În marile oraşe ale ţării, miza jocurilor imobiliare este semnificativ mai mică faţă de Bucureşti.
Capitala este, de departe, cea mai importantă piaţă imobiliară a ţării, marile companii de profil active în oraş consemnând venituri anuale de ordinul milioanelor de euro. În afara Bucureştiului însă, miza jocurilor imobiliare este, în mod firesc, mult mai mică. Acest fapt este ilustrat de un clasament al agenţiilor clujene cu cele mai mari cifre de afaceri pe 2011. Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, pe primul loc în top se situează RE/MAX Grup de Lux, cu un volum net al afacerilor de 196.707 de euro (calculat la un curs mediu de 4,23 lei). Acest nivel marchează un avans de aproape 20% faţă de 2010. “Creşterea cifrei de afaceri în 2011 a fost oarecum previzibilă, având în vedere faptul că piaţa imobiliară clujeană a crescut uşor comparativ cu 2010. Poziţia de lider vine, la fel ca şi în anii precedenţi, în principal din partea clienţilor corporate, pe segmentul birouri şi industrial agenţia noastră având o cotă de piaţă de peste 60%. În 2012 ne concentrăm în continuare pe dezvoltarea segmentului rezidenţial şi pe creşterea numărului de agenţi imobiliari”, subliniază Andreea Miron, marketing manager al RE/MAX Grup de Lux.
Pe locul al doilea în clasamentul pe piaţa imobiliară clujeană se situează agenţia Edil Imobiliare, cu o cifră de afaceri de 156.324 de euro, pe plus faţă de 2010. Aceasta este urmată de Welt Imobiliare, cu venituri nete de 86.367 de euro, cu 34% mai mult comparativ cu anul precedent. Poziţia a patra în top este ocupată de Blitz Imobiliare, care a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 77.045 de euro. Pe locul cinci se situează Pitas Imobiliare, cu venituri de 60.790 de euro.
Citeşte şi: Cum s-a adaptat la criză unul dintre marii consultanţi imobiliari de pe piaţa locală
ilies paul
vreau sami deschid si eu o agentie imobiliare in bistrita ma puteti indruma si pe mine va rog?