Dezvoltatorii nu sunt foarte incantati de modificarea programului Prima Casa. Desi premierul Emil Boc a anuntat ca din 15 februarie programul va sustine constructia apartamentelor noi, directorul tIMOn, Vlad Vlasceanu, crede ca vom asista la un program total nesustenabil, daca prim-ministru intelege prin locuinte noi constructiile incepute din momentul promulgarii legii.
“In acest moment, dezvoltatorii nu au de gand sa lanseze proiecte noi din cauza lipsei de lichiditati, iar proiecte de anvergura nu le poti lansa peste noapte”, declara Vlasceanu, citat de Financiarul.
Pe de alta parte, directorul tIMOn recunoaste ca daca premierul Boc intelege prin locuinte noi acelea care vor fi finalizate anul acesta si au fost incepute in anii precedenti, atunci modificarea programului Prima Casa poate contribui la usoara redresare a pietei imobiliare din Romania.
Vicepresedintele Platinum Group, Valentin Tanase, spune ca Guvernul ar putea stimula constructiile prin acordarea de credite pe etape pentru ansambluri rezidentiale cu termen de finalizare de maximum 48 de luni.
Tanase a explicat, pentru Financiarul, ca la semnarea precontractului, clientul aduce un avans, iar banca contribuie cu 20% din plafonul garantat de stat. In momentul in care structura este gata, se mai achita 30% din valoarea totala, urmand ca restul de 50% sa fie achitat la incheierea procesului-verbal de predare-primire.
„In acest fel, dezvoltatorii nu vor mai fi pusi in situatia de a ramane fara lichiditati si vor continua sa construiasca”, declara Valentin Tanase. O alta solutie ar fi incurajarea vanzarii apartamentelor cu o vechime de maximum cinci ani.
Articol preluat de pe bloombiz.ro