de metri pătrați, două piscine cu jacuzzi, zonă de spa, un teren de minigolf, sală de fitness și un club pentru copii. Dintre cele 304 apartamente cu trei și patru camere, în prezent mai sunt disponibile aproximativ 50% din numărul total de unități locative. Toate apartamentele de patru camere de la parter au fost vândute. Locuințele beneficiază de finisaje de lux, centrale termice individuale, sistem de aer condiționat multisplit, șeminee în zona de living, barbeque pe terasă, bucătării mobilate și parțial echipate.
În prezent, apartamentele cu trei camere cu o suprafață utilă medie de 115 metri pătrați și terasă de 15 metri pătrați, cu două băi mobilate și accesorizate și bucătărie mobilată, pot fi achiziționate la prețuri pornind de la 135.000 de euro. Prețurile locuințelor cu trei camere de la mansardă (cu o suprafață utilă medie de 84 de metri pătrați și 42 de metri pătrați de terasă) pornesc de la 109.000 de euro, în timp ce apartamentele cu patru camere, de aproximativ 122 de metri pătrați utili, ce dispun de suprafețe vitrate ample și o terasa de 15 metri, încep de la 149.000 de euro. În plus, toate apartamentele situate la parter au la dispoziție o grădină privată de aproximativ 30 de metri pătrați, în folosință exclusivă.
Despre Ibiza Sol Residence:
Complexul rezidențial Ibiza Sol Residence este situat în zona Pipera, la 200 de metri de pădurea Băneasa și la 9 kilometri de centrul Capitalei. În vecinătatea sa se regăsesc Grădina Zoologică și prestigioase școli internaționale – Școala Americană și British School. Complexul a fost finalizat în 2008 de către dezvoltatorul spaniol Ibiza Group, cu o investiție totală de 60 de milioane de euro. După intrarea în insolvență, complexul a fost preluat în administrare de Euro Insol, firmă specializată în reorganizare judiciară, condusă de avocatul Remus Borza. În portofoliul Euro Insol se află mai multe proiecte imobiliare, cum ar fi: Silver Mountain, Asmita Gardens, Green City, Citadella Titan sau Verdi Park.