De ce preferă românii să fie proprietari, iar germanii se mulțumesc să fie chiriași?

În spatele fiecăreia dintre cele două mentalități se ascunde o istorie diferită.

Românii sunt cunoscuți pentru dorința puternică de a deține (măcar!) o casă. În majoritatea cazurilor, varianta chiriei este considerată o soluție de compromis și, preferabil, de cât mai scurtă durată. Potrivit datelor centralizate de Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene (UE), țara noastră are cei mai mulți proprietari de locuințe, respectiv o pondere de 96,6% din totalul populației. La polul opus, în Germania (o țară luată adesea drept etalon în ceea ce privește dezvoltarea economică!), aproape 47% dintre locuitori preferă să locuiască în chirie.

Citește și: România, o țară de proprietari. 5 semne că închirierea e o variantă mai bună pentru tine

Cum se explică acest paradox? Dincolo de contextul economic desigur diferit al celor două state, totul se reduce, în cele din urmă, la o chestiune de mentalitate. Un mod de a gândi dictat nu atât de mult de specificul național al fiecărui popor, cât de istoria sa.

Peste noapte: Stăpân, din chiriaș la stat!
Într-o conferință organizată recent de compania dezvoltatoare a ansamblului rezidențial Flamingo Park, omul de afaceri Dragoș Cincă recunoștea că piața autohtonă a chiriilor este una subdezvoltată, iar cea ipotecară se află de-abia la începutul evoluției sale. O situație ce se datorează, în mare parte, unui fenomen neobișnuit pentru Europa – și pentru întreaga lume! Este vorba despre împroprietărirea „în masă” a populației, la prețuri modice, după Revoluție. Dintr-o țară în care locuințele (din mediul urban, cel puțin) erau construite de stat și închiriate apoi către populație, România a devenit, peste noapte, un loc în care, datorită existenței alternativei generalizate, varianta chiriei a devenit, practic, indezirabilă. Deși în ultimii 25 de ani contextul economic și cel social s-au schimbat mult, acomodându-se tot mai mult cu „legile” capitalismului, nou-createle așteptări ale „fericiților” de atunci s-au întipărit, măcar prin puterea exemplului, și asupra tinerelor generații. Așa a luat naștere ceea ce azi numim, poate cu prea multă ușurință, „mentalitatea de proprietar a românului”.

Citește și: 3 motive pentru care Generația Y „preferă” să stea în chirie

Închirierea, cea mai facilă soluție după război
Altfel stau însă lucrurile în Germania, o țară cu o istorie cu totul diferită. Potrivit qz.com, preferința pentru chirie a acestui popor își „trage” rădăcinile din perioada celui de-al doilea război mondial. La momentul predării sale necondiționate, în mai 1945, o cincime din stocul locativ al țării (circa 2,25 milioane de case) era distrus și alte două milioane de case erau avariate. Un recensământ din 1946 arăta că în viitoarea Germanie de Vest exista un necesar de 5,5 milioane de locuințe. Economia trecea de asemenea printr-o perioadă extrem de dificilă – de „finanțare” nu putea fi vorba, iar moneda națională era, practic, lipsită de valoare – astfel încât o metodă obișnuită de achiziție era trocul (sau schimbul de produse). Într-un asemenea context, a devenit cumva evident că, pentru a satisface nevoia de case, un program guvernamental se impunea ca necesar.

Curând după fondarea Germaniei de Vest, în 1949, a fost promulgată și prima lege a locuințelor. Aceasta era menită să impulsioneze construcția de case care să răspundă nevoilor majorității populației – în materie de chirii, suprafețe și finisaje. Programul a funcționat, astfel că, până în 1962, necesarul locativ scăzuse la circa 658.000 de unități. Majoritatea noilor case erau disponibile spre închiriere – în principal din cauza cererii scăzute din partea unor potențiali cumpărători. Într-o piață bancară extrem de slabă, instituțiile financiare cereau un avans ridicat pentru împrumuturi ipotecare – bani de care foarte puțini dispuneau.

Finanțarea rămâne greu accesibilă
Jumătate de secol mai târziu, această (relativă) inaccesibilitate a creditelor ipotecare se menține (în condițiile unor locuințe evident mai scumpe decât la noi!). Astfel, o mare parte dintre germani aleg încă varianta chiriei în detrimentul achiziției din cauza dificultăţilor întâmpinate în obţinerea unui credit ipotecar, scrie Financial Times, citat de ZF.ro. Avansul minim solicitat de către bănci este de 20%, iar majoritatea împrumuturilor se fac pe termen lung, la dobânzi fixe, ceea ce descurajează specula. Un alt impediment este și regimul fiscal destul de dur, achiziţiile imobiliare fiind taxate cu peste 5% în majoritatea regiunilor Germaniei. (Spre comparaţie, guvernul din Marea Britanie taxează cu doar 2% achiziţiile imobiliare de peste 125.000 de lire sterline, respectiv 175.000 de euro).