Segmentul de piaţă spre care se orientează tot mai mulţi jucători de pe piaţa rezidenţială este cea conturată de cerinţele programului Prima Casă.
În momentul de faţă, majoritatea românilor care doresc să achiziţioneze o locuinţă se pliază, mai mult sau mai puţin, pe segmentul de piaţă ţintit de Prima Casă. Acesta este un adevăr pe care mulţi dintre jucătorii activi pe piaţa rezidenţială autohtonă aleg să-l ignore, menţinând adesea pe piaţă unităţi locative prea mari şi prea scumpe pentru buzunarul românului de rând.
Există însă şi dezvoltatori care şi-au învăţat lecţia. Un exemplu în acest sens este dat de omul de afaceri australian de origine română Andrew Prelea. Acesta a demarat în perioada de boom a pieţei trei ansambluri rezidenţiale în zona de nord a Bucureştiului – unul de vile (Sydney Residence) şi alte două de blocuri de apartamente (Adelaide Residence şi Melbourne Residence). Toate acestea se adresau unei categorii de cumpărători cu venituri net superioare, având preţuri cuprinse între aproximativ 160.000 de euro şi 355.000 de euro.
De la ansambluri de lux la proiecte ecologice
Venirea crizei l-a determinat pe Prelea să se adapteze la noile condiţii ale pieţei. Omul de afaceri recunoştea recent, în cadrul unei conferinţe, că majoritatea ansamblurilor proiectate în perioada de vârf a pieţei imobiliare au fost făcute luând în calcul cererea venită din partea investitorilor sau a cumpărătorilor cu venituri ridicate. Acum însă, dezvoltatorii sunt nevoiţi să se adreseze celor care au cu adevărat nevoie de locuinţe: consumatorii finali. Cum veniturile majorităţii potenţialilor cumpărători se încadrează azi între 600 şi 1.200 de euro, înseamnă că aceştia îşi pot permite să achiziţioneze, printr-un credit ipotecar, o locuinţă care să coste între 35.000 şi 75.000 de euro, estimează Prelea.
Pe această nouă înţelegere a pieţei s-a bazat omul de afaceri atunci când a demarat anul trecut construcţia primului complex rezidenţial ecologic din România – Avalon Residence (foto). Situat tot în zona Tunari, acest proiect este mult mai mic decât cele din perioada de boom (38 de unităţi în trei blocuri). Punctul său forte este reprezentat însă de preţurile mici, concepute să atragă cumpărătorii prin Prima Casă. Cea mai ieftină locuinţă din cadrul ansamblului este un apartament cu două camere de 51 de metri pătraţi, ce poate fi achiziţionat cu 42.500 de euro (+TVA). Cea mai scumpă locuinţă, un apartament cu trei camere de 79 de metri pătraţi, care are şi grădină, costă 69.750 de euro (+TVA).
Miză pe garsoniere şi două camere
Un alt exemplu de investitor care şi-a schimbat strategia este compania turcă Opus Land Development, care are în construcţie complexul rezidenţial Cosmopolis, din zona Pipera-Tunari. Dezvoltatorul a decis redimensionarea locuinţelor din a doua fază a proiectului, pentru ca acestea să fie accesibile cumpărătorilor prin Prima Casă. Astfel, în cadrul Cosmopolis pot fi achiziţionate acum garsoniere de la 38.000 de euro (+TVA), locuinţe cu două camere de la 56.000 de euro (+TVA), precum şi unităţi cu trei camere de la 62.000 de euro (+TVA).
Spre comparaţie, în faza anterioară de construcţie nici măcar nu erau incluse apartamente cu o cameră, iar cel mai mic preţ cerut se ridica la 80.000 de euro – pentru un apartament cu două camere ce dispunea de o suprafaţă construită de 76 de metri pătraţi. Acum însă, un studio de 36 de metri pătraţi construiţi are cel mai mic preţ, în vreme ce, la o locuinţă cu două camere, suprafaţa s-a redus la 50 de metri pătraţi construiţi. Ahmet Buyukhanli (foto), acţionarul majoritar al Opus Land Development, recunoaşte că, proiectarea unor locuinţe mari şi scumpe a fost o greşeală, venită din lipsa de experienţă pe piaţa locală.
Şi dezvoltatorul ansamblului Pipera City Lights, situat tot în nordul Capitalei, a anunţat recent o schimbare similară de strategie. Reprezentanţii Alf Company au decis ca, pentru ultimul din cele patru blocuri ale complexului rezidenţial, apartamentele cu trei camere să fie recompartimentate şi transformate în unităţi cu una şi două camere. Astfel, o garsonieră poate fi achiziţionată acum cu 43.680 de euro (TVA de 5% inclusă), iar un apartament cu două camere costă 59.955 de euro (TVA de 5% inclusă).