Pieţele din Europa Centrală şi de Est sunt încă serios deficitare la capitolul spaţii comerciale moderne, spre deosebire de ţările vestice.
Estimarea privind creşterea cheltuielilor de consum în anii următori face ca segmentul european de retail să se bucure de perspective solide de creştere. Potrivit unui studiu realizat de compania internaţională de consultanţă DTZ, până la sfârşitul anului viitor în Europa va fi livrată o suprafaţă totală de 13 milioane de metri pătraţi de noi spaţii comerciale. Acest volum este de aproape de patru ori mai mare faţă de stocul livrat pe continent anul trecut, de circa 3,5 milioane de metri pătraţi. Cea mai mare parte din noile centre comerciale vor fi concentrate în Europa Centrală şi de Est, unde se preconizează o creştere de 30% faţă de stocul existent, până la sfârşitul lui 2012. Pe primele locuri la capitolul livrări se vor situa în Rusia şi Turcia, cu un volum estimat pentru 2011 de 2,1 milioane de metri pătraţi şi, respectiv, 2,8 milioane de metri pătraţi.
Ţările din regiune, sub media europeană de spaţii de retail
Această concentrare se explică prin faptul că, în momentul de faţă, Europa de Vest cumulează peste 90% din stocul actual de retail, în vreme ce Europa Centrală şi de Est deţine numai 10%. Astfel, ţările central-est europene se situează mult sub media europeană a stocului de spaţii comerciale, ce atinge valoarea de 238 de metri pătraţi la mia de locuitori. Spre exemplu, Turcia şi Rusia au numai 54 metri pătraţi, respectiv 60 metri pătraţi la mia de locuitori. „Până în prezent, investiţiile în centre comerciale au fost relativ limitate în Turcia şi Europa Centrală şi de Est, reprezentând doar 4% din investiţia totală în centre comerciale în Europa în 2010, aceasta fiind cauza stocului limitat. Cu toate acestea, previzionăm o intensificare a activităţii de investiţii în aceste ţări în următorii doi ani, pe fondul creşterii semnificative a activităţii de dezvoltare, consecinţă a cererii de spaţii noi din partea retailerilor, pentru a satisface noile nevoi de consum”, subliniază Hans Vrensen, şeful departamentului de cercetare al DTZ la nivel global.
Piaţa românească, încă departe de saturaţie
Într-o situaţie asemănătoare în ceea ce priveşte stocul de centre comerciale se regăseşte şi în ţara noastră. „În România, stocul de retail modern la mia de locuitori se situa la nivelul de 64 metri pătraţi la finele anului 2010, aproape de patru ori sub media europeană de 238 de metri pătraţi. O analiză realizată de DTZ Echinox în trimestrul al treilea din 2010 estimează că piaţa românească mai poate absorbi 784.000 metri pătraţi de spaţii moderne de retail până la saturaţie, luând în calcul stocul la zi, veniturile medii ale populaţiei, rata şomajului, nivelul consumului şi statisticile principalelor ţări din regiune”, explică Bogdan Sergentu, şeful departamentului de evaluări şi consultanţă al DTZ Echinox. Acesta a precizat că, dat fiind nivelul salariului net din România, nivelul de saturaţie al pieţei de retail va fi atins atunci când spaţiile comerciale moderne vor ajunge la 100 de metri pătraţi la mia de locuitori.
Spre comparaţie, multe dintre ţările din Europa Occidentală, printre care Suedia, Irlanda şi Ţările de Jos, au atins deja un nivel de saturaţie pe segmentul de retail. Alte pieţe, precum Marea Britanie, Franţa sau Italia se situează deja foarte aproape de media europeană a stocului de spaţii de retail. Cumulat, Marea Britanie, Franţa şi Germania cumulează 50% din stocul european de centre comerciale.