Un studiu realizat de cea mai mare bancă din România dezvăluie preferințele românilor când vine vorba de achiziția unei case.
Pentru a vinde eficient un produs (cât mai repede și la un preț cât mai bun), o condiție esențială este să-ți cunoști potențialul client. Aceasta se aplică atât în industria modei sau cea alimentară, cât și în imobiliare. Dacă te numeri printre cei care au la vânzare o casă, o analiză realizată de Banca Comercială Română (BCR) asupra portofoliului de credite acordate anul trecut pentru cumpărarea de locuințe îți poate fi un instrument extrem de util.
25% dintre clienți, la a doua achiziție
Din punct de vedere socio-demografic, datele celei mai mari bănci din România arată că cei care au contractat împrumuturi pentru achiziţia unei locuinţe sunt majoritar bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, căsătoriţi și cu studii superioare. „Peste 80% dintre clienţii noştri au ales în 2014 creditul ipotecar Casa Mea cu dobânda fixă pe 5 ani”, notează Teodor Mincu, Șeful Biroului Parteneri din cadrul BCR. Un fapt interesant menționat de acesta este că peste 25% dintre clienții de anul trecut sunt familii aflate la a doua achiziţie de locuinţă.
Cele mai căutate rămân apartamentele cu două camere
În ceea ce privește preferințele cumpărătorilor pentru diferite tipuri de locuințe, studiul citat arată că, la nivel national, 45% dintre credite au vizat achiziția de apartamente cu două camere, în vreme ce 27% dintre beneficiari au optat pentru unități locative tricamerale, 10% pentru garsoniere, iar 5% pentru apartamente cu patru camere (sau mai mult). Pe de altă parte, circa 13% din credite au fost folosite pentru achiziţia de case/vile.
În București, 47% dintre cei care au contractat un credit de la BCR au cumpărat un apartament cu două camere, 27% au ales unul cu trei camere, 11% au preferat o garsonieră și doar 5% un apartament cu patru camere (sau mai mult). Nu în ultimul rând, aproximativ 10% dintre credite au vizat achiziţia unei case/vile.
Media unui credit, sub 40.000 de euro la nivel național
Potrivit BCR, valoarea medie a unui credit destinat achiziţiei unei locuinţe a fost de circa 163.000 lei pe parcursul anului trecut. Această sumă reprezintă echivalentul a 36.366 de euro (raportat la cursul valutar de la finele lui 2014), iar valori apropiate au fost consemnate în orașe precum Timișoara, Iași sau Constanța. Bucureștenii au împrumutat însă, în medie, 191.000 de lei – respectiv aproximativ 42.600 de euro.
Unii români preferă ultimul etaj!
O statistică interesantă realizată de reprezentanții băncii a relevat ponderea tranzacțiilor cu apartamente situate la ultimul etaj. „Dacă la nivel național media a fost de 19,4%, la nivel local apar diferențe: de la 15% în București, 20% în Prahova, 21% în Iași, 22% în Cluj, Sibiu și Brașov, 25% în Constanța și 31% în Timiș și Galați. Printre factorii care au influențat decizia cumpărătorilor de a achiziționa o locuință situată la ultimul etaj s-au identificat: structura fondului locativ existent, oferte interesante pentru clienți în proiecte rezidențiale noi, dorința de a avea intimitate și priveliște plăcută, dar și prețul atractiv în multe din cazuri”, subliniază Teodor Mincu.
vali
nu prea as fi de acord cu cele spuse in articol, noi in calitate de dezvoltatoriam vandut cel mai mult in proportie de 85 % cu BT urmat de BRD iar apoi de BCR; daca ne referim la proportia de cumparatori acestia prefera totusi ap de 3 camere atat timp cat diferenta intre 2 si 3 camere e de cateva mii euro, precizez ca activam pe piata din Cluj, Floresti si Baciu