Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 27 Octombrie 2021, Ultima actualizare: 07 August 2024

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească.

Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul imobiliar Estoria City, amplasat în zona de est a Capitalei, va cuprinde un total de 1.200 apartamente (de tip studio sau cu două până la patru camere), alături de 20.000 metri pătrați de spații comerciale, 50.000 metri pătrați de spații de birouri, 3.000 de locuri de parcare și 25.000 metri pătrați de spații verzi. Potrivit reprezentanților companiei, investiția în proiect este 100% românească, iar dezvoltarea acestuia va avea loc în etape.

Proiectele mixte, care aduc în același loc tot ceea ce avem nevoie pentru a avea un trai liniștit și confortabil, câștigă din ce în ce mai mulți adepți pentru că generează reduceri de timp și de costuri. Acestea sunt dezvoltări complexe, fiecare componentă având specificul ei, care pot fi realizate cu succes dacă dezvoltatorii lucrează pe parcursul derulării proiectului cu cei mai buni specialiști.”

Adina Iuga, reprezentant Imoteca

 

Focus pe sustenabilitate

Dezvoltat pe un teren în suprafață de 14 hectare, Estoria City va avea în centru o zonă rezidențială reprezentată de patru clădiri moderne. Potrivit reprezentanților Imoteca, acestea vor fi eficient compartimentate și construite folosind materiale și finisaje de calitate, cu atenție la detalii. „De asemenea, dezvoltatorii pun foarte mult accent pe componenta sustenabilă prin amenajarea de spații de încărcat pentru mașini electrice, a propriului sistem de colectare a deșeurilor”, notează aceștia.

În momentul de față, dezvoltatorul lucrează la prima fază a componentei rezidențiale, care se bucură deja de un mare succes, având în vedere ritmul vânzărilor, punctează oficialii Imoteca, compania care se ocupă de promovarea și comercializarea locuințelor din cadrul proiectului.

„Într-o piață din ce în ce mai competitivă, proiectele imobiliare care se adresează exact nevoilor și exigențelor cererii vor fi câștigătoare. Calitatea construcției, mixul și structura proiectului, facilitățile oferite de zona în care acesta este construit, sunt criterii importante pentru achiziția unei locuințe. Experiența pe care o avem pe piața rezidențială din România ne ajută să facem posibilă întâlnirea cererii cu oferta într-un parteneriat benefic ambelor părți.”

Adina Iuga, reprezentant Imoteca

 

Supermarket, hipermarket și mall

Zona comercială din cadrul ansamblului este divizată între mari operatori de retail – Leroy Merlin, Kaufland și Lidl – și un mall, Estoria Gallery, care va cuprinde o varietate de magazine, restaurante și servicii. De asemenea, o serie de comercianți de dimensiune medie urmează să deschidă magazine de haine, cafenele, bănci, farmacii și săli de sport în cadrul galeriei.

Estoria City va include și 50.000 de metri pătrați de spații de birouri, în trei clădiri, care se adresează atât persoanelor fizice, cât și companiilor. Acestea vor avea o arhitectură contemporană, alături de spații bine gândite, zone verzi și de relaxare, respectând standardele actuale în materie de construcții, design și eficiență energetică. „Clădirile de birouri includ spații de colaborare, lobby comun și zone flexibile de birou, fiind adaptate noilor tendințe de pe piața forței de muncă. De asemenea, dezvoltatorul pune un accent deosebit pe sustenabilitatea investiției, astfel că proiectul are un consum redus de energie și electricitate, costuri de întreținere reduse, este prevăzut cu terase, pereți și acoperișuri verzi, spații în aer liber, stații de încărcare pentru mașini și scutere electrice, ce vor reduce amprenta de carbon, și spații de duș pentru bicicliști”, completează reprezentanții Imoteca.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe