Februarie 2019: Prețurile apartamentelor, cu doar 3% mai mari decât în urmă cu 12 luni!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 7 Martie 2019, Ultima actualizare: 12 Martie 2019

Februarie 2019 preturile apartamentelor cu doar 3 mai mari decat in urma cu 12 luni

Pe parcursul lui februarie 2019, prețurile apartamentelor au consemnat creșteri în majoritatea marilor orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro.

În ciuda creșterilor consemnate luna trecută, nivelul actual al pretențiilor vânzătorilor nu este, per ansamblu, cu mult mai mare decât cel valabil în perioada similară a anului trecut. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) s-a majorat cu 0,3% în februarie, de la 1.229 de euro pe metru pătrat util (la finele lui ianuarie), până la 1.233 de euro pe metru pătrat util. Față de aceeași perioadă din 2018, când o unitate locativă se vindea cu 1.197 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu doar 3% mai mare. Această diferență redusă confirmă menținerea tendinței de stabilizare a pieței, resimțită și la nivelul prețurilor.

București:

Pe parcursul lui februarie, pretențiile vânzătorilor de apartamente din Capitală s-au diminuat, per ansamblu, cu 0,1%, de la 1.323 la 1.322 de euro pe metru pătrat util. Față de perioada similară a anului trecut, când o asemenea locuință costa, în medie, 1.302 euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu doar 1,5% mai mare. Luna trecută, apartamentele vechi din București s-au ieftinit cu 0,8% (de la 1.229 la 1.219 euro pe metru pătrat util), în vreme ce acelea nou-construite s-au apreciat cu 0,6% (de la 1.392 la 1.400 de euro pe metru pătrat util).

Citește și: Frână la scumpirile locuințelor în 2018: ritmul de creștere a încetinit la jumătate!

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă pe luna trecută un avans general de 0,6% al prețurilor, de la 1.106 la 1.113 euro pe metru pătrat util. În mod interesant, în condițiile în care un apartament costa 1.013 euro pe metru pătrat în urmă cu un an, Brașovul este centrul regional cu cea mai mare diferență de preț la 12 luni, anume 9,9% (fiind urmat în această privință de Cluj-Napoca și Timișoara). În februarie 2019, apartamentele vechi din oraș s-au apreciat cu 0,5% (de la 1.092 la 1.098 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1,1% (de la 1.139 la 1.151 de euro pe metru pătrat).

Cluj-Napoca:

În orașul de pe Someș, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat, per ansamblu, cu 1% în februarie, de la 1.556 la 1.571 de euro pe metru pătrat util – cea din urmă valoare fiind cu 7,6% mai mare decât aceea consemnată în perioada similară a anului precedent (anume 1.460 de euro pe metru pătrat util). Luna trecută, creșteri de preț au fost consemnate pe ambele segmente analizate: 0,4% pe piața veche (de la 1.576 la 1.582 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, 1,7% pe cea nouă (de la 1.533 la 1.559 de euro pe metru pătrat).

Constanța:

În orașul de la malul mării, așteptările vânzătorilor de apartamente au fost cu 1,2% mai ridicate în februarie, situându-se la o medie de 1.126 de euro pe metru pătrat util (față de 1.113 euro pe metru pătrat util în ianuarie). În perioada similară a anului trecut, un apartament în Constanța costa 1.110 euro pe metru pătrat, astfel că nivelul actual al prețurilor este cu 1.4% mai ridicat. În ceea ce privește evoluția prețurilor pe luna trecută, de menționat este că tendința ascendentă a fost susținută exclusiv de segmentul locuințelor noi, care s-au apreciat cu 4,5% (de la 1.080 la 1.129 de euro pe metru pătrat); apartamentele vechi, pe de altă parte, s-au menținut la același nivel de preț ca în luna anterioară, anume 1.123 de euro pe metru pătrat.

Iași:

După ce a depășit recent pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util, capitala Moldovei a consemnat luna trecută un recul de 1,6% al prețurilor apartamentelor, de la 1.037 la 1.020 de euro pe metru pătrat util – cea din urmă valoare fiind cu 3% mai mare decât aceea consemnată în urmă cu 12 luni, anume 990 de euro pe metru pătrat. De punctat este însă că tendința descendentă de luna trecută a fost dictată doar de segmentul locuințelor noi, care s-au ieftinit cu 3,6%, de la 1.063 la 1.025 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi, pe de altă parte, s-au apreciat în acest răstimp cu 1,3%, de la 997 la 1.010 euro pe metru pătrat.

Timișoara:

Pentru orașul de pe Bega, Indicele Imobiliare.ro relevă o creștere ușoară (de 0,2%) a prețurilor în luna februarie, de la 1.227 la 1.230 de euro pe metru pătrat util; comparativ cu perioada similară din 2018, însă, când un apartament costa, în medie, 1.167 de euro pe metru pătrat util, diferența este de 5,4%. În a doua lună din 2019, unitățile locative din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,2% (de la 1.237 la 1.240 de euro pe metru pătrat), iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat un plus de 0,5% (de la 1.183 la 1.189 de euro pe metru pătrat).

Părerile cititorilor
2 păreri
  • 2019: Se poate sau nu vorbi despre o nouă criză imobiliară? – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] și: Februarie 2019: Prețurile apartamentelor, cu doar 3% mai mari decât în urmă cu 12 luni! Cum au mers tranzacțiile imobiliare în […]

  • „Secretul” apartamentelor vechi: cumperi mai mult, plătești și cu 30% mai puțin! – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Februarie 2019: Prețurile apartamentelor, cu doar 3% mai mari decât în urmă cu 12 luni! […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
1 din 3 chiriași renunță la contract pentru un preț mai bun. Câți bani vor românii să dea pe chirie? – SONDAJE+GRAFICE

Imobiliare.ro a derulat pe parcursul lunii august două sondaje de opinie pentru a afla ce cred cu adevărat românii despre procesul de închiriere. Primul dintre acestea a fost dedicat...

citește mai departe
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe