Deşi o continuare a programului părea puţin probabilă în calculele fostului Guvern, executivul condus de Victor Ponta a decis să facă acest pas.
În şedinţa de Guvern desfăşurată astăzi, guvernul condus de Victor Ponta a aprobat un proiect de Hotărâre de Guvern ce prevede alocarea unei linii suplimentare de garantare a creditelor de tip Prima Casă, în valoare de 200 de milioane de euro, după cum informează Hotnews.
Până în momentul de faţă, băncile participante la cea de-a patra etapă a programului Prima Casă au consumat mai mult de jumătate din fondurile totale alocate în acest sens, respectiv circa 1,5 miliarde de euro. BCR, spre exemplu, cel mai mare creditor pe acest segment, a anunţat la jumătatea lunii trecute că până la data respectivă acordase împrumuturi în valoare de peste 400 de milioane de euro, dintr-un total disponibil de 600 de milioane de euro.
Citeşte şi: Vrei să faci un credit prin Prima Casă? Află la ce cheltuieli adiţionale trebuie să te aştepţi