Consultanții companiei estimează că investițiile imobiliare pentru tot anul 2019 vor depăși substanțial pragul de un miliard de euro.
Potrivit datelor companiei de consultanță Cushman & Wakefield Echinox, volumul tranzacțiilor cu proprietăți imobiliare în scop investițional s-a ridicat la aproximativ 410 milioane de euro în primul semestru din 2019. Această cifră marchează o creștere de 6% față de perioada similară a anului trecut, când pe piața locală s-au realizat tranzacții în valoare de 386 de milioane de euro.
Reprezentanții companiei estimează, însă, că în a doua parte a anului vor fi încheiate mai multe achiziții în scop investițional, astfel că totalul pentru anul în curs va depăși pragul de un miliard de euro. Astfel, pe lângă tranzacțiile cu spații de birouri și industriale, în viitorul apropiat va avea loc o activitate crescută și pe segmentul hotelier.
„Cu privire la activitatea din prima jumătate a anului, considerăm că un factor important ce a influențat negativ volumul investițional a fost reticența băncilor de a finanța astfel de achiziții din cauza incertitudinilor provocate de măsurile fiscale anunțate de guvern la sfârșitul anului trecut. Ulterior, Guvernul a reanalizat și a revizuit măsurile, astfel că impactul asupra sistemului bancar a fost mult mai redus decât se estima inițial, lucru ce a deblocat creditarea segmentului corporate și va permite accelerarea tranzacțiilor în cea de-a doua parte a anului. Astfel, anticipăm că volumul investițional din acest an va depăși substanțial nivelul de un miliard de euro.ˮ
Tim Wilkinson, Partner în cadrul Cushman & Wakefield Echinox
Focus pe calitate
Un alt aspect evidențiat de consultanții companiei este că în piață se întețește competiția pentru active imobiliare de calitate. „În special pentru activele imobiliare premium, asistăm în această perioadă la o competiție ridicată între un număr semnificativ de investitori. Observăm că aceștia acordă o atenție sporită finalizării tranzacțiilor în care sunt implicați, aspect ce va determina o comprimare a randamentelor investiționale pe termen scurt și mediu. Totodată, considerăm că, pe lângă tranzacțiile cu spații de birouri și industriale, vom asista la o activitate crescută în segmentul hotelierˮ, subliniază Tim Wilkinson.
România, pe locul al treilea la nivel regional
La nivelul Europei Centrale și de Est (CEE), unde în perioada analizată au fost consemnate tranzacții în valoare de 4,1 miliarde de euro, piața locală deține o cotă de piață de aproximativ 10%. Pe primul loc în clasamentul regional se situează Republica Cehă (o cotă de piață de 45% și un volum investițional de 1,9 miliarde de euro), iar pe al doilea Polonia (cu o cotă de 31% și un volum de 1,3 miliarde de euro). În vreme ce România ocupă poziția a treia în clasament, pe următoarele locuri ca pondere din totalul investițiilor se află Ungaria (7%), Slovacia (5%) și Bulgaria (2%).
Pe piața locală, cel mai activ sector al pieței imobiliare a fost, și de această dată, cel de birouri, cu o pondere de 53% din volumul total al tranzacțiilor. Acesta a fost urmat de segmentul de retail (28%), în vreme ce spațiile industriale și logistice au avut o pondere de 18% din total. Din punctul de vedere al distribuției geografice, Bucureștiul a atras 40% din totalul investițiilor imobiliare din România, fiind urmat de Cluj-Napoca, cu 32%, restul tranzacțiilor înregistrându-se în mai multe orașe.
Achiziția The Office, 130 de milioane de euro
Cea mai mare tranzacție din punct de vedere valoric a fost încheiată de Dedeman, care a achiziționat proiectul de birouri The Office din Cluj-Napoca, cu o suprafață închiriabilă de 63.000 metri pătraţi, contra sumei de 130 de milioane de euro, de la NEPI Rockcastle și Mulberry Development. Această tranzacție marchează o consolidare a portofoliului Dedeman, care devine un jucător din ce în ce mai important pe piața locală de spații de birouri. Prin achiziția proiectului The Bridge, Dedeman realizase și cea mai mare tranzacție de pe piață locală din 2018.
O altă tranzacție importantă a fost cea referitoare la Oregon Park C din zona Floreasca-Barbu Văcărescu, ultima clădire a proiectului Oregon Park, ce a fost vândută de Portland Trust către Lion’s Head Investments pentru o sumă estimată la 60 de milioane de euro.
Pe segmentul industrial, cea mai relevantă tranzacție a fost achiziționarea proiectului A1 Logistic Park de la km 13 al autostrăzii A1 de către CTP, cel mai mare proprietar de spații industriale, pentru aproximativ 40 de milioane de euro.