Constând în reconversia unei clădiri vechi, proiectul de birouri va dispune, la finalizare, de o suprafață închiriabilă de peste 4.580 de metri pătrați.
Dezvoltatorul imobiliar HAGAG Development Europe a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a unei proprietăți cu valoare istorică pe care o deține în zona Universitate, în vederea transformării acesteia într-un proiect modern de birouri. H Tudor Arghezi 21 (foto) este cel de-al doilea proiect dedicat segmentului office pe care compania îl dezvoltă pe piața locală, iar investiția în reconversia clădirii se ridică la peste patru milioane de euro. Proiectul înregistrează deja un grad de ocupare de 100%.
„Continuăm investițiile în segmentul de nișă al reconversiei clădirilor vechi și avem încredere că proiectele noastre vor readuce zona centrală a Bucureștiului în atenția investitorilor, precum și în vizorul companiilor elitiste interesate de relocare. Odată finalizat, H Tudor Arghezi 21 va deținte toate atributele necesare pentru a crea o fuziune arhitecturală perfectă între clădirile de patrimoniu existente în perimetrul său și dezvoltările moderne; este un proiect ambițios, iar amplasamentul privilegiat ne va permite să creăm în jurul său un mediu urban vibrant și să repoziționăm zona de centru a orașului în topul locațiilor dezirabile atunci când discutăm despre spații de birouri.”
Yitzhak Hagag, Chairman & Board Controller, Hagag Group
Mix de vechi și nou
Imobilul datează din anul 1966, este localizat în centrul Capitalei, chiar la kilometrul 0, și dispune de o suprafață totală construită de 6.975 de metri pătrați, peste 4.580 de metri pătrați suprafață totală închiriabilă, zece locuri de parcare și un regim de înălțime de S+D+P+6E+7R. „Procesul de reconversie presupune consolidarea, recompartimentarea și refuncționalizarea clădirii, dar și refacerea împrejmuirilor construcției existente. Fațada edificiului va fi modificată în întregime și va căpăta un aspect modern, elegant, în linie cu influențele arhitectonice ale zonei”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare.
La finalizare, H Tudor Arghezi 21 va dispune de toate facilitățile unei clădiri de birouri de clasa A, precum finisaje premium, sisteme de ventilație cu admisie de aer proaspăt și sisteme HVAC eficiente energetic, chicinete, lifturi moderne, multiple căi de acces în clădire. La acestea se adaugă beneficiile aferente localizării ultracentrale, constând în accesul rapid către centrul istoric al orașului, către hoteluri de patru și cinci stele, instituții publice și culturale, restaurante, cafenele și multiple mijloace de transport public.
Citește și:
Hagag a început construcția ansamblului H Eliade 9 Residence, din Primăverii
Hagag Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidențiale și comerciale în România. Compania este implicată în achiziționarea, dezvoltarea și renovarea unor imobile și proiecte care implică mai mult de 200 de milioane de euro investite în zonele istorice și de dezvoltare ale Bucureștiului. Printre acestea se numără ansamblul H Pipera Lake, prevăzut să aducă peste 1.300 de locuințe noi pe piața bucureșteană, dar și reabilitarea Palatului Știrbey, din zona Piața Victoriei.