Românii se aliniază tot mai mult la tendinţele internaţionale în materie de plăci ceramice, atât în materie de culori, cât şi de dimensiuni.
Când vine vorba de (re)amenajarea băii şi bucătăriei, probabil că unul dintre primele lucruri la care te gândeşti este preţul. În acest caz, este bine să ştii că, în momentul de faţă, bugetul mediu alocat de către români pentru achiziţia de gresie şi faianţă este ceva mai scăzut decât în anii de boom. Astfel, dacă în 2008 clienţii plăteau, în medie, 27,5 lei pe metru pătrat pentru plăcile ceramice, la nivelul anului 2011 aceştia au cheltuit 25 de lei pe metru pătrat, potrivit datelor companiei Lasselsberger (ce deţine brandul Cesarom). În ceea ce priveşte coşul de cumpărături, clienţii de pe acest segment au făcut anul trecut achiziţii individuale de circa 800-900 de lei, cumparativ cu 2008, când plăteau 1000-1.100 de lei. Cu toate acestea, în momentul de faţă poate fi observată o uşoară tendinţă de creştere a bugetului alocat pentru achiziţia de gresie şi faianţă, notează reprezentanţii Lasselsberger.
Un alt lucru pe care va trebui să-l iei în calcul atunci când planifici reamenajarea casei este costul manoperei. În cazul placării cu gresie şi faianţă, aceasta te va costa încă aproximativ 50% din preţul materialelor. Astfel, cheltuielile totale pentru montarea de gresie şi faianţă într-o locuinţă (în baie, bucătărie şi hol) se ridică la circa 1.300 de lei, în cazul montatorilor independenţi, şi la 1.500 de lei, în cazul firmelor de profil.
Culori puternice şi elemente decorative
Şi în ceea ce priveşte preferinţele estetice ale românilor se poate observa o evoluţie pozitivă. Potrivit reprezentanţilor Lasselsberger, băile şi bucătăriile în culori pale încep să fie de domeniul trecutului. Astfel, 85% dintre români cumpără colecţii de plăci ceramice care includ şi elemente decorative (brâuri, medalioane etc.), cele mai căutate fiind acelea care incorporează elemente din natură (lemn, piatră, elemente metalice), modă (material textil, piele) sau pictură. “Se cumpără tot mai multe plăci ceramice în game de culori pastelate, a căror monotonie este înlăturată de folosirea elementelor complementare de decorare în culori puternice şi grafică minimalistă. Datorită evoluţiei extraordinare a tehnologiilor de decorare, cât şi a materialelor utilizate în acest scop, posibilităţile şi tipurile de decor ce se pot obţine pe plăcile ceramice au devenit nelimitate”, subliniază Toni Teau, directorul general al Lasselsberger România. Ca urmare a cererii crescute pentru plăcile ceramice decorative, compania a anunţat, în prima parte a anului trecut, majorarea cu 50% a capacităţii de producţie de plăci ceramice decorative, ajungând la peste trei milioane de piese pe an.
Plăcile mari, tot mai populare
O altă tendinţă din ce în ce mai vizibilă în rândul românilor care doresc să-şi (re)amenajeze casa constă în preferinţa acestora pentru gresia şi faianţa de dimensiuni mai mari. “Plăcile ceramice de dimensiuni mici încep să nu mai fie dorite de către clienţi. Aceştia se aliniază practic tendinţelor internaţionale de amenajare a locuinţei, iar majoritatea aleg formatele mai mari şi mai elegante, de 20×40 de centimetri şi 25×40 de centimetri”, notează Teau. Spre comparaţie, în urmă cu doi ani, jumătate din românii care achiziţionau plăci ceramice optau pentru faianţă cu dimensiuni de 20×30 de centimetri şi gresie de 30×30 de centimetri.
Citeşte şi alte articole din secţiunea Home & Deco.