Despre puterea de cumpărare și achiziția de locuințe la români

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 29 Mai 2018, Ultima actualizare: 29 Mai 2018

despre puterea de cumparare si achizitia de locuinte la romani

Comparativ cu alte popoare europene, puterea de cumpărare a românilor este destul de scăzută – cu toate acestea, însă, interesul pentru achiziția de locuințe este în creștere.

Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Gfk asupra pieței europene de retail, puterea de cumpărare a românilor este printre cele mai mici din Europa, situându-se la mai puțin de o treime din media de 16.436 de euro valabilă la nivelul Uniunii Europene (UE). Asta în ciuda faptului că țara noastră a consemnat anul trecut cel mai mare avans al indicatorului menționat, respectiv un plus de 7,8%. „Puterea scăzută de cumpărare pe cap de locuitor în cazul românilor (4.556 euro) demonstrează persistența decalajului mare între țările Europei în ceea ce privește bunăstarea populației”, arată reprezentanții Gfk. Aceștia punctează că situația din țara noastră este asemănătoare celei din Ucraina, Bulgaria, Serbia, Bosnia – Herțegovina, Macedonia și, parțial, Turcia. În România, regiunile cu o putere de cumpărare mai ridicată față de restul țării sunt: București și județele Cluj, Timiș, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, Argeș, Constanța, dar și Arad, Hunedoara și Mureș.

Cu 12% mai multe tranzacții decât în 2017

Interesant este că, în ciuda puterii scăzute de cumpărare – comparativ cu alte țări europene, cel puțin –, apetitul românilor pentru achiziția de locuințe este în creștere. Astfel, după cum reiese din datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primele patru luni din 2018 au fost tranzacționate, la nivel național, 193.057 de imobile (case, apartamente, dar și terenuri). Această cifră echivalează cu o creștere de aproximativ 12% față de perioada similară a anului trecut (în ianuarie-aprilie 2017 au fost înregistrate 172.467 de tranzacții imobiliare).

Cum se explică această discrepanță între puterea scăzută de cumpărare a românilor, pe de o parte, și creșterea numărului de tranzacții imobiliare, pe de altă parte? În primul rând, se poate trage concluzia că, deși costisitoare, locuința este privită ca o nevoie foarte importantă, pentru care mulți sunt dispuși să facă eforturi. În al doilea rând, majoritatea românilor apelează la un credit când vine vorba de achiziția unei locuințe, evitând astfel restricțiile impuse de puterea de cumpărare la un moment dat. În al treilea rând, putem deduce că, deși mai ridicat decât în anii trecuți, nivelul actual al prețurilor permite încheierea unui număr crescut de tranzacții.

Locuințele, de peste trei ori mai accesibile decât în 2008

Este de menționat, de asemenea, că, dincolo de comparația cu celelalte țări europene, datele statistice la nivel local arată că gradul de accesibilitate a unei locuințe în România se situează la un nivel destul de bun (în raport cu salariul mediu). Conform indicelui de accesibilitate a locuințelor calculat de compania de consultanță Coldwell Banker România, perioada necesară pentru economisirea contravalorii unui apartament nou cu două camere în București se situa, la începutul acestui an, la 9,8 ani – ceea ce reprezintă o ușoară creștere față de perioada similară a anului precedent, când pentru aceasta era nevoie de 9,5 ani. Mai exact, în ianuarie 2018 un bucureștean avea nevoie de aproximativ 117 salarii medii pe economie pentru achiziția unei locuințe de 50 de metri pătrați, față de 114 salarii în ianuarie 2017. Spre comparație, același indicator se situa, în 2008, la 33 de ani, în condițiile în care un bucureștean ar fi avut nevoie, pe atunci, să economisească 395 de salarii pentru a-și putea cumpăra un apartament.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Puterea de cumpărare și achiziția de locuințe, în creștere, în județul Timiș

    […] Cum se explică această discrepanță între puterea scăzută de cumpărare a românilor, pe de o parte, și creșterea numărului de tranzacții imobiliare, pe de altă parte? În primul rând, se poate trage concluzia că, deși costisitoare, locuința este privită ca o nevoie foarte importantă, pentru care mulți sunt dispuși să facă eforturi. În al doilea rând, majoritatea românilor apelează la un credit când vine vorba de achiziția unei locuințe, evitând astfel restricțiile impuse de puterea de cumpărare la un moment dat. În al treilea rând, putem deduce că, deși mai ridicat decât în anii trecuți, nivelul actual al prețurilor permite încheierea unui număr crescut de tranzacții, scriu specialiștii de la imobiliare.ro. […]

  • Lupascu Gheorghe

    La un credit de 65000 euro pentru un apartament mediu în București se plătește în 30 de ani cel puțin 135000 euro. Construcția acelui apartament nu a costat mai mult de 35000…Cat de prost poți sa fii sa dai 135000 pe ceva care face 35000?

  • Ioana Maria Milosescu

    Romanii sunt orientati spre sigurana, iar locuinta asta reprezintă: SIGURANTA. O casa nu doar ca este a ta, ca te scuteste de chirie, dar este o mostenire buna pentru copii. Daca alegi bine, este o investitie care nu isi pierde valoarea. De aceea am cumparat o casa in Cosmopolis. Este construcție noua, care sunt sigură ca va ramane in stare foarte buna cand va ajunge la copii mei, iar cartierul in sine este foarte frumos, iti face placere sa stai aici.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
1 din 3 chiriași renunță la contract pentru un preț mai bun. Câți bani vor românii să dea pe chirie? – SONDAJE+GRAFICE

Imobiliare.ro a derulat pe parcursul lunii august două sondaje de opinie pentru a afla ce cred cu adevărat românii despre procesul de închiriere. Primul dintre acestea a fost dedicat...

citește mai departe
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe