Înainte de toate menţionez că aceste exemple sunt excepţii de la regulă. Evoluţia preţurilor în Iaşi poate fi văzută în indicele imobiliare.ro, acolo poţi vedea cum evolueză preţul pe metrul pătrat în prezent, dar şi o comparaţie între ce se întâmplă acum şi care erau preţurile anul trecut pe vremea asta.
Proprietăţile cu cele mai mari creşteri de preţ înregistrate în primele trei luni ale anului în Iaşi, sunt prezentate în continuare:
Un proprietar a crescut preţul unei vile cu 5 camere de la 350.000 la 450.000 de euro pentru că între timp a mai cumpărat un teren de 500 mp aferent casei pe care a construit o piscină. Imobilul cu 5 camere este situat în zona Bucium, a fost construit în 2007, are o suprafaţă utilă de 420 mp şi un teren total de 1.700 mp.
În zona Popas Păcurar, preţul cerut pentru o vilă cu 4 camere a crescut de la 75.000 la 90.000 de euro. Vila a fost construită în 2008, iar când proprietarul a scos-o la vânzare era încă la roşu. Acum este semifinisată, are o suprafaţă utilă de 180 mp şi un teren de 660 mp.
Tot în zona Bucium, preţul cerut pentru un apartament cu 3 camere a crescut de la 73.000 la 85.000 de euro în primul trimestru al acestui an. Apartamentul are o suprafaţă utilă de 100 mp şi face parte dintr-un ansamblu rezidenţial construit în 2009. Dezvoltatorul justifică această creştere prin îmbunătăţirile aduse între timp.
Cu 10.000 de euro a crescut preţul cerut pentru un apartament de 3 camere din zona Moara de Foc. Proprietarul dorea să vândă repede şi de aceea pusese un preţ pe care acum îl vede ca nejustificat de mic. Consideră că suma de 87.000 de euro, în loc de 77.000 de euro, este mai corectă, deşi această sumă este considerabil peste preţul mediu al apartamentelor din Iaşi. Apartamentul este situat la etajul doi al unui bloc cu patru nivele construit în 1985, are o suprafaţă utilă de 72 mp şi este mobilat modern.
Tot cu 10.000 de euro a crescut şi preţul unui apartament cu 3 camere din zona Tătăraşi. Apartamentul este situat la parterul unui bloc cu 3 nivele, are o suprafaţă utilă de 75 mp şi este decomandat, iar preţul său prezent este de 99.000 de euro. Acest apartament se predă la cheie, iar creşterea preţului se justifică prin faptul că în complexul rezidenţial din care face parte mai sunt doar două apartamente de vânzare.