Raportat la populaţie, ţara noastră are unul dintre cele mai mici stocuri de spaţii comerciale din regiune.
Deşi în ultimii ani au fost deschise la nivel naţional câteva centre moderne de retail de mari dimensiuni, ţara noastră se situează încă în urma altor ţări europene în ceea ce priveşte stocul de spaţii comerciale. Potrivit unui raport de piaţă realizat de Jones Lang LaSalle (JLL), ţara noastră ocupă penultimul loc la acest capitol între ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est. Astfel, în România există în prezent un stoc de aproximativ 1.459.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, ceea ce echivalează cu o medie de 68 de metri pătraţi la mia de locuitori. În regiune, o performanţă mai scăzută decât ţara noastră are doar Serbia, cu o medie de 42 de metri pătraţi la mia de locuitori.
Pe primul loc în clasamentul ţărilor cu cele mai multe spaţii comerciale moderne se situează Republica Cehă, cu o medie de 231 de metri pătraţi de spaţii comerciale la mia de locuitori. Aceasta este urmată de Polonia, cu 197 de metri pătraţi, apoi de Croaţia, cu 184 de metri pătraţi, de Slovacia, cu 173 de metri pătraţi, şi de Ungaria, cu 132 de metri pătraţi la mia de locuitori.
Polonia, cel mai mare volum anunţat pentru 2012
Gradul redus de dezvoltare a retailului modern în ţara noastră se dovedeşte însă a fi o reală oportunitate pentru dezvoltatorii din domeniu. Potrivit datelor JLL, România se situează pe locul al doilea în regiune din punctul de vedere al spaţiilor comerciale anunţate spre livrare pentru anul viitor, când ar trebui finalizaţi încă 127.000 de metri pătraţi la nivel naţional. Ţara cu cele mai multe livrări anunţate pentru 2012 este Polonia, cu un stoc estimat la 532.000 de metri pătraţi. Pe de altă parte, Cehia se situează în urma României, cu un volum de 112.000 de metri pătraţi previzionat pentru anul viitor. În acelaşi timp, stocul comercial actual al Slovaciei ar trebui să crească în 2012 cu 79.500 de metri pătraţi, cel al Croaţiei cu 72.000 de metri pătraţi, în vreme ce Ungaria şi Serbia mizează pe un plus de 46.800 şi, respectiv, de 31.000 de metri pătraţi.
Încă sub lupa retailerilor internaţionali
Potenţialul de dezvoltare al ţării noastre pe acest segment este întrevăzut şi de comercianţii internaţionali. “Interesul retailerilor pentru piaţa din România este în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Bucureştiul rămâne destinaţia preferată de retailerii care sunt interesaţi să intre pe piaţa românească, dar şi de cei deja prezenţi. Faptul că în această toamnă vedem un număr important de deschideri de centre comerciale este o dovadă clară a creşterii interesului pentru continuarea dezvoltărilor în România. Rămân încă oraşe cu potenţial de dezvoltare – oraşe mari, cum ar fi: Galaţi, Braşov, Ploieşti – unde deja s-au anunţat centre comerciale pentru anii următori”, spune Roxana Stănciulescu, şefa departamentului de retail din cadrul Jones Lang LaSalle în România. Aceasta precizează că retailerii sunt interesaţi atât de proiectele anunţate în 2012, cât şi de centrele comerciale existente, care sunt în proces de repoziţionare.
Citeşte şi Centrele comerciale româneşti, neatractive pentru investitori. Vezi harta achiziţiilor în regiune