De ce ţi-ai cumpăra o casă acum?

scris de Claudia Ciuta in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 19 Aprilie 2010, Ultima actualizare: 19 Aprilie 2010

casa in care vreau sa locuiescChiar dacă ultimii doi ani s-au caracterizat prin tranzacţii imobiliare puţine, scăderi ale preţului cerut şi mai puţine noi proiecte rezidenţiale, începutul acestui an a fost atipic din punct de vedere al tranzacţiilor imobiliare. Poate nu este momentul perfect de tranzacţionare, dar este bine să fim mereu cu ochii în patru pentru că nu avem cum să ştim precis când preţurile vor atinge pragul de jos.
Am urmărit ce s-a întâmplat în primele luni ale acestui an şi am descoperit 7 Indicii care duc la concluzia că acum este momentul să achiziţionăm o locuinţă:

1. Există proprietari/dezvoltatori care au nevoie urgentă de numerar şi sunt dispuşi să negocieze. În Bucureşti de pildă, o garsonieră cu o suprafaţă generoasă de 34 de mp din zona Pajura poate fi achiziţionată pentru 30.000 de euro. Chiar dacă a fost construită înainte de 1990, oferta este atractivă, iar faptul că este situată la etajul 1 într-un bloc cu 9 etaje o avantajează. Pe de altă parte, 34.000 de euro se aşteaptă şi pentru garsoniere noi, încă în stadiul de construcţie din zona Militari, care au o suprafaţă de 37,66 mp şi vor putea fi locuite începând cu luna iulie a acestui an. O altă ofertă atractivă se referă la un apartament cu două camere din Romană într-un imobil construit în perioada interbelică. Pentru această proprietate, vânzătorul aşteaptă 37.000 de euro. Situat la parter, decomandat şi cu o suprafaţă utila de 48 mp, apartamentul poate servi atât ca locuinţă dar şi ca sediu de firmă. Exemple sunt multe, Oferte avantajoase se întâlnesc şi în cazul apartamentelor cu trei camere. Pentru o astfel de proprietate din zona Giuleşti proprietarul aşteaptă 59.000 de euro, dar este dispus să negocieze. Apartamentul are 70 mp, este semidecomandat, are două balcoane şi este situat la etajul şapte într-un bloc cu opt nivele. O listă cu astfel de exemple pentru toată ţara puteţi găseşti aici.

2. Preţurile sunt cu aproape 40% mai mici decât acum doi ani. Indicele imobiliare.ro înregistrează pentru luna martie 2010 un preţ de 1.211 euro/mp util, în timp ce acum doi ani valoarea la nivel national era de 2.058 euro/mp util.

3. Oferta este foarte mare. Foarte mulţi dezvoltatori s-au simţit încurajaţi să construiască până în martie 2008, iar acum construcţiile sunt gata. Potrivit datelor agenției MediaCity, anul acesta ar urma să fie finalizate în București circa 9.400 de unități locative. Dacă în 2007 un volum de 5.000 de locuințe anual părea prea puțin pentru nevoile pieței, acum dezvoltatorii se luptă încă să epuizeze unitățile locative finalizate în anii trecuți.

4. Timpul de tranzacţionare este mult mai mare, este timp suficient pentru informare şi negociere. Multe dintre agenţiile imobiliare nu au rezistat crizei. Cele care au făcut-o însă, fie şi-au schimbat comportamentul faţă de client urmărind mai bine interesul acestuia, fie lucrau profesionist dinainte de începerea crizei.

5. Ritmul de scădere a preţului s-a atenuat şi chiar există tendinţe de creştere a preţului cerut de proprietari în primul trimestru al acestui an. După o scădere considerabilă în prima jumătate a trimestrului 1, Indicele imobiliare.ro pentru luna februarie prezentând o valoare de 1.200 euro/mp de suprafaţă utilă, preţurile solicitate pentru apartamente au început să crească astfel încât, valoarea înregistrată la sfârşitul primului trimestru este foarte apropiata de cea a lunii ianuarie (1.211 euro/mp în luna martie, faţă de 1.213 euro/mp în luna ianuarie). Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă, agenţiile imobiliare şi dezvoltatorii cereau 1.323 euro, se înregistrează o diferenţă de doar 8.5%.

6. Preţul de construcţie acum, în cazul apartamentelor noi sau caselor în regie proprie este mai mic, mâna de lucru este mai ieftină, la fel şi materialele de construcţie.

7. Există posibilitatea finanţării direct de la dezvoltator, aceştia sunt de multe ori mai flexibili decât băncile şi sunt dispuşi să negocieze chiar şi condiţiile finanţării. De exemplu, ansamblul Evocasa Selecta are ca variantă de plată achitarea unui avans de 25% din valoarea apartamentului, urmat de 18 luni de rate lunare, apoi plata diferenței de preț. Oferte asemănătoare au şi dezvoltatorii din marile oraşe ale ţării.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • constantin dinu

    din pacate, trebuie sa subscriu parerii tale. Ne-am ales cu raul cel mai mic. Celalalt scenariu era de-a dreptul un salt in dezastru. Acum suntem doar la un pas de el.

  • manuel

    Comentariul tau este pur politicianist. Da daca tot ai deschis discutia, ca sa intelegi mai bine, Base a invins pentru ca n-a avut contracandidati puternici, OK?
    Si poate tot raul a fost spre bine, nu stiu cum ar fi condus tara un om slab ca Geona flancat de Vanghelie.

  • vafanculo

    De ce as construi in Romania lui Boc-Baselu,?

    De ce as construi in Rrromania controlata de minoritari (singurii protejati de stat, la care statul le da ajutoare sociale, locuinte sociale si ii “iarta” daca comit infrqactiuni?

    De ce as construi in Romania patronilor borduristi, care doresc sa ma plateasca iarasi cu 100 euro/luuna?

    Daca tot ajung cacanar, ajung in Austria si am in spate un sindicat…

    Daca tot sunt gonit din tara mea, am ocazia sa cumpar 3 camere in Dusseldorf cu 65000 Euro. Adica, la banii cu care aici pot cel mult sa imi cumpar 2 camere in Berceni, langa Spitalul 9… 😉

    Asadar, cine mai crede in vrajeala cu marea “relansare” imobiliara, daca amatorii de politicieni se imprumuta pentru a doua oara de la FMI, ca sa de pensiile (sanchi!)…

    Fugiti baaaa!

    😉

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe