Profiturile celor mai mari companii de constructii de la Bursa au scazut dramatic in primul semestru al acestui an, in medie cu 85%, in contextul in care criza financiara a dus la blocarea multor proiecte imobiliare, ceea ce s-a reflectat si asupra producatorilor de materiale de constructii, precizeaza NewsIn.
“Daca ne uitam la felul in care a inceput aceasta criza la nivel global, vedem ca piata imobiliara a fost unul dintre factori care au stat la bazele declinului economic, pe langa celelalte operatiuni financiare.
In principal a fost vorba de o supraevaluare a pietei imobiliare, care a dus la acest declin, iar odata cu scaderea pietei imobiliare efectele s-au rasfrant si asupra celorlalte sectoare din economie”, a declarat, pentru NewsIn, Adrian Danciu, analist la Broker Cluj.
Potrivit calculelor realizate de NewsIn, profitul agregat al celor mai mari 13 companii din constructii listate pe Bursa de Valori Bucuresti (atat in piata reglementata, cat si pe Rasdaq) a scazut cu 85% in primele sase luni ale acestui an, la doar 6,7 milioane lei (1,58 milioane euro), comparativ cu rezultatul din perioada similara a anului trecut, de 43,79 milioane lei.
“Era normal ca sectorul constructiilor din Romania sa fie mai grav afectat in 2009 decat celelalte sectoare din economie, ca urmare a blocarii unor proiecte imobiliare si a scaderii cererii pentru produsele primare de constructii (BCA, beton)”, completeaza Danciu.
Astfel, potrivit analistului Andreea Gheorghe, de la firma de brokeraj Intercapital Invest, scaderea profiturilor semestriale in sectorul constructiilor a fost mai puternica decat media consemnata de emitentii de la BVB, insa acest lucru se datoreaza structurii costurilor din acest domeniu si nivelului ridicat de unde au pornit.
Declinul sectorului constructiilor s-a reflectat mai mult in profitabilitatea companiilor de constructii, intrucat acestea au avut dificultati in a-si alinia costurile la productie, in conditiile in care costurile sunt fixe unde exista o linie de productie care opereaza la capacitate maxima, dar pe de alta parte companiile imobiliare au trebuit sa vanda la preturi mai mici pentru a-si mentine cota de piata.
“In prima parte a anului am asistat si la o scadere a pretului la materialele de constructii, ceea ce a facut ca marjele de profitabilitate sa se reduca si mai mult, acesta fiind principalul motiv care a dus la o scadere a rezultatelor in ceea ce priveste firmele producatoare de materiale de constructii”, a mai spus Adrian Danciu.
Pe de alta parte, piata materialelor de constructii a scazut in primele sase luni ale acestui an cu 25% fata de perioada similara a anului trecut, iar indicii cifrei de afaceri pentru segmentul constructiilor s-au diminuat cu 28%, in special din cauza cresterii pretului la producator, declara recent, pentru NewsIn, Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale de Constructii (APMCR).
Georgescu a explicat ca scaderea din industria materialelor de constructii a fost cauzata de blocajul din piata imobiliara si de intarzierea lansarii proiectelor de infrastructura, fiind totodata destul de sceptic cu privire la o revenire real estate-ului, problemele urmand sa se acutizeze in lunile septembrie-octombrie ale acestui an, daca nu se iau masuri sustinute pentru relansare pietei imobiliare.
Analistii considera totodata ca scaderea severa a profiturilor din prima parte a acestui an nu este iesita din comun, deoarece in 2007 si 2008, marja de profit din sectorul constructiilor era ireala si nesustenabila pe termen lung.
Profiturile mari din anii precedenti au incurajat producatorii si dezvoltatorii din domeniu imobiliar sa faca investitii pentru cresterea capacitatii de productie, in conditiile in care mizau pe o rata a profitabilitatii mare si pentru anul 2009. Insa, aceste investitii imobiliare au ridicat mult costurile financiare, iar acum multe firme au datorii mari, in timp ce marjele de profit s-au prabusit.
“Cred ca cel mai puternic sunt afectati dezvoltatorii imobiliari care se confrunta in acest moment atat cu un blocaj pe piata, cat si cu o scadere a cash-ului disponibil, multe proiecte fiind in acest fel amanate sau anulate”, spune, pentru NewsIn, Andreea Gheorghe, seful departamentului de analiza al Intercapital Invest.
De asemenea, veniturile totale ale marilor companii din sectorul constructiilor listate la BVB s-au comprimat cu 39% in intervalul ianuarie – iunie, la 395,71 milioane lei (93,55 milioane euro), fata de nivelul din primele sase luni din 2008, de 646,81 milioane lei.
Cu privire la perspectivele de revenire a pietei constructiilor, analistii sunt sceptici ca ar putea avea loc in acest an, in conditiile in care un avans al economiei pe ansamblu este asteptat in a doua parte a anului viitor.
“Nu cred ca vom vedea o revenire rapida a sectorului de constructii, pentru ca implica finantari destul de ridicate in cazul celor mai multe din proiectele de constructii. Probabil vom vedea mai intai o revenire in cazul industriei usoare, adica ceaa a bunurilor de larg consum, iar ulterior puteam astepta o crestere, poate chiar spectaculoasa, a pietei imobiliare”, apreciaza Adrian Danciu.
“Practic, in ciuda balonului speculativ, in piata imobiliara este loc de crestere, mai ales datorita necesitatii de constructii in special in sectorul rezidential”, a adaugat analistul de la Broker Cluj.
Vezi curs valutar BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute
Articol preluat de pe bloombiz.ro