Știai că toate clădirile noi din România trebuie să respecte un standard obligatoriu? Se numește nZEB și în continuare vei afla de ce este important să te asiguri că locuința pe care urmează să o cumperi îl respectă, dar și cât de costisitoare poate fi pentru dezvoltatori implementarea sa.
Un prim aspect pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când începi să-ți cauți o locuință nouă este acela că nZEB nu este doar o obligație pentru dezvoltatorii din România, ci și pentru cei cu proiecte aflate în construcție în alte state membre ale Uniunii Europene.
Standardul nZEB sau nearly-Zero Energy Building este cel care îți oferă garanția că locuința pe care urmează să o cumperi este eficientă energetic. Ce înseamnă acest lucru? Clădirea are un consum de energie aproape zero sau foarte scăzut și acoperit în proporție de cel puțin 30% cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de kilometri față de clădire.
Un alt aspect important pe care este bine să îl cunoști este și acela că nZEB a fost introdus încă din 2021 în România. Dezvoltatorii care aveau deja proiecte în construcție au făcut în etapele demarate ulterior tranziția către acest standard, lucru care s-a dovedit a fi destul de costisitor.
Aflăm mai multe detalii despre ce implică efectiv adoptarea standardului nZEB de la Liria Themo, marketing manager Atria Urban Resort. Prima fază a acestui proiect imobiliar aflat în București, în vecinătatea Lacului Străulești, a fost finalizată și vândută integral la începutul lui 2020. Faza 3 este finalizată și este acum disponibilă pentru achiziție, iar pentru ultima fază, a patra, care va include peste 450 de apartamente dintr-un total de 1.365, se pregătesc autorizațiile necesare.
- Ce a implicat tranziția la standardul nZEB în cadrul proiectului Atria Urban Resort?
Răspuns Liria Themo: Primele două faze ale proiectului Atria Urban Resort au fost certificate cu clasa energetică A. Începând cu Faza 3 am trecut la standardul nZEB. Pentru dezvoltatori mari, ca noi, această tranziție a fost ușoară datorită echipei noastre tehnice interne și experienței din fazele anterioare, livrate la timp și în buget.
Tranziția către standardul nZEB a implicat o îmbunătățire a specificațiilor de proiectare presupunând redimensionarea izolației termice a anvelopei clădirilor de la 10 cm la 15 cm, utilizarea tâmplăriei cu eficiență energetică ridicată (profil PVC premium, sticlă de tip tripan cu baghetă caldă), montarea recuperatoarelor de căldură și integrarea panourilor solare pe terasele clădirilor. Aceste ajustări au implicat obținerea avizelor necesare și implementarea tehnologiilor moderne, cu impact asupra bugetului și logisticii.
Implementarea unor soluții eficiente energetic, cum ar fi recuperatoarele de căldură și izolarea suplimentară sunt destul de simple. Provocările majore au fost legate de costurile suplimentare, deoarece orice îmbunătățire crește prețul de dezvoltare, limitând accesul cumpărătorilor la locuințe accesibile.
Acestea s-au adăugat la creșterile prețurilor materialelor și manoperei, accentuate de pandemie.
- Cu cât au crescut estimativ costurile de dezvoltare ale proiectului prin adoptarea standardului nZEB? Cum a evoluat prețul final achitat de cumpărători?
Răspuns Liria Themo: Costurile de dezvoltare au crescut estimativ cu 50%, influențate de multipli factori.
Este simplist și eronat să se prezinte creșterile de preț ca fiind doar din inițiativa dezvoltatorilor. Obligațiile impuse de nZEB, echipamentele suplimentare necesare și creșterea costurilor de construcție sunt motive evidente pentru aceste scumpiri.
Investițiile în echipamente energetice eficiente și izolații performante asigură economii pe termen lung și eficiență energetică, dar aduc o creștere imediată a prețului de achiziție.
În plus, clădirile nZEB de astăzi au fost construite în perioada pandemiei, o perioadă care a marcat deja o creștere semnificativă a prețurilor. Ulterior, aceste creșteri au fost accentuate de noile reglementări nZEB, alături de alți factori precum inflația și dobânzile mai mari pentru finanțări, care au impactat costurile de dezvoltare.
Prețurile locuințelor noi reflectă, de asemenea, schimbările legislative și fiscale, creșterea salariilor și dispariția facilităților fiscale pentru industria construcțiilor.
- Cât de informați sunt cumpărătorii cu privire la nZEB? Întreabă cei care participă la vizionări despre acest standard?
Răspuns Liria Themo: Cumpărătorii sunt din ce în ce mai informați și interesați de locuințele eficiente energetic, dar nivelul de cunoaștere variază. Cei mai mulți sunt atrași de avantajele practice, cum ar fi economiile la utilități și confortul termic, dar puțini înțeleg în detaliu cerințele tehnice ale standardului nZEB.
În cadrul vizionărilor, ne străduim să explicăm aceste beneficii. Totuși, educarea publicului ar trebui să fie sprijinită de campanii civice venite din partea autorităților, astfel încât responsabilitatea informării să nu cadă doar pe umerii dezvoltatorilor. Conform Comisiei Europene, pentru ca nZEB să devină normă, este esențială și educarea publicului, un aspect care încă lipsește în România.
Am subliniat deja că, la finalul zilei, totul se reduce la costuri. Prețul unui apartament crește odată cu implementarea standardului nZEB, iar economiile pe termen lung sunt greu de perceput, deoarece nu sunt imediate.
Cât timp pe piață există apartamente mai vechi, fără conformitate nZEB, multe persoane vor prefera aceste opțiuni mai accesibile. Astfel, piața locuințelor noi este pusă într-o poziție dezavantajoasă, confruntându-se cu o concurență inegală.
Este un motiv solid pentru care dezvoltatorii care respectă cerințele nZEB își etichetează și promovează proiectele ca atare. Acest aspect ar trebui să fie luat în considerare de către cumpărător atunci când analizează și compară opțiunile disponibile, asigurându-se că evaluarea se face între locuințe cu specificații și standarde similare.
- Proiectul Atria Urban Resort va respecta, pe viitor, doar standardul nZEB sau analizați introducerea unor măsuri suplimentare de creștere a eficienței energetice?
Răspuns Liria Themo: Următoarele faze ale proiectului vor respecta nZEB, dar vom continua să analizăm introducerea unor soluții suplimentare pentru eficiența energetică. Viziunea noastră se bazează pe o abordare holistică, în care tehnologia și natura coabitează.
Plantarea a peste 900 de arbori sub ferestrele rezidenților este un exemplu al angajamentului nostru pentru sustenabilitate. Evaluăm constant soluții care îmbunătățesc confortul și eficiența fără a afecta semnificativ prețul de vânzare.
Sustenabilitatea are multiple fațete, iar accesibilitatea și factorul social sunt o parte integrantă a definiției sale complete. Credem că autoritățile ar trebui să sprijine proiectele valoroase care respectă acest standard. Până acum, TVA-ul a fost modificat anual, facilitățile fiscale au fost eliminate, iar mass-media a continuat să promoveze modele negative.