Dreptul de proprietate comună pe cote–părţi se caracterizează prin aceea că asupra unui bun sau a unei universalităţi de bunuri au drept de proprietate două sau mai multe persoane. Obiectul dreptului de proprietate comună poate fi alcătuit atât din bunuri mobile cât şi din bunuri imobile.
În cadrul acestei forme de proprietate, un bun sau o universalitate de bunuri aparţine mai multor titulari fără ca bunul să fie fracţionat, individualizat. Dreptul de proprietate se fracţionează în atâtea părţi, egale sau diferite câţi proprietari sunt. Titularii dreptului de proprietate comună cunosc doar întinderea dreptului asupra bunului comun, dar nu cunosc partea materială din bun care le revine.
Proprietatea comuna obişnuită are o existenţă limitată în timp, adică are caracter temporar, deoarece oricare dintre proprietari poate cere ieşirea din coproprietate prin partaj. Dreptul de a cere ieşirea din această stare este imprescriptibil (nu încetează prin nefolosirea lui într-un anumit termen).
În ceea ce priveşte cota – parte ideală din dreptul de proprietate asupra bunului comun, fiecare titular are un drept propriu exclusiv şi va putea să o înstrăineze, total sau parţial, prin acte cu titlu oneros sau gratuit. În privinţa bunului în materialitatea sa, asupra acestuia nu se pot face acte materiale fără acordul unanim al coproprietarilor.
Înstrăinarea bunului comun este valabilă, în situaţia în care cumpărătorul dobândeşte un drept de proprietate sub condiţie şi cunoaşte calitatea de coproprietar a vânzătorului. Dreptul va depinde de rezultatul partajului, şi anume dacă bunul vândut va cădea în lotul coproprietarului vânzător. Dacă bunul cade în alt lot, vânzarea se consideră că nu ar fi existat.
Obligațiile coproprietarilor
Coproprietarii au o serie de obligaţii cu privire la întreţinerea, conservarea şi administrarea bunului. Cheltuielile reale sunt cele necesare sau utile cu privire la bun. De aceste obligaţii, coproprietarul se poate libera prin renunţarea la drept, însă acesta renunţare va avea efect doar pentru viitor. Cheltuielile datorate până la acea dată rămân în sarcina coproprietarului. Prin excepţie, coproprietarii pot încheia o convenţie de menţinere a stării de proprietate pe o durată de cel mult cinci ani, cu posibilitatea ca, la expirarea acestui termen, convenţia să fie reînnoită.
Un coproprietar nu poate construi fără consimţământul tuturor coindivizarilor. În ceea ce priveşte acţiunea în evacuarea chiriaşului care foloseşte un imobil indiviz, dacă cererea se întemeiază pe faptul cauzării unor prejudicii însemnate locuinţei, aceasta poate fi introdusă numai de către unul din coproprietari deoarece are caracterul unui act de conservare. Dacă se cere evacuarea pentru neplata chiriei, acţiunea are caracterul unui act de administrare şi trebuie introdusă de toţi coproprietarii.
Ana
Am un credit prima casa facut in 2013, suntem 2 codebitori cota parte 50% fiecare. Eu as vrea sa trec partea mea pe numele concubinului (fie donatie, sau act vanzare cump). Am fost la banca si ni s-a spus ca in cazul celui care preia creditul practic trebuie sa se reanalizeze totul si sa fie un nou contract, cu noi conditii, etc. Sincer mi se pare cam abuziva pozitia bancii, obligand la crearea unui nou tip de credit, pe motiv ca cel vechi nu mai e de actualitate.Cum putem proceda?
Illav
Buna seara, am si eu o intrebare. De la nastere parintii mei s-au despartit, am fost recunoscuta de tata, dar din motive pe care eu nu le stiu, s-au despartit. Dupa 37 de ani l-am gasit, a recunoscut ca este tata, este casatorit cu o femeie, care dansa are 2 copii dintr-o casatorie anterioara, ei nu poarta numele de familie al tatalui meu. M-a intreb eu, daca sotia nu-l lasa pe tata sa-mi lase mie mostenirea si e posbil sa o lase altcuiva, ce drept o sa am eu ca copilul sau legitim? Va multumesc.
gelu
Buna ziua,cum sa trec o cota parte din proprietatea mea ,sotiei cu care m-am casatorit acum .Doresc sa o trec cu cota parte deoarece are si ea contributie materiala la renovarea proprietatii.
Flory
Buna ziua! Acum 5 ani soacra mea a murit din cauze de sănătate. Dansa locuia în apartamentul unui domn care a avut grijă de dansul multi ani. Batranul s-a stins si el acum vreo 2 sau 3 ani. Avea un apartament cu 3 camere care era pe numele lui. El având o fiică. Acum recent am aflat ca apartamentul a fost pus la vânzare si ca ar fii venit cumpărători. Dar ceea ce ma neliniștește este ca o vecina de acolo ne-a spus că nu poate să vândă apartamentul ca este si soacra mea trecuta in contract. Cui ma pot adresa sa aflam daca intr-adevăr este asa si ce drepturi ar avea moștenitorii! Va multumesc!
Viorel D
Buna ziua,cum sa trec o cota parte din proprietatea mea ,sotiei cu care m-am casatorit acum .Doresc sa o trec cu cota parte deoarece are si ea contributie materiala la renovarea proprietatii.
Pasca Livia
Buna ziua , locuiesc cu parintii mei intr-o casa cu chirie de la Primarie si sunt si eu trecuta in contractul de inchiriere si am platit in fiecare luna si eu jumatate din pretul chiriei plus utilitatile…Va rog sa-mi spuneti daca poate sa o cumpere daca eu nu sunt de acord sa o cumpere?…Tatal meu este titularul contractului…Daca poate sa o cumpere eu ce solutii mai am fata de Primarie pentru ca am o fetita de 11 ani si parintii mei dupa ce o cumpara vor sa ma scoata afara din locuinta…Va rog mult daca se poate sa ma ajutati cat mai repede posibil…Va multumesc!
Murariu Catalin
Buna ziua, am cumparat un spatiu comercial intr-o cladire cu trei etaje, doar parterul acesteia. Proprietaru de la etajul unu si doi este aceeasi persoana. A spus ca eu nu am dreptul la casa scarii deoarece ma aflu la parter. Spuneti-mi, va rog, casa scarii este parte comuna sau nu? Multumesc!
Geanina
Buna seara, in curând urmează să cumpăr împreună cu viitoarea soție un teren, si suntem nedumeriți daca putem sa fim trecuti amândoi pe titlul de proprietar. Mentionez ca nu suntem căsătoriți încă, multumesc!
Violeta Scumpieru
Buna ziua, eu impreuna cu fostul sot am cumparat o casa la tara. Bani am pus amandoi in mod egal. Din cauza ca eu ma deplasez ff greu actele au fost facute pe numele lui. Intrebarea mea este in ce conditii ma poate trece pe actul de proprietate? Multumesc!
constantadobre
Sunt copropietar cu mama mea. In urma succesiuni dupa moartea tatalui pe un teren cu imobil de comun acord am impartit camerele cu intrari separate, eu am reconditionat o camera care era daramata si pe care mama mi-a dat-o mie. Vreau sa imi iau in propietate partea mea. Se va tine cont ca am facut acea camera sau se va imparti in cote egale si cum sa procedez?
Andreea Alina
Buna ziua, sunt divortata si am facut partaj cu fostul sot pe casa care am cumparat-o impreuna cu fratele luí. Imi revine o parte din acel imobil. Intrebarea mea este cum pot sa vand acea parte care imi revine deoarece el refuza sa cumpere partea mea. El are o alta familie acuma, eu locuiesc in Spania de multi ani. Va rog sa ma ajutati. Va multumesc!
Alina B
Buna ziua,
Am locuit in casa socrului meu inca din 2010. Proprietatea este pe numele lui, dar mentionez ca in 2010 am refacut o total pentru a ne muta acolo. Acum noi suntem in Anglia, iar el a inceput cu ideea ca ar vrea ca fratele sotului meu sa se mute acolo. Stiu ca este proprietatea lui, dar tot ce este inauntru sunt lucrurile noastre personale, achizitionate cu banii nostri. Ce putem face pentru ca macar daca isi continua ideea, sa nu poata sa mute pe nimeni acolo inainte de a ne anunta si a merge sa ne luam absolut tot de acolo?
Va multumesc anticipat pentru raspuns!
Alexandru
Buna seara, in curând urmează să cumpăr împreună cu viitoarea soție un teren, si suntem nedumeriți daca putem sa fim trecuti amândoi pe titlul de proprietar. Mentionez ca nu suntem căsătoriți încă, multumesc!
Gabriela
Buna ziua,rog respectuos o informatie.Detin jumatate din apartament,iar fiii mei cate 1/6.Vreau sa vand cota mea unuia din fii.Deci nu instrainez,o cedez unuia din cei trei fii si el cota parte in apartament.Poate prelua si cota mea de plata( cota fixata de la impozitul pe acest an )cum preia si intretinerea restanta?Va multumesc
Gyongyi
Ce pot face la intabularea unui bloc, daca nu sunt de acord toti proprietarii? Am un apartament in acel bloc, neintabulat, l-am vandut de mai multi ani si nu pot face contractul de vanzare in forma autentica la notar. Pot fi obligati cumva proprietarii care nu vor intabularea?
Sabau Livia
Buna ziua, am mostenit de la parinti un apartament intr-un imobil casa cu etaj si curte in suprafata de 1130mp In acest imobil sunt 5 proprietari. Doi la parter cu acces din strada, unul detine 12%, celalalt 6%. La etaj sunt 3 apartamente cu acces din curte. Unul are 3%, celalalt are 4% eu 75% din bunurile indivize comune generale care sunt: terenul construit si neconstruit, poarta si intrarea in curte. Suprafata apartamentului celui de la parter cu 12% conform unui raport de expertiza tehnica apartamentul reprezinta 12%. Intreb ce drept mai are acesta in curte, poarta si intrarea in curte?
Ioana
Bună ziua!! Am și eu nevoie de câteva informații. Viitorul meu soț este proprietarul unui teren. Pe acel teren vrem sa construim o casa. Eu am o suma de bani obținuți în urma partajului din prima căsătorie. Cum se procedează pentru a avea și eu drepturi egale cu el pe terenul lui. Sa nu începem o construcție cu banii mei pe terenul lui. Dorim sa avem drepturi egale atât pe teren cât și pe casa, sa fim proprietari în egala măsură pe teren care în momentul de fata este doar al lui cât și pe casa care va fi construita din banii mei. Mulțumesc pentru un eventual răspuns.
Toma stefan
Buna seara, as vrea sa știu și eu procedura pt cedare 50 % din casa. Proprietari eu și mama mea. Va multumesc!
Alexandra
Bună ziua, numele meu este Alexandra, locuiesc în Franța, aș dori să știu dacă se poate vinde un apartament situat în România pe numele meu și pe numele fostei soacre. Deși nu mă aflu în România, as putea face ceva sa-l pot vinde? Mulțumesc!
Cristian Taranu
Buna ziua, numele meu este Cristi, locuiesc la o casa cu cote parti egale, nu este facuta apartamentarea. Proprietatea este compusa din doua loturi..casa plus curte 500 metri si gradina 1000 metri. Mentionez ca nu este facuta dezmembrarea. In curte suntem doua familii. Mai exact doi frati, eu sunt unul din frati, fiecare cu cota parte. Problema ar fi urmatoarea: exista casa propriu-zisa care este in CF. in care locuim, despartita la mijloc de un zid, jumatate, jumatate, si exista cateva constructii pe post de atelier, pe care le-a facut tata pentru noi si le folosim la comun eu si fratele meu impreuna cu familiile noastre. Mentionez ca acele constructii nu au acte. Intrebarea este…poate sa vanda fratele meu cota lui parte cu tot cu acele constructii pe care le-a facut tata si nu au acte, nu exista pe niciun plan, sau acele constructii imi revin mie odata ce el vinde partea lui de proprietate? Multumesc, o seara placuta!
Ristoscu Elena
Buna ziua! Avem o locuință parter si etaj. La parter locuiește matusa mea care este proprietara ca si noi. As vrea sa mansardez podul pe o structura din lemn să-l fac locuibil. Am nevoie de acordul ei? S-a exprimat ca nu va fi de acord niciodată. Ce pot face în cazul ăsta? Care sunt demersurile în situația în care nu e necesar acordul ei? Multumesc!
beatrice
Buna seara! Detin impreuna cu fratele meu (succesiunea fiind deja facuta)un apartament. As dorii sa stiu daca as putea cumpara partea lui prin credit bancar Prima Casa. Multumesc!
Alina
Buna seara!
Traiesc in concubinaj, iar anul acesta am cumparat o locuinta prin prima casa creditul fiind doar pe numele meu deoarece el nu a vrut sa fie coplatitor, acum el doreste sa apara pe acte ca si coproprietar deoarece contribuie si el la plata ratei.Precizez ca avem si un copil impreuna care este pe numele meu. Daca va fi trecut in acte ce drepturi va avea el??
Multumesc!
Alexandra
Buna ziua.Am si eu o intrebare, daca ma puteti ajuta.Vreau sa inchiriez o camera intr-un apartament care are 3 proprietari.Am intrebat la notar si aceasta mi-a zis ca se poate face contractul de inchiriere si doar cu doi din cei trei, fara acordul scris al celui de-al treilea.Este adevarat sau este nevoie de toti trei la incheierea contractului?
Rita
Buna ziua! Am o proprietate garaj in baterie de garaje, pe teren concesionat de la primarie. Garajul este inscris in cartea funciara si am platit impozit pe cladire si chirie pe teren, catre Primarie. Eu detin 1/2 cota iar sora mea tot 1/2, fiind coproprietar. In situatia in care doresc sa instrainez prin vanzare cota mea, catre un alt proprietar, sau prin cedare gratuita, se pot incheia documente legale, chiar si in situatia in care sora mea nu doreste instrainarea cotei sale? Ma poate obliga prin lege sa nu imi exercit vointa de instrainare a cotei mele? Multumesc pentru raspuns!
geo
Buna ziua,
Doresc sa stiu cum se procedeaza daca parintii mei nu au acte pe casa pt ca:
bunica a trecut casa pe numele unuia dintre copii, pentru ca la vremea respectiva asa erau legile. In prezent, bunica si unchiul meu au murit, iar actele cand au facuta succesiunea, sunt pe numele matusii si a verisoarei mele. Ce pot face sa beneficieze si tatal meu, si implicit noi, copiii lui, de proprietate, pt ca legal noi nu avem nici un act,decat verbal ca nu ne da afara.
Va multumesc!
mihai
Daca doresc sa trec inca doua persoane ca si copropietar in imobilul in care locuiesc acum, cum trebuie sa procedez?! Daca una dintre ele este inca minora, dar doresc sa fie trecuta copropietar, ce acte imi trebuie?! Daca are pasaport este posibil acest lucru?(ca act de identitate si certificat de nastere).
Ganga Daniela
Va rog raspundeti-mi si mie: un locatar si-a inchis o parte dintr-un hol fara acordul nostru, zicand ca are acte pe acel spatiu. Vreau sa stiu cine ia dat acest drept si cui trebuie sa ma adresez pt a rezolva problema, el fiind presedintele blocului. Multumesc foarte frumos!
vali
Buna ziua! Ma numesc Vali, sunt din Bucuresti, tatal a decedat,suntem 2 surori si mama, facem succesiunea,impartim un imobil de 300 mp, din care eu detin prin vinz -cump 80 mp,in care locuim toti. Eu doresc doar parte din curtea de 60mp.Ce trebuie sa fac dupa succesiune sa intru in posesia partii ce mi se cuvine? Mentionez ca dupa calcul, partea mea ar fi de 40mp curte. Noi avem si in acest moment intrari separate, iar mama cedeaza partea dinsei surorii mele (casa si partea de curte).Ce trebuie sa cer la succesiune ca sa nu am probleme si ce trebuie sa fac dupa aceea? Va multumesc anticipat!
Simion
Buna ziua. Locuiesc intr-o casa cu inca 2 familii si as vrea sa stiu daca eu in mansarda care este spatiu comun si este, din cate am inteles impartita in cote-parti, pot sa-mi separ partea mea printr-un perete de a celorlalti. Care ar fi demersurile necesare acestei actiuni?
Nagu Eugen
Buna ziua, am fost chirias la stat(adica Icral Foisor).
Am cumparat casa in 24-09-2007 cu plata in rate.
O data cu casa mi s-a vandut si ocota parte de 70,84%din imobil.
Platesc chirie pe terenul din curte care apartine primariei.
Am intrebat la primaria sector 2 Bucuresti daca pot cumpara terenul din curte si mi-au spus ca nu e posibil deoarece nu exista un cadru legal.
Va rog a-mi comunica concret daca se poate cumpara terenul din curte, adica cota care imi revine mie. P.S: suntem doua famili in curte si dorim sa cumparam ternul. Va multumesc anticipat!
Nedelcu
Bună ziua. Vă rog să mă sfătuiți într-o problemă legată de o curte comună unde suntem 6 familii și proprietari doar 5. Doresc să-mi spuneți dacă un proprietar, poate planta brazi într-o curte comună și în fața geamului meu. Ce lege sau act normativ interzice acest fapt.
Rose-Marie
Terenul de sub imobil este in indiviziune. Garajul insa nu este sub imobil ci este parte din imobilul constructie, care apartine constructorului, daca nu a fost vandut… si primaria este constuctorul sau administratorul proprietatii, are dreptul sa va ceara incheierea unui contract pentru plata folosintei garajului…
Rose-Marie
Evaluarea proprietatii se realizeaza de catre experti imobiliari evaluatori (cu titlu ANEVAR).
Daca doriti sa faceti economie (costurile ajung pana la 1000 lei), va puteti duce la notar – acolo veti gasi grila cu valorile imobilelor ce urmeaza a se tranzactiona. Sau, cereti la Directia de taxe si impozite locale certificat din care sa rezulte valoarea de impunere … apoi calculati cat inseamna cota celuilalt.
Rotaru
Bună ziua.Va rog să mă sfătuiți intr-o problemă legată de apartamentul proprietate personală în cotă de 37/40 având o suprafața totală de 87 mp.Restul cotei de 3/40 îi revine altei persoane care în anul 1999 ,când am cumpărat apart.de la tatăl sau,nu a vrut sa-si vândă partea.De 16 ani eu am plătit impozit pe întreg bunul,eu am adus îmbunătățiri majore asupra întregului bun,nefiind partajat pe cote.Acum coproprietarul cotei de 3/40 face presiuni asupra mea cerandu-mi bani …cât nu face.În anul 1999 am cumpărat apartamentul cu 40 milioane,am vrut sa-si dam și persoanei 10 milioane dar a refuzat atunci.Acum nu știu cum să procedăm ptr ca nu suntem pregătiți ptr a îi da banii ceruți.Cum putem evalua bunul ptr a ști ca procedăm bine? Mulțumesc și aștept răspunsul cu interes.
andreea
Certificatul fiscal se poate elibera si pentru celalalt coproprietar fara prezenta acestuia la administratia financiara.
flory
Buna. Am o relatie de 7 ani si prietenului meu i-a murit un unchi de unde ia rezultat drept mostenire un apartament si niste bani impreuna cu alte matusi si veri si s-au inteles intre ei sa le dea bani pe apartament si sa-i ramana lui. i-au facut la notar act de vanzare-cumparare, i-a dat banii exact. Am o intrebare: el acuma poate sa mai faca ceva sa ma treaca in contractul lui de proprietate cu toate ca nu suntem casatoriti? Multumesc.
danutaa
Sunt infiata cu efecte restranse de o matusa, ea a murit, mama mea i-a donat jumate casa fratelui meu si jumate curte. mai avem 3 gradini, iar mama are jumate din avere cu mine pe un cert mostenitor. vreau sa-mi ziceti cu ce raman eu dupa moartea ei: cu jumatate avere sau mai putin din cauza donatiei catre frate. Multumesc! Sanatate multa. Raspundeti-mi cat mai posibil pana luni.
liliana
buna ziua..aş dori sa va ıntreb şi eu ceva ın legatura cu o proprietate dobandita de la o persoana fizica proprietate care consta ın un teren ın concesiune pe care se afla o casa…cum aş putea sa-l introduc pe fratele meu pe actul de proprietate al casei avand ın vedere ca eu vreau sa-i cedez acestuia prin buna mea vointa o anume suma de procente şi anume 30% din ıntreaga casa…care este procedura de urmat sau daca este posibila aceasta actiune..va multumesc anticipat..
moldoveanu mihaela
Buna ziua
Locuiesc pe Samuil Vulcan sect 5 intr-o vila cu curte impreuna cu alte 8 familii.Mentionez ca in aceasta curte cine a avut tupeu si-a construit fiecare magazii,terase,chioscuri si alte acareturi.Nu m-a deranjat pana anul acesta cand a venit pe lume bebelusul nostru.Avand nevoie de un carut pt bebelus si fiind foarte greu de transportat sus pe scari il lasam in curte rugandu-ma de unul si de altul sa-l depozitez.Pe scurt i-am deranjat f mult. Va rog sa ma ajutati sa-mi spuneti unde sa ma adresez pt ca am dreptul si eu in aceasta curte.Specific ca detin cel mai mare apartament din vila.Va multumesc foarte mult.
NICO
Buna seara
Locuiesc intr-o curte cu mai multi locatari .O fam. pe linga a carei locuinta eu trec pentru a ajunge in casa imi ocupa tot timpul cararea cu diverse lucruri de ale lor ca eu sa nu pot trece .Am incercat aproape un an sa rezolv cu vorba buna, dar se pare ca daca am luat eu uscatorul cu haine si l-am pus in afara cararii, a venit vecinul la mine si m-a batut spunind ca are tot dreptul sa faca ce vrea, ca are cota parte din curte.Cum ma sfatuiti sa rezolv aceasta problema? Locuiesc singura cu un baietel de 7 ani si sunt amenintata tot timpul .
mariana
Buna ziua! Eu am primit ca donatie o casa la tara din partea mamai mele.In concluzie, desi sunt casatorita, pe actele casei figurez numai eu ca proprietar. Ce pot sa fac pentru a-l trece si pe sotul meu ca avand drept de proprietate egal cu mine, asupra acestei case?
Plescan Elena
Buna ziua,as dori sa ma sfatuiti in legatura cu o problema:acum 10ani sotul meu a vandut apartamentul in care locuiam si ne-am mutat in curte la parintii lui la promisiunea ca ii dau o bucata de pamint sa faca casa acolo.zis si facut .Cand au trebuit sa faca actele pe casa au trecut-o pe numele lor,a parintilor cu pretextul cu nu puteau altfel pe atunci.Itre timp au fost certuri si scandaluri toate pretexte de a ne da afara din casa,am plecat de trei ori de acasa cu copii mici dupa mine.Intre timp sm investit multi bani acolo dar ei nu recunosc nimic .Se poate face cadastru separat pe casa noastra?Putem locui in aceeasi curte noi fiind proprietarri doar pe casa noastra?Pot trece casa asta pe numele nostru?Astept raspuns .Multumesc.
zailic madalina
Buna ziua,
Mama mea detine o casa pe care noi(eu si sotul) vrem sa o modernizam/demolam/reconstruim…totul cu acordul mamei insa pt a face un credit locativ trebuie as fim proprietari/coproprietari. intrebarea mea este: ce fel de documente se pot face astfel incat sa putem face creditul dar sa aiba si mama dreturile ei. se poate sa devenim coproprietari?
multumesc mult,
Madalina
Somkereki Gabriela-Eva
Buna ziua.
In primul rand felicitari,este un site de mare valoare.
Stau intr-un imobil format din doua apartamente, un apartament proprietate personala cu sotul si un apartament la care mama are 66%, sora mea 17% si eu 17%. In acest imobil avem parti comune, casa scarilor, anexe, pod, pivnita…
Mama mea inchiriaza 4 camere din 5, al apartamentului la care detine 66%. Este foarte deranjant ca zilnic trebuie sa suportam 7 straini, care vin-pleaca vin altii…
Ei circula practic pe scarile comune si stau in cei 17% mosteniti de mine din urma decesului tatalui meu.
Eu incerc sa vand apartamentul in care stau sa nu mai am de-a face cu strainii. Daca nu reusesc sa plec nu stiu ce as putea face, suntem disperati…
Am construit toata casa impreuna si dupa decesul tatalui meu am ajuns la totala neintelegere.
Multumesc anticipat,
cu stima S.G. Eva
Petruta
Buna ziua,
Suntem doi mostenitori pe o casa ,care,a fost impartita in doua parti.O parte a ramas, iar cealalata parte a fost demolata.Terenul de sub casa este in indiziune.Pe terenul unde a fost jumatatea demolata se poate construi fara iesirea din indiziune si fara acordul celuilalt coproprietar?
Multumesc
Rez
Buna dimineata!
Stau cu chirie intr-un apartament cu doua camere si in fiecare luna,in lista de intretinere apare rubrica cota pe propietate,care a avut valori variabile.Adica de exempli in Ianuarie a fost 48 de lei,iar in iunie 37 de lei.
Intrebare:in momentul in care plec din apartamentul unde stau acum proprietarul trebuie sa imi returneze sumele pe care eu le-am platit pentru cota de proprietate?
Cu stima Andrei Rez.
Nicoleta
Buna seara.Mama mea,este proprietara casei in care stam eu,sora si fratele meu.Toti avem adresele din buletin la aceasta casa.Astazi mama a avut un scandal urias cu fratele meu,amenintand-o chiar si cu moartea.Mama a chemat poliția sa il dea afara din casa,dar poliția a zis ca nu se baga pentru ca trebuie sa se ducă mama la judecătorie,doar cu executor il poate da afara.Este adevărat?O amenință pe mama ca daca nu ii da partea lui de casa,o da in judecată ca a băgat el bani in casa,si aduce martori.Ii poate face mamei ceva,daca mama nu vrea sa ii dea nimic din casa si curte?Va multumesc frumos
coscovatu viorel
Bina ziua daca se face act de coproprietar pe un imobil acesta se poate strica in lipsa mea de acasa daca sint plecat la servici? Persoana la care stam mai are nepoti si surori dar acestia au casele lor .persoana la care stau nu are copii .Va multumesc
ionescu ion
Va rogsa-mi explicati cum pot iesi din indiviziune cu fratele meu asupra deciziei de despagubire cu titlul de despagubire(ANRP),care este in dublu exemplar(originale),unde suntem denumiti coproprietari,dar trebuie sa iesim din devalmasie pentru a primi tiluri de plata. Certificatul de mostenitor nu este valabil,deoarece se refera la partajarea mostenirii,pe cand in situatia existenta suntem deja proprietari conform certificatului de calitate de mostenitor.Multumesc pentru atentia si timpul acordat. Astept un raspuns promnt.
Ionescu I.
ALIN Tincu
Buna ziua
Detin un garaj situat la parterul unui imobil si primaria ma someaza sa inchei cu ei un contract de consiune .
Intrebare : teren de sub imobil nu e proprietate comuna ? Poate CL ( primaria ) sa concesioneze acel teren ?
Respectele mele,
AT
vaides
Buna ziua
Va rog frumos ajutati-ma: cum se poate dezmembra si intabula TERENUL aferent imobilului in care suntem 2 proprietari cu parti absolut egale, daca vecinul nu vrea? Eu nu pot sa-mi folosesc nici 50% din teren, dumnealui intinzandu-se cam peste tot. Si cam cat ma costa? Mentionez ca curtea are 600mp(deci 300 de fiecare, conform actelor de proprietate). Cu multumiri, S. V.
D.Şerban
Locuiesc la bloc. Doresc sa stiu: instalarea pe scara a unei tevi de gaz metan pentru contorizare individuala se poate face cu aprobarea “majoritatii simple” in Adunarea Generala sau este necesar ca toti proprietarii sa isi dea acceptul? Care este reglementarea legislativa care ofera raspunsul?
Nicolaie
Buna ziua , Am o proprietate comuna cu niste rude apropiate. Eu am parasit tara in timpu lui Ceausescu. In imobilul respectiva au stat bunicii mei. Rudele mele au obtinut jumatate din imobil prin act de intretinere, cealalta jumatate a luato statul. Jumatatea care o luato statul am ceruto inapoi si mi sa retrocedat. Acuma rudele mele au investit cam mult in imobilul respectiv. Cata parte am eu si cata parte au ei acum dupa 20 de ani ? Eu vreau sa vand acuma partea mea. Cum pot proceda ?
Constantinescu Bica
locuiesc intr-o casa cu parter si subsol. Parterul este proprietatea mea,baia si wc-ul le folosesc in comun cu I.C.R.A.L(chiriasul icralului).In acte detin in proprietate 80% din suprafata baii + wc. Din mai multe motive doresc sa obtin impartirea acestui spatiu pentru a-mi putea amenaja propria baie si wc pe care sa le folosesc doar eu.Va rog sa ma sfatuiti cum pot realiza acest lucru. Va multumesc.
Iordan Darie
Buna ziua! Sunt copropietar cu un individ pe un teren de 363 de metri, avand o deschidere de 17metri. As dori sa ma lamuriti cum se poate face partajul in acest caz, deoarece nu ma mai inteleg cu el. Multumesc
Ilie Troiciu
In cadrul blocului in care locuiesc (alcatuit din 8 scari) se doreste repararea terasei la scara 3 si 4 (terasa este delimitata prin aticuri – cite 2 scari). Presedintele doreste repartizarea cheltuielilor cu reparatia la toti locatarii din bloc pe cota parte indiviza. Locatarii de la scarile neimplicate doresc sa se imparta pe cota parte indiviza doar la scarile 3 si 4 cum s-a procedat pina acum cu tot ce a insemnat reparatie. S-a considerat parte comuna a locatarilor care o folosesc acea parte din bloc care nu este locuinta si nu poate fi delimitata:
– Casa scarii = parte comuna a locatarilor scarii respective;
– Terasa delimitata de aticuri = parte comuna a locatarilor celor doua scari etc.
Intrebarea mea este: de ce nu se poate imparti costurile cu reparatia terasei scarilor 3 si 4 doar locatarilor celor 2 scari?
Miha
Buna ziua!
As avea o intrebare va rog..
Tatal meu are un imobil obtinut inaintea casatoriei (cu mama mea)..Exista vreo modalitate de a o adauga ca si coproprietar dupa 30 de ani de casatorie si daca da, ce acte sunt necesare si cat ar costa procedura.
Multumesc anticipat pentru raspuns!
M.T.
Lars Szepesy
In mod normal proprietar exclusiv pe imobil a fost sotul, daca l-a dobandit inainte de casatorie.
In calitate de proprietar exclusiv (unic) putea sa vanda imobilul fara acordul sotiei deci vanzarea a fost legala.
In cel mai bun caz ati putea obtine de la actualul proprietar sau de la sot (care se presupune ca a primit pretul vanzarii) despagubuiri pentru suma investita in reconstructie.
gioarsa simona sorela
rog ajutor!casatorita de 17 ani, inainte am avut relatie de concubinaj cu actualul meu sot 2 ani. in timpul concubinajului, tatal sotului meu i-a vandut acetuia o casa. intre timp ne-am casatorit, un cutremur a devastat imobilul, pe care l-am reconstruit(eu, in calitate de sotie deja si sotul) dupa cativa ani am aflat ca acel imobil a fost revandut socrului meu, fara sa fiu intrebata. va rog sa ma lamuriti:
-a fost legala ultima vanzare?
-sunt in proces de divort, am vreun drep la imobil in cazul unui eventual partaj?
mentionez ca am un copil de 15 ani impreuna cu sotul meu.
astept feedback, multumesc.
Lars Szepesy
@harabagiu elena
Se poate fara acordul celuilalt coproprietar, daca fiecare dintre proprietari este proprietar exclusiv pe cate un apartament.
Daca, in schimb, chiriasul e persoana juridica si are nevoie de spatiu pentru sediu sau punct de lucru acordul vecinilor ii va fi cerut pentru inscrierea mentiunii in registrul comertului.
Lars Szepesy
@ Emilia
Buna ziua,
Se poate prin act autentic (notarial) de vanzare sau de donatie.
De asemenea se poate prin succesiune legala sau testamentara, dar atunci transferul de proprietate se face numai la decesul parintilor.
emilia
Buna ziua
parintii mei au 2 apartamente si ar dori sa le treaca pe fiecare dintre ele pe numele tuturor copiilor. Se poate face asa ceva? prin ce procedura?
multumesc,
harabagiu elena
locuiesc intr-un imobil cu 4 apartamente din care 2 suntem la etaj coproprietari.scara acces,grup sanitar 50% fiecare.unul dintre noi vrea sa inchirieze……… eu va rag sa imi spuneti,se poate face un contract de inchiriere fara acordul partilor?multumesc
Tudor Dorian
Având în vedere noile prevederi privind impozitul pe mai multe proprietăţi, aş dori să ştiu, dacă i-am cumpărat fiului meu un apartament nou în coproprietate 50%, trebuie să plătim încă 65% din impozitul deja plătit.
Lars Szepesy
Ambele parti din litigiu au ca mijloc juridic de asigurare a respectarii obligatiilor de catre cealalta parte punerea in executare a dispozitiilor sentintelor judecatoresti obtinute.
Daca fostul sot refuza achitarea sultei, puteti sa-l obligati prin intermediul executorului judecatoresc, avand ca titlu executoriu hotararea judecatoreasca definitiva si executorie, investita cu formula executorie la prima instanta care a pronuntat hotararea.
chiriac rodica
partaj judiciar-FOND
–atribuie bunul reclamantului
-obliga reclamantul la plata sultei de 115000ron , reprezentand 50% din valoarea imobilului
APEL
–se modifica valoarea sultei la 86000ron
–se mentin celelalte dispozitii ale hotararii
reclamantul este ex-sotul care in acest moment ma preseaza sa eliberez imobilul( in care locuiesc cu copilul nostru minor) fara sa-mi achite sulta; el locuieste la o alta adresa.
PRIN CE MIJLOACE JURIDICE AS PUTEA IMPIEDICA ACEST LUCRU?
sunt de acord sa plec, dar, numai dupa achitarea integrala a sultei.
CU STIMA ,
chiriac r.
chiriac rodica
partaj judiciar-FOND
–atribuie bunul reclamantului
-obliga reclamantul la plata sultei de 115000ron , reprezentand 50% din valoarea imobilului
APEL
–se modifica valoarea sultei la 86000ron
–se mentin celelalte dispozitii ale hotararii
reclamantul este ex-sotul care in acest moment ma preseaza sa eliberez imobilul( in care locuiesc cu copilul nostru minor) fara sa-mi achite sulta; el locuieste la o alta adresa.
PRIN CE MIJLOACE JURIDICE AS PUTEA IMPIEDICA ACEST LUCRU?
sunt de acord sa plec, dar, numai dupa achitarea integrala a sultei.
CU STIMA ,
chiriac r.
dann
pentru raspunsuri la probleme juridice, puteti incerca si pe avocataz.ro
Lars Szepesy
Puteti renunta in aceleasi conditii ca la orice drept de proprietate.
Adica puteti vinde imobilul (nuda proprietate, adica fara dreptul de folosinta care este al parintilor pe timpul vietii lor) puteti sa-l donati etc, ori parintilor ori oricui altcuiva doriti.
Constantin Doru
Parintii mei mi-au cumparat un apartament pe numele meu, insa rezervandu-si dreptul de uzufruct pana la decesul lor.
Intrebare:
eu pot renunta, unilateral, la acestui apartament?
Va multumesc si va doresc o saptapmana excelenta.
Ciupagea Corina
@Maria
Daca cei trei coproprietari nu se inteleg asupra vanzarii imobilului, se poate formula actiune de partaj avand ca obiect apartamentul in cauza, prin care se va stabili;
– atribuirea in proprietate exclusiva unuia dintre coprorpietari, cu plata echivalentului cotelor celorlati coproprietari
– vanzarea bunului si impartirea pretului conform cotelor
maria
avem un apartament in coproprietate dobandit dintr-o mostenire. cel care detine 50% din mostenire nu vrea ca ceilalti 2 mostenitori sa aiba acces in apartament.
imi spune si mie cineva ce se poate face in acest caz? dorim sa vindem apartamentul si din cauza lipsei accesului am pierdut clienti.
multumesc
Ciupagea Corina
@Laura
Faptul ca sotul supravietuitor s-a recasatorit dupa decesul primei sale sotii nu afecteaza dreptul de a veni la succesiunea sotiei sale decedate. Acesta poate veni la mostenire alaturi de copiii defunctei.
Ciupagea Corina
Dreptul dumneavoastra de proprietate in cote de 1/4 este un drept exclusiv si absolut, in sensul ca puteti dispune de el in mod liber, fara acordul celuilalt proprietar- unchiul dumenavoastra. Puteti vinde cota dumneavoastra de proprietate de 1/4, dar nu il puteti obliga pe unchiul dumneavoastra sa va cumpere acesta cota. De asemenea puteti incepe o actiune de partaj, in urma careia se va stabili cui si cum va fi atribuit imobilul. Instanta de judecata va efectua partajul in urmatoarele moduri:
– atribuirea bunului in proprietate exclusiva unuia dintre coproprietari, cu plata echivalentului cotelor corespunzatoare catre ceilalti coproprietari
– vanzarea bunului si impartirea pretului obtinut intre propriatri conform cotelor.
Pop Dan Alin
Buna ziua,
Va rog sa ma ajutati cu o informatie.
Am mostenit impreuna cu fratele meu jumatate din casa bunicilor iar cealalta jumatate este a unchiului meu,dupa decesul bunicilor.Noi am mostenit jumatatea din locuinta de pe urma tatalui meu decedat cealalta jumatate ramanand unchiului fiind singurul copil ramas.
Am facut succesiunea de pe urma decesului buniciilor si fiecare am intrat in cote ex.unchiu are 2/4 din masa succesorala,eu si fratele avem cate 1/4 fiecare.
Problema este ca unchiu a schimbat ialele la casa si noi nu am putut intra acolo.
Este ilegal sa intram vreunul din noi in casa atat timp cat suntem mostenitori fara sa fim atacati ca am intrat fara acordul lui.Ce demersuri legale pot sa fac pt. a putea vinde partea noastra sau a fi despagubiti de unchiul care nu vrea sa vanda?Se poate face act de dezmembrare,sau sa aduc evaluator si sa ne despagubeasca la pretul evaluat?
Cu stima.
Alin Pop
Laura
Buna ziua.
As dori sa stiu ce drept mai are sotul asupra unor bunuri castigate de sotia decedata la 10 ani dupa moartea acesteia, in conditiile in care el s-a recasatorit imediat.
Mentionez ca actiunea de recuperare a acelor bunuri era intentata inainte de a muri prima sotie, dar recuperarea acestora s-a facut recent. Mai are sotul recasatorit dreptul la mostenire? Sau numai copiii defunctei beneficiaza de aceasta mostenire?
Multumesc
Stroescu George
Buna ziua,
am avut drept de coproprietar in cota de 3/4 dintr-un apartament.In urma partajului succesoral am devenit proprietar.Intrebarea mea este,pot cere dreptul de nefolosinta a cotei mele pe perioada procesului sotiei supravietuitoare?
De mentionat este faptul ca acest apartament a fost folosit in intregime de ea,s-a recasatorit la un an de la decesul tatalui meu si partajul s-a desfasurat in intrevalul septembrie 2002-decembrie2007
FLORICA TANASIE
Am un batran care doreste sa i-mi faca un contract de Administrare pentru casa si teren ,nu stiu ce obligatii am si daca dupa decesul lui am vreun drept la casa, stie cineva ce implica acest contract?
carmen
Va multumesc mult pentru raspunsul dat.
cristian
Va multumesc mult pentru raspuns.
Lars Szepesy
In acest caz fiecare dintre ei a avut in proprietate cate jumatate din imobil.
Din jumatatea tatalui, conform legii, sunteti proprietar (in calitate de unic descendent) asupra 3/4 din acea jumatate, iar sotia supravietuitoare pe 1/4 din jumatate.
Altfel spus, raportat la intreg imobilul, sotia e proprietar pe 5/8 iar fiica pe 3/8 din imobil.
Aceasta parte de trei optimi este conform legii proprietatea dumneavoastra, ca mostenire legala de la tatal decedat.
Puteti face cu ea ce doriti, sa o folositi (daca e posibil), sa o vindeti sau chiar sa o donati, sotiei supravietuitoare sau oricui altcuiva.
Daca semnati ca renuntati la partea dumneavoastra e ca si cum i-ati dona acea parte.
In absolut nici un fel nu are cum sa va oblige la asta pentru ca, asa cum am ami spus, conform legii sunteti proprietara pe acea parte.
La o dezbatere a succesiunii la notar, conform actelor facute de acesta, in cartea funciara ar trebui trecuta mama cu 5/8 din imobil si dumneavoastra cu 3/8 cu titlu de mostenire.
Daca nu reusiti sa va intelegeti cu mama problema se poate solutiona numai de un judecator prin proces.
carmen
Precizez la raspunsul dat de dumneavoastra in 23.04 la 1:02 pm ca imobilul a fost cumparat de ambii dupa ce s-au casatorit iar eu sunt unica lui fiica de gradul 1.Cum ar trebui sa procedez daca sotia lui imi cere sa semnez acte sau orice document prin care eu sa renunt la casa,ce ar trebui sa-i spun.Multumesc mult de raspuns.
Lars Szepesy
@Cristian
Ca regula generala coproprietatea in indiviziune inseamna ca fiecare coproprietar are un procent din dreptul de proprietate asupra bunului comun.
Presupunand ca aveti 5% cota din partile comune, atunci puteti participa cu aceste procent la orice decizie asupra bunului comun.
Tot ca regula, in niciun caz nu puteti fi impiedicat sa folositi un bun asupra caruia sunteti coproprietar (ma refer aici la partile comune din imobil, cai de acces, coridoare, casa scarii etc.)
Asupra bunurilor cumparate de vecini (parcari care sunt intabulate ca atare in cartea funciara) sigur ca nu aveti drept de folosinta dar aveti acest drept asupra oricarei fractiuni din bunurile comune si acest drept nu va poate fi ingradit.
Mai mult, chiar daca aceste cai de acces ar fi proprietatea exclusiva a vecinilor, daca nu ati avea posibilitatea sa accesati imobilul decat trecand pe acolo ati avea un drept legal de servitute de trecere peste proprietatea lor.
Deci parerea mea este ca ar trebui sa aveti dreptul de a parca pe partile comune (asupra carora sunteti partial proprietar).
In plus, oricat de mica vi-ar fi cota din partile comune, nu se poate lua in mod legal o hotarare asupra acestora fara acordul dumneavoastra.
Daca toti coproprietarii nu ajung la un consens, ori cei majoritari trebuie sa obtina o sentina judecatoreasca pentru a tine loc de acord al celor minoritari, ori cei minoritari ar trebui sa ceara o sentinta prin care cei majoritari sa fie impiedicati de la a construi bariera, in exemplul dat.
Lars Szepesy
@Carmen
Succesiunea in cazul lipsei testamentului este guvernata de regulile mostenirii legale.
Este adevarat ca in asemenea cazuri copii persoanei decedate au cel putin aceleasi drepturi ca si sotul supravietuitor asupra bunurilor ramase de la persoana decedata, dar de obicei chiar in cota mai mare.
Mai conteaza si daca imobilul a fost dobandit de tata inainte de a se recasatori (a fost bunul sau propriu) sau dupa ultima casatorie (a fost bun comun al sau si al ultimei sotii).
Pentru a stabili toate aceste drepturi ar trebui facuta succesiunea dupa tatal dumneavoastra la notarul public.
Acesta va va intreba care sunt bunurile succesiunii (imobile sau mobile) si care sunt toate rudele supravietuitoare (copii, parinti, frati, sot supravietuitor,etc).
In functie de rudele supravietuitoare (si de gradul si numarul lor) se stabileste cota fiecaruia.
Ca principiu rudele de gradul 1 (copii, de exemplu) inlatura orice alt grad, cum ar fi ceel de gradul 2, 3 (frati, veri etc).
Ca si in cazurile de mai sus, ar trebui sa luati legatura cu un avocat sau un notar caruia sa-i prezentati toate datele problemei si care va va putea cere toate detaliile pentru a va da un raspuns corect si complet.
cristian
Locuiesc intr-un complex rezidential care are locuri de parcare subterane si supraterane. Spatiul din incinta complexului este proprietate comuna in cota indiviza a tuturor proprietarilor. Au fost locuri limitate in parcarea supraterana si eu nu am putut sa achizitionez unul. Coproprietarii care au locuri de parcare au montat o bariera si vor sa aiba acces doar ei.Intrebarea mea este: cei care nu am cumparat loc de parcare, putem parca pe spatiul liber din proprietatea comuna ? O a doua intrebare : folosirea proprietatii comune pe cote indivize , se stabileste cu acordul majoritatii (51%) sau cu acordul unanim al tuturor proprietarilor.
Va multumesc .
carmen
Tatal meu s-a recasatorit acum mai mult de 10 ani dar din pacate a murit acum cateva luni ramanand o casa in urma lui unde locuieste sotia dansului.Tatal a spus totdeauna ca este si casa mea dar nu a lasat nici un document unde sa ateste acest lucru,de aceea as vrea sa stiu ce drepturi am si eu asupra acestei case si care este procedura legala tinand cont ca sotia lui sta in casa respectiva.Un salut si felicitari pentru initiativa.
Elena
Buna ziua,
problema mea este;in urma decesului matusii mele,a ramas o casa familiara si un apartament,din prima casatorie.Casa este parinteasca si nu a fost facuta succesiunea, dupa moartea parintilor.In urma decesului matusii a ramas sotul din a doua casatorie si doua surori.Cat revine cota/parte din cele doua propietati .Multumesc anticipat.
Lars Szepesy
Dreptul de proprietate al cetateanului, asa cum e reglementat de Constitutie si restul legilor romane, spune in aceasta situatie ca nu puteti folosi partea de imobil care nu va apartine, daca nu aveti acordul proprietarului.
Proprietarul poate hotari daca foloseste sau nu bunul si daca il da altcuiva spre folosinta. Daca nu vrea, nu aveti cum sa-l obligati doar pentru ca a lasat casa sa se darame.
Cel mult, daca imobilul este intr-o stare care e periculoasa pentru restul locatarilor, proprietarul poate fi obligat sa o repare, dar asta nu v-ar ajuta cu nimic daca nu vrea sa va permita folosinta uneia din camerele care ii apartin.
O actiunea in fata unui judecator nu cred ca ar avea sanse, tinand cont ca e o parte din bun care e in proprietatea altcuiva.
nicoleta
eu si sora mea avem o propietate bun.curtea are 4 camere.sora mea 2 camere si eu 2 in una stau eu cu sotul si cealalta sta mama mea si a zis dak vreau 2 camere sa o dau afara pe mama mea.Ea acuma nu sta in aceste camere e mutata la bloc cu sotul ei si a lasat camerele ei sa se darame.Eu iam cerut sa imi dea o camera platindui chiar si o suma de bani.oricum ea nu mai sta acolo dc sa lase casa sa se darame?????
EU am dreptul sa intru un casa iei si sa o refac chiar fara acordul ei am incercat la politie dar nu se baga ajutatima va rog …………………..
Lars Szepesy
In mod normal trebuie sa duceti toate documentele succesiunii unui notar public de la locul unde se afla imobilului (din Bucuresti), cum ar fi certificat de deces al mamei, certificat de casatorie cu sotul ei (tatal dumneavoastra), certificate de nastere ale tuturor copiilor (dumneavoastra si fratii), extras CF al garsonierei si contractul prin care a fost dobandita, certificat fiscal al imobilului si orice alte acte vi se mai par necesare. Restul vi le va cere notarul.
Notarul va va spune si care este onorariul si care este impozitul datorat catre stat, daca este cazul. Nimeni altcineva nu va poate da o suma certa, pentru ca notarul este cel care le calculeaza si le stabileste obligatiile financiare in asemenea cazuri.
Dupa ce veti intra in proprietatea garsonierei ca urmare a succesiunii dupa mama se poate face, la acelasi notar, si actul de vanzare cumparare al gasonierei catre nepoata, si ea la randul ei catre orice alt dobanditor/cumparator.
Personal mi se par cam multe tranzactii asupra imobilului, fiecare dintre ele presupunand un onorariu de autentificare al actelor si impozit pe pretul primit.
Asa incat va recomand sa intrebati notarul daca nu se poate ca doua sau chiar mai multe dintre aceste operatiuni juridice sa fie facute prin acelasi act, sau chiar sa fie eliminate cu totul.
De exemplu nu cred ca e economic sa vindeti nepoatei imobilul iar ea sa-l mai vanda odata altcuiva. Se platesc taxe foarte mari, de ordinul mai multor mii de lei, pe fiecare dintre aceste tranzactii. Incercati sa faceti in asa fel incat sa vindeti direct cumparatorului final, facand astfel o economie importanta.
Dan
Buna ziua,
am cateva nelamuriri cu privire la o succesiune. Mama a decedat acum 4 ani; au ramas in urma ei, sotul supravietuitor si 4 frati. Niciunul dintre frati si nici tatal (care a dat in scris la notar ca nu are nici o pretentie) nu au nici o pretentie la garsoniera care era trecuta pe numele mamei. Va rog sa ma sfatuiti ce pasi trebuie sa parcurg pentru derularea succesiunii. Am inteles ca tata trebuie sa-mi doneze partea lui.
Eu la randul meu, vreau sa trec garsoniera pe numele unei nepoate pe care aceasta urmeaza s-o vanda. E posibil? Cam cat costa toata povestea aceasta tinand cont ca garsoniera este in Bucuresti si pretul ei in grilele notarilor este de 48.000 euro.
Va multumesc din suflet si astept cu interes raspunsurile dumneavoastra.
Cu stima.
Lars Szepesy
Răspunsurile la toate aceste întrebări le puteţi obţine de la un notar public din localitatea unde se află imobilul.
Altfel există riscul ca răspunsul nostru să fie incorect sau incomplet.
Notarul este cel care vă va cere toate datele şi va stabili ce documente sunt necesare, pentru că este învestit de lege cu prerogativa de a autentifica acte, deci e singura autoritate în domeniu.
Orientativ vă putem spune ca pentru donaţia propriu-zisă veţi avea nevoie de extras de carte funciară (de informare sau de autentificare).
Pentru o întâlnire preliminară este probabil suficient şi contractul de vânzare-cumpărare, urmând apoi să obţină notarul extras CF de autentificare.
Costurile în mod cert numai notarul public vi le poate calcula, în funcţie de valoarea de impozitare a imobilului (veţi avea nevoie de certificat fiscal de la primărie pentru asta) şi în funcţie de grila notarului privind onorariile de autentificare.
Cum spuneam, cel mai bine este să luaţi legătura cu un notar; pentru informaţiile acestea preliminare în mod normal nu ar trebui să achitaţi nimic.
dumitrachescu mihai
as vrea ca parintii mei sa-mi faca o donatie imobil
ce acte trebuie,cat ar costa estimativ actele notariale,mai trebuie carte funciara pt ca ai mei au act vanzare cumparare
Lars Szepesy
Partajul se poate face voluntar, prin înţelegere între coproprietari, oricând.
Dacă este vorba de un imobil partajul trebuie să fie făcut prin act notarial.
Un notar din localitatea unde se afla imobilul (casă, teren) vă poate sfătui legat ce ce acte şi formalităţi sunt necesare şi cum anume se poate face partajul, în funcţie şi de ce doriţi, aşa cum aţi arătat mai sus.
Dacă părţile nu se înţeleg, este nevoie de o hotărâre judecătorească de partaj.
Ciufu Vladimir
Am o intrebare privitor la impartirea mostenirii, a unei case si a locului de casa in orasul Calarasi,
pe o suprafata de 400 mp.
– socrii sunt decedati, iar mostenitorii:
1/2 – fratele sotiei (necasatorit) si
1/2 – sotia mea;
– cumnatul meu a dorit sa-si lase partea lui ca mostenire, nepoatei sale, adica fetitei mele. Eu am refuzat, deoarece fiica mea fiind minora, la maturitate sa nu-si schimbe parerile, iar el sa nu aiba unde locui;
– in urma decesului prematur al cumnatului meu – era bolnav de diabet, nu avea copii – a ramas ca mostenire casa lor parinteasca. Mostenitori ai partii de 1/2 din casa, cat detinea cumnatul meu, au fost:
jumatate sotia si jumatate fetita. Insa deoarece cumnatul meu a dorit ca sa-i lase fetitei partea lui, i-au indeplinit dorinta si sotia a renuntat la partea ei de mostenire, in favoarea sotiei. Casa este nelocuita, eu am locuinta mea.
Peste o luna fetita mea implineste 18 ani si doresc sa o ajut sa-si cumpere in rate o garsoniera in Bucuresti – ca sa aiba unde sta in studentie.
Intrebare:
deoarece casa primita ca mostenire, este din chirpici, si necesita demolarea si reconstructia ei, fetita mea, poate partaja / imparti mostenirea cu mama ei, in asa fel incat ea sa pastreze o magazie, un garaj si 250 mp, iar sotia numai casa, cu 120 mp ? Cu acodul dintre ele ? Deoarece doresc sa fac un imprumut pentru reconstructia casei, si nu vreau sa o implic pe fata in datorii, ea vazandu-si de ratele ei la garsoniera.
Cu stima,