Ilias Papageorgiadis: Nu există motive pentru ca trendul de ieftinire a locuinţelor să se schimbe în viitorul apropiat

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 2 Mai 2012, Ultima actualizare: 02 Mai 2012

Evoluţia pieţei rezidenţiale pentru 2012 se anunţă deocamdată a fi una similară cu cea de anul trecut.

După aproape patru ani de recesiune, principala preocupare a celor care se gândesc la achiziţia unei case continuă să fie preţurile. „Au atins acestea pragul de jos sau, dimpotrivă, declinul va continua şi de acum încolo?” Iată o întrebare care e prezentă, într-o formă sau alta, în mintea oricărui potenţial cumpărător. Ilias Papageorgiadis, CEO al companiei de consultanţă More Real Estate Services, răspunde, încă o dată, la aceasta, în cadrul rubricii Întrebări şi Răspunsuri de pe www.imobiliare.ro. „Mă aştept ca preţurile (apartamentelor vechi, n.red.) să continue să scadă într-un ritm lent. Am spus asta şi anul trecut şi la începutul anului acestuia (dar, încă o dată, foarte mulţi experţi vorbesc despre creşterea preţurilor). Nu există motive pentru care acest trend să se schimbe în viitorul apropiat”, subliniază Papageorgiadis.

Nu a început încă „valul” de executări silite
Tot legat de preţuri, un vizitator al www.imobiliare.ro afirmă cu deplină încredinţare că „e mai ieftin să cumperi un apartament în Spania decât în România”. CEO-ul More Real Estate Services este însă de părere că în ambele ţări preţurile variază în funcţie de zonă şi de oraş. În principiu însă, apartamentele ieftine din Spania sunt cele care aparţin băncilor (se află în faza de executare silită) şi sunt vândute la licitaţie la preţuri foarte mici. „În România această procedură nu a început încă şi, astfel, este normal ca preţurile să fie mai mari. Însă nu trebuie uitat faptul că fiecare ţară are propria piaţă, propriile reguli, istorie şi potenţial. Dacă ne uităm doar la preţ nu putem să ne facem o imagine de ansamblu”, spune omul de afaceri.

Chirii mai mari decât în Spania sau Italia?
O comparaţie similară face şi un alt vizitator, dar în materie de chirii, de data aceasta. „Nu pot să înţeleg de ce în România chiriile sunt exagerat de mari în comparaţie cu restul ţărilor. Pe când în Spania sau Italia preţul unei case este de 400 de euro (cu toate facilităţile – de la garaj, curte, grădină cu flori), iar salariul mediu e de 1.000 de euro pe lună, la noi, aceeaşi casă o găseşti cu 800-850 de euro, la un salariu mediu pe economie de 300 de euro”, spune acesta.

Ilias Papageorgiadis crede că există mai multe cauze pentru această situaţie. Cel mai important este însă faptul că piaţa imobiliară românească este încă relativ „tânără”, iar majoritatea oamenilor locuiesc în continuare în proprietăţi personale. Cei care au locuinţe la închiriat nu resimt nicio presiune în acest sens, fapt pentru care şi chiriile cerute sunt mari. În Spania, pe de altă parte, mulţi şi-au cumpărat o casă prin credit, iar taxele pe proprietate sunt mult mai mari decât în România. „Asta înseamnă că în fiecare lună în care proprietatea este goală, ei pierd bani, de aceea scad preţul pentru a găsi un chiriaş serios”, explică CEO-ul companiei de consultanţă.

Părerile cititorilor
1 părere
  • Ovidiu Pasare

    Trendul descendent s-a mentinut inca de la inceputul anului iar tranzactiile din piata s-au intamplat doar in cazurile in care proprietarii au fost inspirati sa coboare preturile. Perioada de vara este una destul de slaba pe piata imobiliara si dupa cateva luni in care proprietarii nu mai sunt deranjati de potentialii cumparatori, plecati in vacanta, majoritatea sunt tentati sa mai scada putin din pret. Din punctul de vedere in 2013 putem asista la o “asezare” a pietei dar asta depinde foarte mult de ce se va intampla pe plan economic si politic.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Profilul cumpărătorului din marile orașe: ce fel de locuință își dorește și cât este dispus să plătească pentru aceasta

Pentru unul din patru români, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv major pentru anul în curs – chiar (sau mai ales!) în contextul Covid-19. Imobiliare.ro a derulat, pe parcursul...

citește mai departe
Românii, cei mai rapizi dintre europeni la achiziția unei locuințe: se hotărăsc în cel mult 3 luni. Cât de mult „cântărește” factorul preț și la cât ajunge marja de negociere

Dorința de a fi proprietari rămâne puternică pe piața locală, în vreme ce chiria este privită, de regulă, ca o soluție temporară – sau chiar de ultimă instanță. În...

citește mai departe
Impact: apartamentele finalizate în Greenfield Băneasa vor fi 100% contractate până la sfârșitul lui 2020

În momentul de față, ansamblul rezidențial numără peste 2.500 de unități locative finalizate, iar dezvoltarea sa este programată să dureze până în 2028. Compania autohtonă Impact Developer & Contractor...

citește mai departe
Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Datorită climatului blând, regiunea este atractivă pentru turiști tot timpul anului, iar cele 80 de terenuri de golf existente aici reprezintă un avantaj suplimentar. La cea mai recentă ediție...

citește mai departe
Apartament exclusivist, cu multiple opțiuni de relaxare în aer liber: parc, piscine, terase, spații verzi și loc de joacă pentru copii. Pretabil și ca investiție! (P)

Visezi la o locuință elegantă și spațioasă, amplasată într-o zonă exclusivistă a Capitalei? Beneficiind de dotări și finisaje de lux, această proprietate îți oferă, în plus, avantajul unor oportunități...

citește mai departe