La periferia marilor orașe, un lot de casă poate fi achiziționat (și) cu mai puțin de 50 de euro pe metru pătrat.
O analiză realizată de Imobiliare.ro relevă o pronunțată tendință de creștere a interesului pentru terenuri pretabile pentru construcții în ultimele 12 luni. Studiul ia în calcul atât volumul căutărilor pe acest segment, cât și sumele solicitate pentru loturile situate în marile orașe și principalele localități limitrofe. Cu o singură excepție, prețurile medii fie s-au menținut relativ stabile, fie au avut o evoluție clar ascendentă. În zonele mărginașe ale celor șase centre urbane, valorile de pornire pentru terenuri se situează sub pragul de 50 de euro pe metru pătrat (inclusiv în preajma Capitalei).
Iași:
Dintre cele șase piețe examinate (inclusiv Bucureștiul), capitala Moldovei conduce detașat la creșterea popularității loturilor pentru construcții: din primăvara lui 2014 încoace, numărul vizitatorilor aflați în căutarea unei asemenea proprietăți a crescut cu 183%. De menționat este însă că, față de celelalte centre regionale, orașul celor șapte coline ocupă totuși ultimul loc ca volum al cererii, situându-se semnificativ sub rezultatele consemnate în Capitală (cu un minus de circa 88%) sau Brașov (o diferență de aproape 46%). În ultimul an, valoarea medie de achiziție a unei parcele în zona Iașiului a rămas la aproximativ același nivel, consemnând o variație de sub 1%. În prezent, pretențiile proprietarilor pornesc de la 8 euro pe metru pătrat (pentru un lot de aproape 4.000 de metri pătrați din zona Popas Păcurari).
București:
În Capitală și împrejurimi, căutările pe segmentul terenurilor au sporit cu 79% în ultimele 12 luni, aceasta situându-se pe locul secund în clasamentul celor mai mari creșteri de interes. Ca volum, cererea din București este cu 78% mai mare decât cea consemnată în următorul oraș clasat, respectiv Brașov. În ultimele 12 luni, prețul mediu solicitat de vânzători a rămas relativ constant, consemnând doar un avans ușor, de 2%. Pretențiile acestora pornesc acum de la 45 de euro pe metru pătrat (pentru o parcelă de 900 de metri pătrați din zona Militari-Chiajna).
Cluj-Napoca:
În Cluj-Napoca și principalele localități limitrofe, interesul vizitatorilor pentru parcele pretabile pentru construcții s-a majorat cu 61%, fapt ce situează orașul de pe Someș pe locul al treilea în topul realizat de Imobiliare.ro. Pe de altă parte, proprietarii au ridicat ștacheta de preț cu circa 10% în perioada menționată. Un teren în Feleacu, în suprafață de 3.000 de metri pătrați, este disponibil spre vânzare cu 24 de euro pe metru pătrat.
Constanța:
Tot la capitolul cerere, o creștere anuală importantă – de 57% – a fost consemnată și în orașul de la malul mării, acesta ocupând poziția a patra în clasament. Interesant este că aici a avut loc și cel mai mare avans al prețului mediu cerut de vânzători, respectiv 27%. În localitatea Lazu, un lot de 400 de metri pătrați poate fi achiziționat cu 8.000 de euro, respectiv 20 de euro pe metru pătrat.
Timișoara:
În orașul din vestul țării, căutările de parcele pentru construcții s-au majorat cu 56% în decursul ultimelor 12 luni – fapt ce a dus și la o apreciere cu circa 16% a prețurilor solicitate. În apropiere de fabrica deținută de Coca Cola în Timișoara, un teren de 35.000 de metri pătrați este disponibil spre vânzare cu 17 euro pe metru pătrat.
Brașov:
Din primăvara anului trecut până acum, orașul de la poalele Tâmpei a consemnat cea mai redusă creștere a interesului pentru terenuri, respectiv 18%. Exceptând Capitala, Brașovul ocupă însă primul loc între celelalte mari orașe ca volum al căutărilor (la mică distanță de Constanța, Timișoara și Cluj-Napoca). În perioada menționată, pretențiile vânzătorilor s-au diminuat cu 11% – acesta fiind, de altfel, singurul caz în care au mai avut loc ieftiniri pe piața de profil. În localitatea Săcele, un lot de aproape 30.000 de metri pătrați are un preț cerut de 15 euro pe metru pătrat.
Efi
Ce preturi se practica pt.lot de casa in jud.Giurgiu, in Com.Baneasa Sat Sf.Gheorghe
Ionescu Marian
Care este pretul in Cernica-Tanganu,intravilan,gaze, curent,asfalt,parcelabil….? 0754934109.
Ileana
Antevorbitorul meu,are dreptate.
Eu am un lot de 2500 mp si nu se vinde,nici cu 19 euro mp,in Chiajna,intravilan…de unde cumparatori cu 50 eur0 mp?
Grig
ceea mai cautata zona este zona Vatra Dornei..este o zona mirifica..sunt foarte multii turisti din afara,care opteaza la aceeasta zona…cautati pe internet zonele Vatra Dornei ,Carlibaba si Ciocanesti..este ceva fantastic de frumos..
remulus
Chestia cu terenurile : cand aud cuvantul crestere , ma gandesc cum de reusesc uni speculanti sa fraiereasca multimea . O crestere inseamna ca nivelul de trai din Romania a crescut – sant orb si nu vad cresterea?- inseamna ca salariul mediu a crescut . Sa fim realisti singuri care pot cumpara teren la 50 euro/m2 sant mafioti si spagari . Cineva din clasa de mijloc , este mai sarac decat inainte de crisa mondiala cu cel putin 50% , deci unde este cresterea ? Oameni buni fiti realisti si nu va lasati pacaliti .
nica constanta
Va rog muuult.spuneti-mi pret pt teren zona belciugatele.situat la un km de sos principala /langa padure.se poate vedea oraselu de distr .
Iancu ZAHARIA
care sunt preturile in Poiana brasov