Hidroizolarea: o piaţă slab dezvoltată, dar cu potenţial

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Construcţii
Publicat pe: 31 Mai 2011, Ultima actualizare: 31 Mai 2011

Costurile pentru protejarea clădirilor împotriva inundaţiilor sau infiltraţiilor sunt de două ori mai mici decât cele pentru reparaţii.

Piaţa autohtonă a produselor pentru hidroizolare reprezintă la ora actuală o nişă slab dezvoltată în domeniul construcţiilor, spun jucătorii de profil. „Deocamdată, consumatorul român nu are informaţii suficiente despre beneficiile hidroizolării, aşadar nu-i acordă importanţa cuvenită. În plus, există mulţi constructori care nu dispun de meşteri care să ştie cum să pună corect în operă un mortar hidroizolant”, subliniază Marga Călin, director de marketing al Duraziv. Aceasta precizează că, în momentul în care unui beneficiar de lucrare i se explică avantajele pe care le are dacă îşi hidroizolează zonele expuse la umezeală, el devine interesat de aceste soluţii. Potrivit reprezentanţilor companiei, costurile implicate de hidroizolarea unei clădiri sunt de două ori mai mici decât cheltuielile pentru repararea pagubelor produse de inundaţii sau infiltrarea apei în pereţi. „Toate clădirile noi au nevoie de sisteme de hidorizolaţie. Locuinţele vechi, atunci când se renovează, ar trebui să beneficieze şi de un tratament hidroizolant”, este de părere Marga Călin.

Vânzări cu 25% mai mari
Potrivit reprezentanţilor Duraziv, potenţialul de dezvoltare a pieţei produselor de hidroizolare este unul semnificativ. „Fiecare bloc sau casă are un soclu, fiecare locuinţă are o baie, aproape toate locuinţele au un balcon, multe case au terase şi subsoluri sau pivniţe şi toate blocurile au terase deasupra”, motivează aceştia. În primul trimestru al acestui an, vânzările companiei la această categorie de produse au crescut cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut. Oficialii Duraziv estimează că în câţiva ani va deveni unul dintre furnizorii importanţi de soluţii de hidroizolare de pe piaţa locală.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe