Cosmopolis este unul din cele mai mari proiecte rezidențiale din România și cel mai mare din zona de nord a Bucureștiului, însumând peste 1.200 de locuințe finalizate.
Coldwell Banker Affiliates of Romania a intermediat închirierea a 32 de locuințe de către Gheorghe Hagi în cadrul proiectului rezidențial Cosmopolis, locuințe în care a fost relocată întreaga echipă de fotbal FC Viitorul, inclusiv personalul tehnic și administrativ. Locuințele inchiriate sunt cu două și trei camere, valuarea anuală a contractului ridicându-se la peste 100.000 de euro. ”Am ales sa mutăm echipa în Cosmopolis datorită facilităților pe care le oferă proiectul, precum și pentru amplasarea acestuia, în zona de nord-est a Capitalei și în apropierea bazei noastre sportive”, a declarat Gheorghe Hagi, proprietarul clubului de fotbal FC Viitorul. Din acest sezon competițional, echipa joacă meciurile de pe teren propriu în localitatea Chiajna, din apropierea Bucureștiului.
Chirii de la 250 de euro pe lună
Chiria unei garsoniere în Cosmopolis este de 250 de euro pe lună, a unui apartament cu două camere este de 300 de euro pe lună, iar a unui apartament cu trei camere este de 400 de euro. ”Închirierile au mers la fel de bine ca vânzările, adițional acestui contract am mai închiriat 25 de apartamente în ultimele trei luni. În plus, proiectul a devenit atractiv pentru investitori, tinând cont de potențialul randament anual”, a declarat Gabriel Voicu, manager de proiect Cosmopolis din partea Coldwell Banker. Un investitor a achiziționat deja un bloc la începutul acestui an, într-o tranzacție cu o valoare de peste două milioane de euro.
Vile cu 90.000 euro + TVA
Prețurile de vânzare ale locuințelor din Cosmopolis pleacă de la 32.400 de euro + 5% TVA pentru un studio cu o suprafață construită de 52 de metri pătrați, de la 55.000 de euro + 5% TVA pentru un apartament cu două camere, avand o suprafață construită de 74 de metri pătrați, în timp ce un apartament cu trei camere, cu o suprafață construită de 116 metri pătrați, are un preț de 74.500 de euro + 5% TVA. În cadrul Cosmopolis sunt disponibile spre vânzare și vile. Cele cu o suprafață de 112 metri pătrați construiți au un preț de 90.000 de euro + TVA, iar unitățile cu o suprafață construită de 125 de metri pătrați au un preț de 110.000 de euro + TVA.
Cosmopolis este amplasat în zona de nord-est a Bucureștiului, în apropiere de Șoseaua de Centură, între podurile din Pipera-Tunari și Andronache-Ștefăneștii de Jos. Până în acest moment, au fost finalizate în Cosmopolis peste 1.200 de apartamente și vile, comunitatea din cadrul proiectului numărând aproximativ 2.000 de locuitori. Până în prezent, investițiile în cadrul Cosmopolis s-au ridicat la circa 230 de milioane de euro, în construcția de locuințe, infrastructură, spații comerciale și spații verzi. Coldwell Banker Affiliates of Romania a fost desemnat agent exclusiv al proiectului la începutul acestui an.
În cadrul Cosmopolis există o serie întreagă de facilități, printre care se numără supermarket, grădiniță, farmacie, pizzerie, trei piscine exterioare, sală de fitness, terenuri exterioare de baschet și de tenis și numeroase spații de joacă pentru copii. În plus, toți locuitorii beneficiază de transport gratuit până la stația de metrou Pipera, printr-o linie de microbuz care circulă la un interval de o oră.
Opus Land Development este parte a unui grup de companii deținut de familia Buyukhanli din Turcia, unul din cei mai vechi și experimentați dezvoltatori imobiliari din Turcia, ținând cont că activitatea în sectorul de construcții a început în 1956. Grupul de companii a construit până în prezent proiecte incluzând mii de apartamente sau camere de hotel. Opus Land Development a finalizat recent în Istanbul un proiect rezidențial, Barbaros Besikta, cu 30 de etaje și o suprafață construită de 40.000 de metri pătrați.
Fotografie realizată de Mircea Dragoș