Datorită cererii ridicate, un dezvoltator autohton grăbește construcția unui ansamblu rezidențial de proporții din Timișoara

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 7 August 2019, Ultima actualizare: 08 August 2019
XCity Towers Un dezvoltator autohton grabeste constructia unui ansamblu rezidential de proportii
Prima clădire a proiectului, aflată în construcție, cuprinde 135 de unități locative

Compus din mai multe clădiri de tip turn, ansamblul rezidențial urmează să aducă 955 de apartamente noi pe piața din Timișoara.

Wallberg Properties se pregătește să înceapă lucrările de construcție la al doilea turn de 15 etaje din prima etapă de dezvoltare a ansamblului rezidențial XCity Towers, din Timișoara. Acestea vor începe în toamnă și vor continua în paralel cu lucrările la primul turn din cadrul proiectului, care va fi finalizat până în vara anului viitor. Practic, dezvoltatorul va construi două clădiri simultan, devansând cu șase luni construcția față de planul inițial. Wallberg lucrează în prezent la obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare și organizarea șantierului.

XCity Towers Un dezvoltator autohton grabeste constructia unui ansamblu rezidential de proportii din Timisoara
Lucrările la primul turn rezidențial avansează rapid

Timișoara, o piață educată și pretențioasă – în sensul bun!

Potrivit reprezentanților companiei, decizia de a construi două clădiri în același timp vine ca urmare a succesului comercial înregistrat până acum. Astfel, în mai puțin de opt luni de la lansare, peste 65% din cele 135 de apartamente disponibile în prima clădire au fost deja rezervate, în vreme ce anumite tipologii sunt complet epuizate.

„Proiectul nostru a fost foarte bine primit în Timișoara, de altfel o piață educată și pretențioasă în sensul bun al termenului. Clienții au apreciat experiența noastră pe alte piețe, calitatea proiectului, compartimentarea ergonomică, conceptul propus și ne-au oferit încredere, pe o piață concurențială unde există suficiente proiecte cu o vechime mai mare. Estimăm ca până la finalul acestui an, Tower One să fie rezervat în proporție de 90%. Numărul mare de rezervări și interesul cumpărătorilor aflat în continuare în creștere ne-a determinat să accelerăm dezvoltarea următoarei clădiri și luăm în calcul să demarăm și să construim un al treilea turn rezidențial dacă reușim să menținem ritmul actual de vânzare.”

Valentin Morar, CEO Wallberg Properties

 

XCity Towers Un dezvoltator autohton grabeste constructia unui ansamblu rezidential de proportii
65% din apartamentele din prima fază de construcție au fost deja rezervate

Citește și: Dezvoltator local: 2019, un an prielnic pentru noi proiecte rezidențiale!

Opt clădiri de apartamente și spații complementare

Ansamblul rezidențial XCity Towers reprezintă o investiție estimată la un total de peste 62 de milioane de euro. Situat în nordul orașului, în zona Bucovina, în apropierea clădirii de birouri Vox Technology Park, proiectul va beneficia de un acces facil către zona centrală a orașului de pe Bega. Complexul rezidențial va fi compus din opt clădiri de tip turn (cu regim de înălțime P+15 și P+10), ce vor însuma, la finalizare, 955 de apartamente.

Cel de-al doilea bloc de apartamente va avea un regim de înălțime de 15 etaje, la fel ca cel dintâi. Numărul apartamentelor pe care Wallberg le va avea în construcție în Timișoara va urca, astfel, la 279 de unități, acestora adăugându-li-se și o componentă office în suprafață totală de 1.400 de metri pătrați. Locatarii vor beneficia de peste 300 de locuri de parcare, atât exterioare cât și acoperite, dar și de o suprafață generoasă destinată spațiilor comerciale.

XCity Towers Un dezvoltator autohton grabeste constructia unui ansamblu rezidential de proportii
În a doua clădire vor fi disponibile mai multe tipologii de apartamente

Focus pe unitățile cu două camere

Pentru cea de-a doua clădire, mixul de apartamente va fi ușor modificat, ca urmare a feedback-ului din piață privind preferințele timișorenilor. Astfel, turnul va avea mai multe tipologii de apartamente de tip studio, dar și cu două și trei camere. Unitățile locative bicamerale vor domina, însă, mixul propus, atât prin volum cât și prin varietatea de tipologii disponibile.

Pe lângă atenția acordată calității construcției și arhitecturii moderne, Wallberg Properties pune accent și pe intimitatea locatarilor, ansamblul XCity Towers având zidărie dublă între apartamente. În plus, toate locuințele vor fi echipate cu tehnologie smart, ceea ce va permite controlul interfonului și al parametrilor ambientali direct de pe telefonul mobil sau tabletă.

XCity Towers Un dezvoltator autohton grabeste constructia unui ansamblu rezidential de proportii
Mixul de apartamente a fost ajustat pentru a răspunde preferințelor timișorenilor

Click pentru a vedea mai multe fotografii cu apartamentele din XCity Towers!

Despre Wallberg Properties
Wallberg Properties reunește un grup de companii de dezvoltare imobiliară coordonat de antreprenorul arădean Valentin Morar, activ pe piața locală din anul 2004. Portofoliul companiei include șase proiecte în Arad, dintre care Arad Plaza și Bourgeoise Residence finalizate recent, un proiect de vile din Cluj-Napoca, un proiect finalizat în anul 2012 în Brașov, dar și ansamblul Sunny Ville din Brașov cu prima etapă încheiată, iar a doua aflată în construcție. Ansamblul Arad Plaza, situat în centrul Aradului și finalizat în 2018, a primit titlul de Proiectul High-End al Anului 2018 și este singurul proiect din zona de vest a țării inclus în top 5 proiecte premium din România de către compania de consultanță Coldwell Banker.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cumpără acum un apartament în Greenfield! Primești peste 21.000 de lei să îl mobilezi așa cum visezi

Dezvoltatorul ansamblului rezidențial Greenfield, situat în nordul Capitalei, vine în întâmpinarea cumpărătorilor cu o ofertă inedită. La achiziția oricărui apartament cu 2 camere, clientul beneficiază de mobilarea acestuia exact...

citește mai departe
Ţiriac Jr. vrea să investească un miliard de euro în imobiliare

Omul de afaceri are în plan dezvoltarea unui proiect mixt, format dintr-un centru comercial, o sală polivalentă şi blocuri de locuinţe. În ciuda recesiunii, miliardarii din business-ul autohton încă...

citește mai departe
1.500 de locuinţe ANL în Pipera

Jumătate din unităţile locative sunt destinate angajaţilor din sistemul naţional de apărare şi ordine publică, iar restul tinerilor. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a anunţat construcţia unui proiect...

citește mai departe
Despre “dezghetul” imobiliar si alte prostii…

“Voieşti să cunoşti lucrurile? Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-le de departe.” O privire de ansamblu intotdeauna va omite deficientele si viciile ascunse. Mai ales daca in subconstient...

citește mai departe