În medie, apartamentele noi din Capitală sunt uşor mai scumpe acum decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Spre deosebire de anii trecuţi, 2011 nu a adus ieftiniri majore ale locuinţelor din România. După primele 10 luni din an, se poate vorbi chiar de preţuri mai mari pe anumite segmente. Potrivit Indicelui naţional calculat de www.imobiliare.ro, la finele lunii octombrie preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Capitală – 1.378 de euro pe metru pătrat util – era cu 3,3% mai mare decât suma solicitată în aceeaşi perioadă din 2010. Asta deşi, la nivel naţional, preţul mediu cerut pentru un apartament, fie el vechi sau nou, era cu 4,4% mai redus decât în perioada similară a anului trecut.
Că pe piaţa locuinţelor noi din Capitală nu au avut loc modificări semnificative de situaţie în ultimul an o arată şi cel mai recent raport de piaţă al companiei de consultanţă Jones Lang LaSalle (JLL). „Nu s-a înregistrat nicio schimbare în ceea ce priveşte oferta, politica preţurilor şi cererea. În ciuda suişurilor şi coborâşurilor înregistrate în ultimele trimestre, preţul mediu al unei locuinţe a rămas cam la acelaşi nivel comparativ cu anul trecut”, notează autorii raportului.
Vânzările slabe, impuls pentru viitoare ieftiniri?
Cu toate că în 2011 dezvoltatorii au ţinut de preţ, consultanţii imobiliari cred că pe acest segment al pieţei rezidenţiale mai este loc de ieftiniri. „Încă există potenţial de scădere a preţurilor, luând în considerare vânzările slabe înregistrate pe piaţă”, subliniază reprezentanţii JLL.
Care sunt argumentele ce susţin această părere? Autorii studiului citat folosesc ca un prim argument nivelul scăzut al vânzărilor din acest an. „Până în prezent, în 2011, pe piaţa creditelor ipotecare din Bucureşti au fost înregistrate performanţe extrem de slabe. Deşi ponderea achiziţiilor plătite numerar nu ar trebui să fie subestimată, este tot mai probabil ca numărul locuinţelor vândute în acest an să fie mai mic decât în 2010”, notează aceştia. În momentul de faţă, nivelul de încredere a potenţialilor cumpărători este scăzut, aceştia fiind reticenţi la ideea de a achiziţiona apartamente în cadrul unor proiecte neterminate, aflate în construcţie sau doar în fază de proiectare.
Oferta actuală, încă nerealistă
Un al doilea factor determinant pentru un nou val de ieftiniri ar fi oferta disponibilă pe segmentul rezidenţial nou, reprezentată încă, în mare parte de proiecte lansate în perioada de boom. Neadaptarea ofertei la cerere reprezintă, de altfel, şi un motiv ce explică volumul scăzut de vânzări. Cumpărătorii se arată reticenţi la a cumpăra apartamentele noi cu suprafeţe mari – care sunt, implicit, şi mai scumpe – proiectate în perioada de vârf a pieţei. Acesta este şi motivul pentru care programul Prima Casă a sprijinit mai degrabă piaţa secundară (locuinţele din blocurile vechi) decât unităţile locative construite de dezvoltatori, notează consultanţii JLL.
Vezi aici cum a reuşit dezvoltatorul unui ansamblu rezidenţial de proporţii să se adapteze condiţiilor actuale ale pieţei.