Formalităţile ulterioare vânzării-cumpărării unui imobil

scris de avocatnet.ro in categoria Info juridic
Publicat pe: 18 Noiembrie 2008, Ultima actualizare: 12 Iunie 2018

Ulterior cumpărării unui bun imobil, cumpărătorul are interesul îndeplinirii unor formalități ulterioare, cum este înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară a imobilului respectiv.

Cartea funciară este un ansamblu de documente descriptive ale unui imobil, atât din punct de vedere fizic cât şi juridic. În cartea funciară a unui imobil se regăsesc informaţii tehnice despre acesta (suprafaţa, localizare, vecinătăţi) sau juridice (proprietari, eventuale sarcini care grevează imobilul etc.). Potrivit Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare, 7/1996, în partea a II a a cărţii funciare se înscrie numele proprietarului şi actul sau faptul juridic care constituie titlul de proprietate precum şi menţionarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept.

Interesul major al cumpărătorului în intabularea dreptului său de proprietate rezidă în împiedicarea vânzătorului de a mai înstrăina fraudulos bunul către alte persoane. Având în vedere faptul că pentru vânzare este necesară obţinerea unui extras de carte funciară, odată intabulat transferul unei proprietăţi, se modifică datele fostului proprietar astfel încât acesta nu mai poate efectua vânzări succesive.

În prezent, formalităţile de intabulare se efectuează exclusiv de către birourile notariale care autentifică actele de transfer ale proprietăţii.

Este bine de ştiut că în cazul unor vânzări succesive, proprietarul imobilului va fi desemnat cel care va efectua prima intabulare a dreptului sau, ceilalţi dobânditori urmând a se îndrepta împotriva vânzătorului pentru restituirea preţului şi, eventual, plata de daune interese.

În afara intabularii dreptului de proprietate, dobânditorul are obligaţia declarării proprietăţii la direcţia de taxe şi impozite locale în vederea stabilirii şi aplicării impozitului pe bunuri imobile. Această obligaţie trebuie îndeplinită în termen de 30 de zile de la data dobândirii bunului, iar nerespectarea ei atrage răspunderea contravenţională a noului proprietar, codul fiscal prevazând chiar şi o amendă în acest sens.

Părerile cititorilor
7 păreri
  • Camelia

    In 2013 am vandut un apartament si nu a fost scos de la fisc, ulterior apartamentul a mai fost vandut o data.
    Iar acum trebuie sa platesc o amenda de 700 ron. De ce?
    Apartamentul din 2013 este acum la al treilea proprietar!!!

  • Roxi

    Ce se intimpla daca in urma cu 30 de ani mama a dobandit integral apartamentul dupa deschiderea succesiunii in urma decesului tatalui meu dar nu a facut schimbarea de rol la circa financiara, impozitul platindu-se tot pe numele ambilor parinti.

  • marin

    Am un apartament, cu acte in regulă de vanzare cumpărare dobândit in anul 2000. Nu l-am trecut pe rol la cartea funciară si nici la fisc. Ce amenzi voi plati in momentul intabularii? Mulțumesc!

  • rizea rodica

    Buna ziua,anul trecut am vandut o casa ,am facut precontract cu aceea persoana stabilindu-se ca ca pe data de 1 septembrie acestui an sa finalizam vanzarea casei.Dar cumparatorul nu a mai vrut sa plateasca restul de bani si sa facem contractul .S-a mutat din aceasta casa si chiar a pus-o la vanzare nefiind proprietarul de drept.Ce putem face?

  • ghinea dorel

    Bună ziua .Am şi eu o problema în legătură cu o casa proprietatea mea . Unchiul meu are uzufruct şi nu ne lasă să locuim acolo .Ce se poate face.

  • Gabriel Rosu

    Buna ziua,
    Ma numesc Gabriel Rosu si sunt presedinte al Asoc proprietari Bloc 17, sc B din Ploiesti si am intrebare cu referire la unii din administratia imobilului nostru ce nu si-au facut inscrierea la cartea funciara dupa ce parintii acestora au decedat.
    Acestia nu ne dau actul de proprietate,copia acestuia sa o depunem la dosarul de la judecatorie, acolo unde am inceput proces de recuperare a datoriilor banesti ce le au acestia catre administratie.
    Ce ne indrumati sa facem in acest caz?
    Cu stima, Gabriel Rosu

  • Ada Dutulescu-Avocat

    T.V.A. aplicat persoanei fizice
    O problemă controversată care este in mintea fiecărei persoane care doreşte să vandă un imobil….
    În opinia ANAF, dacă ai obţinut, ca persoană fizică, venituri cu caracter de continuitate din tranzacţii imobiliare, trebuie să soliciţi înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal.
    Conform art.126 din C.f., o operatiune este considerata impozabila din punct de vedere al TVA-ului doar daca este realizată de o persoană impozabila; in acceptiunea Codului fiscal art.127 :”(1) Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati. (2) In sensul prezentului titlu, activitatile economice cuprind activitatile producatorilor comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate”.
    Conform acestui articol: vanzarea imobilelor nu este considerată a fi activitate economică-aşa cum a fost ea definită de Codul fiscal, fiind obligaţi sa se inregistreze ca plătitori de T.V.A. persoanele fizice care desfăşoară astfel de activităţi cu caracter de continuitate, iar cifra de afaceri anuală declarată sau realizată să depăşească plafonul de 35.000 de euro
    Si totusi, ce inseamnă continuitate…două,trei…zece…?
    Dacă citim insă, incă o dată definitia dată de Codul fiscal activităţilor economice, vom observa că activitatea de vanzarea a bunurilor imobile nu se incadrează in nicio categorie enumerată mai sus: nici in activităţile producătorilor, nici in cele ale comercianţilor,prestatorilor de servicii…asa cum nici Codul Comercial nu le considera acte de comert.Prin urmare, sunt supuse reglementărilor civile.
    Uniunea Notarilor Publici a solicitat clarificari din partea Ministerului Finantelor.
    Raspunsul nu lamureste insa chestiunea pana la capat, consultantii apreciind ca ramane loc de interpretari. Cert este ca vanzarea imobilelor folosite ca locuinta nu implica plata TVA.
    Graţiela Iordache secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, a declarat la 30 septembrie 2009 pentru Business Standard că “Dezvoltatorii imobiliari care fac tranzacţii ca persoane fizice nu vor mai putea să evite încasarea TVA începând din 2010, după ce normele de procedură ale Codului Fiscal vor fi întărite.De asemenea, plata impozitului se va face pe loc, şi nu în termen de 60 de zile, potrivit noilor norme. “.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe