Euro Vial achiziționează un teren de 2.500 de metri pătrați în Mamaia Nord, pentru extinderea facilităților complexului Sea ON

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 11 Ianuarie 2022, Ultima actualizare: 07 August 2024

Tranzacția s-a cifrat la peste 1,5 milioane de euro și a fost încheiată la sfârșitul anului trecut, în condițiile în care proiectul în sine a fost livrat în vara lui 2021.

Euro Vial Residence, dezvoltator activ pe piața imobiliară regională din Constanța, a achiziționat la finalul anului trecut un teren amplasat în Mamaia Nord, cu o suprafață de 2.500 de metri pătrați. Valoarea tranzacției s-a ridicat la peste 1,5 milioane de euro. Aflat în imediata apropiere a plajei complexului Sea ON (foto), va fi utilizat pentru extinderea facilităților proiectului. Acesta a fost finalizat de Euro Vial în vara lui 2021, în urma unei investiții de peste 30 de milioane de euro.

Peste 90% din apartamente au fost deja vândute

Sea ON este format din două imobile cu 10 etaje, ce cuprind 392 de apartamente și opt spații comerciale. Proprietarii au la dispoziție o serie de facilități, printre care acces direct către plaja privată de 5.000 de metri pătrați amplasată în fața proiectului, o galerie comercială cu o suprafață de 2.000 de metri pătrați, servicii de tip concierge și administrare hotelieră a apartamentelor.

„Am vândut peste 90% din apartamentele disponibile și vom utiliza suprafața de teren recent achiziționată pentru extinderea proiectului cu o serie de noi facilități, care vor întregi conceptul Sea ON. Suntem în procesul de identificare a unui operator specializat de renume pentru zona HoReCa și vom amenaja mai multe spații de petrecere a timpului, inclusiv dedicate celor mici. Cumpărătorii cât și turiștii care închiriază unitățile achiziționate în scop investițional își doresc un concept integrat, la standarde occidentale, care să ofere o serie întreagă de facilități, servicii și opțiuni de petrecere a timpului. Litoralul românesc are nevoie de tot mai multe proiecte integrate pentru a crește calitatea turismului autohton.”

Virgil Lixandru, managing partner, Euro Vial Residence

 

Compania va începe amenajarea spațiilor în perioada următoare, finalizarea lucrărilor fiind planificată înaintea de startul sezonului estival al anului 2022.

O zonă cu o dezvoltare imobiliară efervescentă

Potrivit reprezentanților companiei dezvoltatoare, complexul Sea ON este amplasat într-o zonă efervescentă din punctul de vedere al dezvoltărilor imobiliare, aici aflându-se în construcție mai multe proiecte rezidențiale, ce însumează peste 4.800 de unități locative.

Mamaia reprezintă una dintre cele mai dinamice zone de dezvoltare imobiliară din România, cu peste 14.000 de apartamente finalizate în ultimul deceniu, depășind astfel orașe de dimensiuni medii și mari, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În plus, mai multe mii de noi unități se află în diferite stadii de construcție în Mamaia în acest moment, urmând a fi finalizate în 2022 și în anii următori.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
AXXIS NOVA Resort & SPA: Se lansează primul concept imobiliar integrat din Mamaia Nord (P)

Luna septembrie marchează lansarea primului concept imobiliar integrat din Mamaia Nord, AXXIS Nova Resort & SPA, un proiect unic care va cuprinde un hotel de cinci stele și șase...

citește mai departe
Trei antreprenori români visează ca litoralul autohton să devină atractiv pe tot parcursul anului, cum este și Coasta de Azur. Au în plan mai multe proiecte imobiliare în Neptun-Olimp

Marea, liniștea, climatul plăcut, susținute de facilitățile și serviciile de calitate, toate acestea sunt ingredientele unei „rețete” ce și-a dovedit deja viabilitatea în alte țări. Cătălin Scripcaru, Bogdan Căruntu...

citește mai departe
Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Datorită climatului blând, regiunea este atractivă pentru turiști tot timpul anului, iar cele 80 de terenuri de golf existente aici reprezintă un avantaj suplimentar. La cea mai recentă ediție...

citește mai departe
Litoralul românesc a atras mai mulţi turişti în vara lui 2010

Sezonul estival ce tocmai s-a încheiat s-a dovedit a fi de bun augur pentru turismul autohton. Perioada de recesiune a făcut anul acesta ca mai mulţi dintre români să...

citește mai departe
Închirierile sezoniere, gura de oxigen a zonelor turistice

Atât la munte, cât şi la mare, cererea venită din partea turiştilor frânează scăderea chiriilor cerute de proprietari. La nivel naţional, toate segmentele pieţei imobiliare au fost afectate de...

citește mai departe